Tare-n-fotbal-tenis

Gazeta Sporturilor ne informează că la Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis ce a avut loc în apropiere de Praga, între 20 şi 23 noiembrie, România a devenit campioană mondială la simplu, izbutind în acelaşi timp cucerirea altor două medalii, una de argint şi una de bronz, la complicat – respectiv la probele de dublu şi triplu. Vestea a făcut înconjurul globului de mai multe ori. Altfel nu se explică de ce această performanţa de admirat şi-a găsit loc în spaţiul virtual al publicaţiei abia astăzi.

Carevasăzivă, brazilianul se dezvoltă cu fotbalul la laba piciorului, elveţianul se naşte cu schiurile în clăpari şi cu clăparii în picioare, neozeelandezul începe să facă grămezi ordonate prin ogradă din fragedă pruncie, de ce să nu se evidenţieze şi românul cu ceva când e vorba de sport? De ce să nu proclamăm şi noi fotbal-tenisul primul sport naţional? Mai ales că avem şi foste mari valori, precum Gică Hagi-Ilie Năstase.

Acum, dacă stăm puţin să ne gândim, încununarea cu aur la fotbal-tenis este un lucru aproape firesc. Românul are aptitudini care-l avantajează net. Ştie să plaseze peste fileu aproape orice minge ce-l pune în dificultate, ştie să sară la cap când miroase a avantaj, cunoaşte tainele unei preluări discrete şi a învăţat subtil să pună adversarul pe picior greşit. Cam asta ar fi atuurile. Ah, şi ştiu şi de ce nu au luat primul loc la probele de dublu şi triplu. Cum de ce? Pentru că în drum spre titlu au început să se mănânce între ei.

Comments

Lasă un răspuns la bancosul Anulează răspunsul