Generaţia pro-motor

Un oraş foarte aglomerat, cu un trafic rutier intens şi sufocat înseamnă poluare cu mult peste limitele normale. Dacă mai adăugăm acestei liste şi prezenţa doar a câtorva petece de copaci şi iarbă acoperită de praf, obţinem reţeta de succes a unei viitoare generaţii de copii oligofreni. Dar la aşa copii, aşa părinţi. În special părinţii posesori de maşini de teren, SUV-uri sau cum le-or mai boteza. Prin natura lor, aceste tractoare urbane consumă foarte mult combustibil, urcând preţul la petrol şi eliminând o cantitate mare de noxe. Acum vine partea frustrantă: într-o urbe unde media de viteză pe şosele este de maxim 40 km/h (zic şi eu, ca martor cretin al acestui fenomen) care este scopul folosirii unui mijloc de transport de asemenea anvergură ? Bineînţeles, în afară de cel al afişării unei prestanţe de neam prost şi al înmulţirii cozilor de la benzinărie…De ce le place lor, maimuţelor coclite, să ardă gazul în plămânii proştilor care nu stau ascunşi după un parbriz atât de mare ?

În fiecare dimineaţă inhalez un kilogram de plumb, ce-şi face intrarea printre zecile de biluţe modelate de praful din atmosfera europeană a oraşului. Şi am o problema cu asta. O problemă care îmi deformează creierul şi aşa ponosit, făcându-mă să le ofer putorilor un cadou deosebit de simpatic: un furtun pe care să-l conecteze cu un capăt la ţeava de eşapament iar celălalt capăt să şi-l înfigă în nas. Sau în cur, dacă le este mai uşor. Să crească mari, aşa ca maşinile lor. Hai, nu vă simţiţi toţi acum…

 

Lasă un răspuns