Cu ochii larg deschişi

„Salut! Eu sunt Gheorghe şi mă mândresc că sunt român.” Am şi uitat când am auzit asta ultima oară. Ne-am transformat în roboţi care, precum caii de la ţară ori din mahalaua urbană, văd doar drumul drept. Căutăm să pasăm vina de la unul la altul pentru situaţia în care se află România, învârtindu-ne pe loc in nucleul problemelor de prea mult timp. Am rămas români doar în cojones, inima si corneea vizează mirajul altor ţări din  sfera asta colorată.

Tripaţi grav pe monetar ori pe aşa-zisele probleme ale românului am uitat să răzbatem, să râdem, să ne simţim oameni in primul rând. Relaxarea nu are cum să ne mângâie din moment ce stăm 90% din timp mai încordaţi decât pugiliştii cubanezi.

Am ajuns să ignorăm partea plină a paharului doar pentru că cealaltă bucată e crăpată. Am ajuns să ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă în ziua următoare nu ne-am mai trezi, dacă ne-ar şterge de pe faţa pământului ca pe un parbriz murdar, i-ar  păsa cuiva? O întrebare cu prea multe răspunsuri, opţiuni, însă toate dispar subit dacă în primul rând nu-ţi pasă ţie.

Nu mai poţi da vina pe mase când tu, individual, te complaci lor.

Trebuie să reînvăţăm să iubim, să ne bucurăm că respirăm, să îmbrăţişăm natura. Viitorul îl facem noi de aceea totul trebuie să iasă bine. Românul nu s-a născut optimist, dar poate învăţa.

Avem o ţară frumoasă, avem o istorie în spate, avem prieteni care ne oferă încredere, avem iubite/iubiţi care trăiesc pentru noi, avem speranţă.

Un bătrânel, acum câţiva ani, mi-a spus că, atunci când înfloresc salcâmii, cei plecaţi dintre noi îşi întind aripile protejându-ne. De ce mai staţi încordaţi? Trageti aer în piept şi bucuraţi-vă de viaţă.

„Salut! Eu sunt Cosmin şi mă mândresc că sunt român. Sunt fericit. Sunt optimist.”

Comments

Lasă un răspuns la evo Anulează răspunsul