Am asistat zilele trecute la discursul populist şi demagog, în opinia mea, al domnului Mircea Geoană, privind măsurile pe care viitorul său guvern (sanchi) le va aplica astfel încât fiii rătăcitori şi muncitori ai ţării să revină pe meleagurile unde au văzut pentru prima oară lumina zilei. Şi dă-i şi aplaudă. Discursul continuă. Se plusează. Dânşii, adică meseriaşul de „prostănac”, în opinia liderului spiritual al partidului în cauză, precum şi tagma de specialişti şi viitori îngeri păzitori ai poporului, au hotărât să ofere o sumă de 25 000 euro pentru fiecare familie care se decide să lase în câmp, în bătaia soarelui şi nesupravegheate de nimeni, lădiţele de căpşuni, preferând să ajute la dezvoltarea multilaterală a plaiului strămoşesc. Plus că, odată reîntorşi la patria mamă, vor beneficia şi de facilităţi la acordarea de credite pentru a-şi dezvolta propriile afaceri. Adică el, statul, le va da de-a moaca o căruţă de bani unora care deja câştigă bani. De fapt, noi, fraierii care muncim deja pe meleagurile astea şi facem curul mare celor ca Geoană, le vom da bani. Nu avem şosele, nu avem spitale decente, nu avem educaţie, nu avem spaţii verzi însă avem bani de dat unora şi altora. Noi, ăştia care ne frecăm neuronii prin corporaţii, care adunăm gunoaie de pe stradă, care vindem brânză la galantare, noi dăm pomană altora care fac acelaşi lucru dar în altă parte. De ce nu îmi dă mie guvernul aceleaşi facilităţi la credite dacă vreau să-mi fac o afacere ? Eu ce am ? Sunt retard ? Sunt mai retardat decât cei care pun botul la aceste lături electorale aruncate cu aroganţă de către „eligibili” ? Bre, nea Geoană, nu-ţi este ruşine ?