Căţei de cartier

Incurcate sunt caile alegatorilor. Totusi, trebuie sa recunoastem, multi dintre dumnealor sunt practici si hotarati. Au calea lor si nimeni nu-i schimba traseul. Ieri mai pe seara am avut ocazia de a purta o discutie pe tema electorala cu un personaj din categoria descrisa pe scurt mai sus. Poate stiti genul, pensionat, a lucrat intr-una din intreprinderile de stat industriale, are cel putin un deget lipsa, isi duce nepotii la scoala si, uneori, mai da cu harletul prin petecul de pamant de langa scara blocului. Omul se intorcea spre casa dupa ce facuse cateva vizite corturilor amplasate prin cartier cu ocazia campaniei electorale. Filosofia sa era una simpla: “Dom’le, daca ei cara cu sacosile, eu de ce sa nu iau macar o punga ?”. N-am stiut despre ce-i vorba, nici nu ma interesa, eram atent la doi catei care alergau printre picioarele trecatorilor inghesuiti pe trotuar din cauza masinilor parcate acolo. “Ia uite, am luat si eu doua, trei becuri, le mai schimb in scara cand se ard celelalte”. Ma gandeam ca administratorul se ocupa oricum de acest lucru, doar eram cotizanti la cheltuieli. In fine, lipsit de importanta acest aspect. Cainii gasisera  niste cutii cazute dintr-un cos de gunoi si acum se harjoneau pe langa ele. Poate gasisera vreo farama de mancare. “Ia zi vecine, care-i treaba ?” indraznesc in cele din urma, gandindu-ma la ce are de zis omul, macar asa, sa am ce dicuta la bere mai apoi cu prietenii. “Ce sa fie ? Nu ma inteleg cu nesimtitii astia de la ce partid or fi ei..Tu-le muma-n…Am dus-o pe aia mica la scoala azi si i-am rugat sa-mi opreasca si mie vreo doua pixuri, vreo doua brichete…Adica io nu fumez mult da’ cateva brichete nu strica..Nu c-ar fi scump gazul da’ daca oricum trebuie sa le dea, ce mai conteaza cui le da..Pixurile mi le ia aia mica la scoala”. Cainii incepusera sa se maraie unul pe celalalt. Sigur aveau ceva de impartit. “Ia uite, mai sunt unii in fata..Ai dreacu’ astia nu era azi. Cred ca le-a ramas de impartit si trebuie sa dea tot. Uite-o pe aia cum pleaca cu doua sacose..Mai, nu va mai saturati, tu-va muma-n…Ce-o fi luat acolo ?”. Fara sa-mi dau seama eram prins in problemele sale. Chiar, ce facea doamna aceea cu doua plase de pixuri, brichete, becuri, harti si ce mama naibii mai ii dadusera ? Avea si vecinul meu dreptate..Dati cate putin sa ajunga la toata lumea ! “Hai vecine, ia si tu un bec si mi-l dai mie daca nu-ti trebuie..Ca io le mai schimb prin scara, ti-am zis.” .Cainii  ajunsesera cumva in mijlocul intersectiei, nepasatori la masinile ce se indreptau galagioase spre casa. Pareau impacati cu ce gasisera mai devreme in cos. “Auzi, vecine…” intreb eu nelamurit, “..te duci la vot ?”. Profunda intrebare, profund raspuns. “Mai este pana duminica inca doua, trei zile..Vedem ce se mai intampla. Poate ma duc, poate nu.”. “Strasnic om !” imi trecu prin minte. Era clar, omul analizeaza si despica firul in patru. Care are programul cel mai bun, cu ce proiecte ataca fonduri europene, cum vede strategia de dezvoltare..Adica, votul trebuie sa fie unul inteligent. “Ei, tot pe asta l-oi vota. Pai, eu ii cunosc pe ailalti ?” . S-a dus naibii analiza, votul inteligent. Ne cam ducem naibii cu fiecare zi, de fapt. “Pai stati asa, nu vedeti ca nu s-a intamplat mai nimic in ultimii ani, de ce nu schimbam si noi ceva…?”. Mai bine nu intrebam. Imi vedeam eu de drumul meu, ma uitam dupa caini..Chiar, au disparut cainii…Unde s-or fi dus ? “…Noua ne-a dat si de mancare pe la serbarile alea prin parc, am fost si in excursie de vreo doua ori cu primaria..Adica, altii poate n-or face nici atat”. “Da, dom’le dar nu sunt parcari, curatenie, spatii verzi, drumuri asfaltate..Ne sufocam, nu vedeti ?”. Adica, spuneam si eu de cacaturi din astea, spuse de vreo 18 ani.”Aaa, pai duceti-va voi tinerii si luati atitudine..Schimbati voi, ca voi vreti..Noi ne-am cam trait viata.”. Futu-i gura ma-sii, ca nu putea s-o spuna mai bine ! Ma si gandeam la tinerii din cartier. Aia care incep sa devina majoritari. Ma gandeam si la atitudinea lor, vointa lor de a schimba lucrurile in bine.  Ma gandem la tinerii aia care tripleaza  an de an numarul abandonurilor scolare. Tinerii aia ecologisti si carora le place sa arunce cu pet-ul din masina, la semafor. Aia care abia acum incep sa-si traiasca viata. ..

   …Oare ce-or zice cei doi catei ? Pentru ei cum se vede viata ?

Lasă un răspuns