Mingea e prea rotundă

Aseară s-a disputat un meci proclamat de cei avizaţi în fenomenul fotbalistic  „derby de 10 milioane de euro”. Meciul  fost cam de 6 Ron, ieşind in evidenţă doar dorinţa de victorie a Unirii, centralul Muniz şi acelaşi joc incâlcit al echipei care visează de pe vremea lui Gheorghiu Dej la participarea în Liga Campionilor.

Fără doar şi poate o victorie meritată a Unirii Urziceni, care  merită şi locul întâi la sfârşitul campionatului graţie constanţei de care au dat dovadă in fiecare meci. Un bonus pentru Dan Petrescu, un antrenor prea disciplinat tactic şi bun pentru campionatul nostru, pentru conducerea clubului, patronul nu sare în faţă cu declaraţii ci doar cu bani, lăsându-l pe Mihai Stoica să facă ce ştie mai bine.

Conducerea dinamovistă, ca de obicei, a sărit la gâtul arbitrului ca o haită de câini autentică  până la moarte cum se proclamă, însă se pare că au uitat câte meciuri au câştigat pe mâna arbitrilor. De asemenea dau vina pe alţii când echipa joacă de prea mult timp ca rivala ei din campionat Steaua, adică nimic.

Sper ca măcar anul acesta să meargă cine merită in ligă, să nu se ajungă iar la combinaţii de doi lei prin care să se schimbe poziţiile prin clasament.

La noi fotbalul a devenit miuţă. Mai avem trei paşi până la măgăruş.

Comments

Lasă un răspuns