Fiecare figură intersectată cu raza mea vizuală îmi stârneşte, de la o vreme, o curiozitate de-a dreptul obscenă privind întâmplările din spatele său, cele care ajută la modelarea ei în acel moment. Fiecare chip întâlnit în peregrinarea cotidiană mă pune să-mi imaginez diverse scenarii ale filmului derulat în spatele cortinei afişate în şi de mulţime. Costumul elegant susţinut de privirea lansată în gol, mersul legănat însoţit de un zâmbet pe măsură, trupurile împreunate şi înfăşurate cu adiere de vânt, toate acestea mă aruncă în spatele fiecărei scene, mai mult sau mai puţin, ascunzându-mi, de fapt, povestea din mine. Pentru cele câteva momente de reverie, pătrund uşor într-o lume pe care mi-o pot construi cu ajutorul celorlalţi, profitând de un scurt şi simplu contact vizual. Prefer să citesc nuvelele altora în loc să le corectez pe ale mele. Cu fiecare pagină străbătută simt cum anotimpul prezent îşi reia culorile uitate printre rânduri iar timpul îşi dă silinţa să piardă din când în când nişte minute. Toți monstruleții devoratori de neuroni se așează cuminți, cu mâinile la spate, privind curioși acest spectacol, dându-mi uneori câte un sfat privind firul poveștii. Iar eu continui, puțin câte puțin, să devin propriul meu regizor…

Ați privit vreodată figurile celor pe care îi întâlniți, imaginându-vă câte o poveste ?