Capul în gura de oxigen


De-a lungul istoriei românul a luat atitudine doar sub imperiul foamei. Lupta în virtutea unor convingeri sau a unor idei a fost aproape nulă, în condiţiile în care din cele mai vechi timpuri urmaşul lu’ dacu’ şi a lu’ romanu’ a căutat să-şi scape pielea şi odată cu pielea şi mult prea disputata identitate naţională. Histrionismul şi toleranţa la frustrare sunt elemente imanente ale mentalului colectiv al neamului nostru strămoşesc. Negarea acestor elemente înseamnă negarea propriului trecut. Ori asumarea trecutului deschide viitorul.

Prezentul este animat în mare măsură de oameni cărora manualul de istorie le-a inculcat ani la rândul numai false valori. Cancerul societăţii, comunismul, a dispus de timp suficient pentru a-şi vârî gheara şi în cele mai dosnice unghere ale mentalităţii individului, stârpind sistematic aproape orice tentativă a ieşirii din turmă. Ce este trist este că tsunami-ul epocii comuniste îşi va revărsa valurile adânc în viitor. Înainte de a lua o atitudine e nevoie sa ai o atitudine. Socialmente vorbind, în România anilor 2009 încă se mai lucrează la asta.

Fantoma poporului asuprit, veşnic biruitor se ridică uşor lăsând în urmă un mare vid, umplut în lipsa unor repere clare, cu ură, resemnare sau cu nostalgia vremurilor nu demult trecute. După revoluţie, fiecare a înţeles ce a vrut din acea libertate mult râvnită de unii. Criza ideologică a societăţii actuale româneşti a fost şi este alimentată de lipsa acută a valorilor autentice. Şi tot continuăm să ne raportăm la alte civilizaţii, voalându-ne cu ştiinţă ori ba propria identitate. Nu suntem altceva decât produsul propriilor noastre fapte.

E limpede că e nevoie de timp; e nevoie de timp pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş al normalităţii. Dar ce este normalitatea în fond şi la urma urmei? Unde greşeşte un bătrânel inadaptat la prezent când tânguie după Ceauşescu sau un puşti ignorant, bombardat cu nonvalorile momentului? Cel mai important lucru care se poate face momentan pentru România este consolidarea unui sistem solid de repere.

Cine crede într-o rezolvare peste noapte a unor probleme care caracterizează în esenţă o naţiune, va deveni o victimă sigură a deziluziei. Dacă realitatea românească te scârbeşte ai libertatea absolută de a pleca afară. Odată rămas între Carpaţi, conştient de kitschul românesc, ai două soluţii: ori să funcţionezi pe o coordonată paralelă, cât mai indiferent la ce se întâmplă în jurul tău, ori să priveşti lucrurile cât mai detaşat, sub lupa ironiei.

Cred în schimbarea mentalităţii unui individ dar nu cred în schimbarea mentalităţii unei naţiuni. Nu în decursul unei generaţii.

Una din problemele de fond, indusă la rându-i de cauzele enumerate mai sus, este că, în general, românul nu are simţul ridicolului. Într-un mediu intoxicat cu false valori, asumarea propriului ridicol este un prim semn al însănătoşirii sociale dar şi spirituale.

Lumea românească de astăzi a ajuns la un grad de diversitate aproape de limită. Grotescul şi ridicolul, ignoranţa şi prostia, snobismul şi infatuarea, îşi împiedică paşii într-un vals al absurdului ce lasă senzaţia că nu se va mai termina niciodată. Pe acelaşi ring de dans, valsând mărunt şi sigur după o cu totul altă muzică, îşi poartă paşii spre câştigarea marii finale, adevăratele valori. În atitudinea acestora din urmă se regăseşte şi Atitudinea Cioburi.

Comments

  1. Nu-mi vine in minte decat fraza „rade ciob de oala sparta”. Asa va vad pe voi. Ca un tot unitar impotriva tuturor. Un „tuturor” general, exceptat de cei care va inteleg si va impartasesc ideile. Poate si actiunile.

Pingbacks

  1. De-a lungul istoriei românul a luat atitudine doar sub imperiul foamei | Urban Iulian

Lasă un răspuns