Odă (în metru tragic)

Se aud suspine la înmormântarea unei zile. La capul ei, plânge orizontul cu şuviţe roşii. Oraşul îşi ascunde betonul încruntat după voalul rece al serii iar umbre minuscule mângâie triste speranţa. Uşor, la vremea fiecăruia, se deschide poarta albă. O mare de culori şi muzică şopteşte adevăr ascuns de povară…

…După zâmbet şi plânset sub stele apare o nouă zi. De fapt, se pregăteşte o nouă înmormântare.

Lasă un răspuns