Unu mai românesc decât altul

dscf2409Vineri, 1 Mai, a fost Ziua Internaţională a Muncii. Ca om al muncii, am rămas acasă. Şi cum alternativa de a mă înghesui ca focile pe nisipul „virgin” din Vamă nu mi-a surâs aşa tare, am rămas în capitală, unde mi-a făcut cu ochiul cel mai importat eveniment al zilei ce s-a desfăşurat în Parcul Izvor, anume Unul Mai-ul Românesc cu micul şi berea lui Vanghelie. Pentru a fi absolut sigur că nu mă va atinge microbul, mi-am administrat în cursul după-amiezei un vaccin anti – pomană electorală, care a constat într-o doză de patru mici perpeliţi la un cuptor electric neutru, fără culoare politică. Apoi, la drum.

Ajunşi la gura Parcului Izvor în jurul orei 17:30, ne-am comutat pe modul record şi ne-am afundat în mulţimea ce încă forfotea haotic.

Dacă în prima parte a „petrecerii câmpeneşti” am putut vedea, prin intermediul media, lideri politici marcaţi ai psdeului sorbind din berea rece la pahar şi muşcând româneşte dintr-un mic dar şi membri destoinici ai partidului ce a patronat evenimentul scandând lozinci social-democrate, dacă sub soarele amiezei nostalgicii trecuţi de a doua tinereţe, pe care sărbătorile de genul celei de 1 Mai îi readuc parcă la viaţă, au dat paşi înainte şi i-au luat înapoi pe ritmuri populare, după ce au gătat doza de patru mici şi au lins şi ceva bere pentru care s-au călcat în picioare cu mic, cu mare, cu uărcăr, cu pensionar, cu român, cu ţigan, cu chinez, sau mai simplu bâlci electoral, a doua jumătate a sărbătorii internaţionale a muncii, organizată de pamfletarul Marean, avea să ne arate o altă faţă, acea de bâlci clasic românesc.

Orele mai înaintate ale zilei i-au scos din prim-plan pe bătrâneii nostalgici dar şi pe simpatizanţii activi PSD ce înroşeau mulţimea cu tricourile lor pe care stătea imprimat mesajul „Unu Mai Românesc şi, cum se întâmplă de obicei la astfel de evenimente, o mulţime de tineri curioşi au dat năvală în parcul împânzit de oameni. Se puteau distinge uşor, de la tinerei ai generaţiei hi5, atraşi de waţii emişi din boxele amplasate lângă scenă, şi cupluri care au renunţat la plimbarea din Mall, până la grupuri, grupuri care au venit să-şi scalde ochii curioşi în atmosfera de „sărbătoare” sau găşti răzleţe de roacheraşi care, rămaşi din diverse motive departe de aglomeraţia ce dă startul sezonului estival  pe litoral, şi-au astâmpărat nevoia de înghesuială în inima capitalei, la umbra celeilalte semnificaţii a lui 1 mai.

În lipsa prezenţei unui al doilea om în stat, şuţii erau cu ochii pe mobilele si portofelele oamenilor obişnuiţi, ne-flancaţi de sepepişti fioroşi, în timp ce gardienii publici vegheau regulamentar la siguranţa cetăţeanului; televiziunile îşi mai temperaseră din transmisiile în direct; pâlcuri de indivizi conectaţi la eveniment încă de la primele ore, brăzdau parcul sub efectul berii.

Printre toată această infuzie de tineret pestriţ ce anima aleile parcului, familii cu copii de mână se plimbau agale. Copiii tânjeau la tot soiul de pochemoni expuşi spre vânzare de către nelipsiţii vânzători de chilipiruri, iar părinţii visau la cândva obişnuitele ieşiri la pădure. Anul ăsta au făcut bine să se mulţumească doar cu o ieşire în parc şi câţiva mici de pomană electorală.

Dacă nu se îndreptau către ieşirea parcului, participaţii la eveniment convergeau către cele două puncte principale. Ori scena, unde puştimea se îngrămădea să fredoneze refrenele momentului, ori punctele în care încă se mai distribuiau gratuit mici şi bere.

Alături de puştii în extaz ce umpleau primele rânduri din faţa scenei, se aflau şi oameni mari, atraşi probabil de ambianţa jovială a degeneraţiei pro sau, mai simplu, atraşi de mişcările lascive  şi de formele dansatoarelor de pe scenă. Ţîţeee… Imediat în proximitatea publicului aflat în picioare, un număr mărişor de mămici, bunici şi tătici îşi ocupau, cu faţa către scenă, locurile pe scaunele răzleţe aşezate pe iarbă, evocând parcă prin atitudinea lor atmosfera Festivalului Cerbul de Aur. Amestecaţi printre bucureşteni, fotografii străini imortalizau pitorescul situaţiei.

În celălalt punct de atracţie al parcului, vânzătorii de gratuităţi nu mai pridideau să întoarcă micii şi să toarne berile. Un fum înecăcios se ridica din grătarele încinse, lăsând mastodontul din marmură albă în ceaţă. Când cerul se întuneca treptat, încă mai erau oameni care se înghesuiau la mici şi o bere. Am părăsit parcul înainte ca potopul să se pornească şi să împrăştie mulţimea.

Dacă Marian Vanghelie regretă că ploaia i-a dat peste cap programul, eu unul regret că nu am apucat să mă dau şi în tiribombă.

Mulţumiri lui Robert pentru concursul adus la realizarea acestui material.

Lasă un răspuns