Bucureşti, frig, blocuri gri, staţie autobuz, aglomeraţie. Cam astea ar fi ingredientele de bază ale unei dimineţi aproape imperfecte în capitală. Ca mai tot omu’ şi în mai toate dimineţile, azi am servit şi eu iarăşi din acelaşi meniu. Ce să mai… Una călare peste alta, cu excepţia unor câteva cocârjate, toate bune şi frumoase.

Imediat ce autobuzul a oprit în staţie să mai devoreze nişte călători, m-am lăsat purtat de val şi în secunda doi m-am şi văzut înghiţit cheap phentermine de el. Brusc, mi-a atras atenţia un individ cu nişte căşti fosforescente în urechi, care pendula de mama focului în colţul lui din mijlocul autobuzului, ca să zic aşa. Şi trei staţii cât am mers alătrui de el, omul a continuat să dea din cap constant de ar fi luat-o la fugă de ciudă orice metromom. După ce a început să smulgă din lăuntru-i şi o gamă variată de onomatopee, am constatat că toate acestea indicii sonore bateau spre un mare hit La Familia feat. demult fumata MariJuana. Atomic, frate! Coordonatele spaţiale corespundeau. Eram pă zonă. Sălăjaaaaaaaaaaaaan, Pantelimoooooooooon! După blocurile gri / Stă Vasile-Alecsandri. Omul părea însă uitat de timp în colţul lui din mijlocul autobuzului.