Ţâţa oltenească

iunie 30, 2009 • Martor şi tartor, Promo • ghidushie

Am avut ocazia zilele trecute să dau o raită prin Craiova. Nu mai fusesem niciodată, nu prea ştiam la ce să mă aştept mai ales că auzisem cum că ar fi unul din oraşele populate excesiv de „indiromi” ( denumire universală ce se doreşte a fi adoptată de cei mai mari lideri ai purtătorilor de talent şi magie indusă progresiv).

Sincer nu mi-a displăcut oraşul, ba chiar am rămas uimit de curăţenia de acolo. Centrul lor aduce mai mult a orăşel de munte, nu ştiu, probabil a fost construit de o mînă de oameni din Caracal, în argumentarea acestei idei venind: trecerea de pietoni doar pentru un singur sens de mers, urmând ca de la jumătatea drumului fiecare să se descurce cum poate, precum şi un indicator rutier ce indica obligatoriu stânga deşi practic asta ar fi insemnat să intri într-o scară de bloc.

Afară, fiind o zi toridă am avut plăcerea de a-mi îmbăta privirea cu numeroase perechi de ţâţe. Toate, repet toate, persoanele de sex feminin, până în 40 de ani, care umblau brambura pe străzi, aveau maxim un top si o fustiţă scurtă pe ele. Îşi etalau cu o dezinvoltură nurii şi fesele mai ceva ca pe plajele din Los Angeles. De departe oraşul cu cele mai multe kilograme de mameloane pe metru pătrat din ţară.

Am văzut munţi de ţâţe, cataloage întregi suficiente pentru a-i îndrepta privirea şi domnului Ciorbea. De la cele mici, necoapte, care mijeau încet prin sutienele cu două numere mai mari, până la ugerele care testau puterea bretelelor transformate în scripete. Indiferent că fetele nu aveau o mână, că mergeau crăcănat, ori că aveau adevarate găuri de obuze pe tenul oltenesc, ele îşi etalau în speranţa că vor ajuta la creşterea pozitivismului românesc mult mai eficient decât au făcut-o terţi scriitori.

Şi din câte am văzut oltencele au observat că mâncarea sărată învinge orice endocrinolog de la noi din ţară.

Vă sfătuiesc să vizitaţi Craiova într-o zi ploioasă altfel riscaţi să rămâneţi cu prazul necules în mână.

Poc … încă unul !

iunie 30, 2009 • Spuse pe fugă • ghidushie

Un Airbus cu un număr irelevant având la bord 153 de persoane s-a prăbuşit în Oceanul Indian ! Avionul decolase din Roissy urmând să aterizeze în Comore.

Deocamdată o singură persoană a fost găsită în viaţă.

Bine că eşti tu deştept

iunie 30, 2009 • Spuse pe fugă • Bilă

După ce a fost rugat de Liviu Dragnea să îl repună în funcţie pe Cristian Duică, Radu Berceabu a declarat că poate o va face în condiţiile în care nu va mai fi tâmpit.
Că nu o va face, ar fi de înţeles; dar dacă totuşi îl va repune în funcţie, să ne lămurească şi pe noi cum de s-a deşteptat aşa repede.

Invazia ţâţelor contra Jigodiei

iunie 30, 2009 • Editorial, Martor şi tartor • sacalu

E prea târziu să-mi fac o cafea şi încerc să-mi impun în gând că mă voi trezi odată ce voi inspira aerul rece al dimineţii de vară. Imediat ce trec de pragul uşii ce se închide cu zgomot în urma mea, dau ochi în ţâţe cu vecina de vis-a-vis, care tocmai îşi începe şi ea dimineaţa cu un plimbat de câine în jurul blocului. Pe cât de rău îmi pare că trebuie să părăsesc acest cadru care trezeşte mai degrabă Jigodia din mine decât pe mine însumi, pe atât de bine îmi pare că nu e singura pereche de ţâţe pe care o voi vedea în această dimineaţă.

Este, într-adevăr, un spectacol de forme oriunde îţi îndrepţi privirea, de la stânga la dreapta mere, pere, pepeni şi silicoane (mai rar prin Drumul Taberei dar dacă manelistu’ cu muşchi lucraţi la sală nu te ia cu maşina dimineaţa, trebuie să te înjoseşti la un troleu). Ajung destul de uşor în staţie unde prizonierii transportului în comun aşteaptă înfriguraţi următoarea cursă spre centru. Fac o scurtă trecere în revistă a primatelor de sex feminin şi o observ pe blonda de 8:10 încercând să se facă remarcată printr-un decolteu aproape inexistent, pe bruneta fără sutien, cu sfârcurile întărite, al cărei prieten/gibon ( triped de-acum ) mai are un pic şi face harakiri că ne uităm toţi la ea şi, în final, cele două prietene minore cu ţâţe în “do major” ce-mi trezesc şi mie şi Jigodiei sentimente cu cătuşe. Nimeresc în troleu strivit de blondă şi de minore, stingherit de gândul că ar trebui să le spun să facă o chetă pentru a-mi lua un fermoar nou pentru pantaloni. Doar două staţii şi lentilele mele se mulează pe ţâţele blondei. Reuşesc să cobor fără să-mi dau drumu’ şi păşesc un pic mai relaxat către un grup de masculi tâmpiţi de soare care parcă se roagă la unison pentru o scurtă ploaie de vară ce ar transforma intersecţia într-un concurs spontan de tricouri ude. Ne rugăm împreună acum!

Acestea fiind spuse, îmi dau seama că suferim, noi masculii, de sindromul “ţâţe”. Avem atacuri de panică atunci când suntem înconjuraţi din toate părţile de purtătoarele acestor obiecte, nu mai ştim unde să privim sau spre care dintre ele să salivăm. Să nu vă imaginaţi doamnelor şi domnişoarelor că în timpul verii mai exista vreun mascul normal, toţi ne transformăm în mitocani şi ne puteţi recunoaşte pe stradă după pupilele dilatate, iar asta dacă vă uitaţi în ochii noştri, nu spre şliţ.

Nu e cazul să ne învinovăţiţi, voi creaţi această situaţie prin atacul ţâţelor iar noi nu putem răspunde decât printr-un comportament cu caracter de Jigodie!

Să înceapă concursul!

Ţâţe de vară

iunie 30, 2009 • Editorial, Idei fertile • Bilă

Unul dintre principalele efectele ale căldurii venite odată cu vara în mediul urban este invazia ţâţelor. Că sunt mici sau mari, trecute sau în plină expansiune, plictisite sau jucăuşe, extrem de apropiate sau certate, siliconate sau naturale, săltăreţe sau cu suspensiile stricate, ţanţoşe sau lăbărţate, gemenele de sub bărbie atacă ochiul clocotind de hormoni al masculului prin modul în care se lasă descoperite. Pentru o mai uşoară identificare, iată o categorisire a puzderiei mamare după gradul de expunere într-o zi obişnuită de vară.

Prima categorie este cea a ţâţelor sfioase. Acestea sunt cele care din variate motive nu se arată în public. Fie că sunt lăsate cu totul acasă de către stăpână sau fie că sunt luate mereu la purtare, ele preferă sau sunt obligate să se ascundă în spatele textilei. Cele luate la purtare se împart la rândul lor în mai multe categorii: ţâţele ninja – cele care au abilitatea de a se face nevăzute la orice oră din zi şi din noapte, ţâţele bufant – cele care se ascund sub veşmânt ca sub un cort de patru persoane şi ar mai fi şi ţâţele basorelief – cele care în dorinţa lor de evadare, împing cu forţă în textila ce le îngrădeşte, dând naştere unor forme de la cele mai sublime la cele mai înfricoşătoare. Ţâţele basorelief sunt acea categorie de ţâţe defavorizate, care deşi vor să se expună, sunt condamnate la claustrare. Deşi sunt încadrate la categoria ţâţelor sfioase, multe din ţâţele basorelief sunt foarte temperamentale. Gradul de revoltă al acestora este dat de tensiunea firelor din textilă. Aparent sfioase, unele dintre acestea posedă un potenţial diabolic, făcând ravagii în rândul trecătorilor ori de câte ori sunt lăsate să se manifeste în voie.

Marele avantaj al ţâţelor sfioase este că ascund odată cu ele nevăzutul. Pipăitul şi palpatul, depind de fiecare caz în parte.

O a doua categorie de ţâţe, de altfel cea mai răspândită pe timpul verii, este categoria ţâţelor clasice. Acestea, deşi nouă nu ni-l arată, îşi văd lungul sfârcului. Aflate sau nu la umbra sutienului, fie că încap perfect în două cupe de şampanie sau fie că umplu două ligheane de zece litri, fie că stau cuminţi la limita decentă a decolteului sau fie că schimbă priviri obraznice prin bluza transparentă cu cei ce-şi înfig privirea în ele, această categorie de ţâţe domină jungla de asfalt. Iar dacă se întâmplă, şi se întâmplă destul de des, să iasă în evidentă, acestea o fac întotdeauna prin atitudine.

Ultima categorie de ţâţe dar nu cea din urmă este categoria ţâţelor excentrice. Aici se încadrează toate ţâţele care ar renunţa chiar şi la sutien să rămână ele însele în ţâţele goale, dar nu o fac din unele considerente ale eticii. Aici putem vorbi de la ţâţişoarele merişoare care lasă un gust uşor acrişor în gură până la modelul buldozer care te lasă cu gura cu totul căscată. Nu contează… Cu cât gradul de expunere este mai mare cu atât sunt supuse mai mult privirilor arzătoare din partea curioşilor.

Statistic vorbind, cea mai fatală subcategorie a ţâţelor excentrice este constituită de modelul buldozer. Acesta este caracterizat prin dimensiunile crescute ale cupelor dezvelite până la baza sfârcului, susţinute de nişte accesorii fragile care par că pot ceda în orice clipă, cupe organice ce formează între ele un adevărat defileu. Cu cât defileul este mai strâmt cu atât formula se apropie de perfecţiune. Atunci când acest defileu descrie o linie clară, întreg ansamblul poate fi considerat ca şi trecut la următorul nivel. Atunci se poate vorbi de o transcendere; atunci se poate vorbi de ţâţele a căror linie imită linia curului.

Studiu realizat cu sprijinul doctorului ţâţolog S.N. Ochimari

Programul "Prima Ţeapă"

iunie 29, 2009 • Video • bancosul

Dincolo

iunie 28, 2009 • Promo, Rătăciri lirice • robert

dincolo

O cameră gri, cu pereți negri spre bază și cu o fereastră având draperia obosită de apus, adăpostește egoist sfârșitul unui vis. Pe un pat încovoiat de gânduri sărace, ascuns undeva afară din calea ferestrei, Filip privește înalt către tavan, căutând încăpățânat cerul de dincolo. Ușa metalică groasă, în ton cu singura piesă de mobilier-un raft ruginit, cu două sertare-îi blochează orice tentativă de a găsi timpul uitat afară. Filip simte cum mirosul fad de mucegai îl năpădește ușor dar pare împăcat cu ideea de frig, ucigând fiecare lacrimă cre încearcă să-i spele obrazul apăsat de trecut. E singur, așa cum diabolic și-a dorit în adâncul său toată viață. Luminile din drumu-i au fost stinse rând pe rând de sorți iar acum este aproape de a se opri și el. Boala care și-a găsit sursa de putere în gâtul său îi oferă șansa unui final crud, plin de monștri iar Filip îl așteaptă mut.

Când a pășit pentru prima oară la mormântul iubitei sale, Filip s-a închipuit într-o viață paralelă, în care trebuia să plătească toate polițele datoare norocului de până atunci și din care spera să iasă cât mai curând. Nu a fost așa. Au trecut mai bine de doi ani până a realizat că jumătate din el a murit. În tot acest timp nopți fără culoare și pline de fantasme de necuprins i-au modelat fiecare clipă a existenței. Deja, în universul lui din ce în ce mai greu de pătruns, iarna părea că devine zâna stăpână, înghețându-i forțat orice colțișor inundat de imaginea trecutului. Fiecare zi devenise o speranță a finalului de drum. Fără să-și dea seama, doamna rece a nopții era din ce în ce mai aproape.

Durerea fizică a secat din Filip orice urmă de om iar îngerul său îl chinuie încă, refuzând să-i pună mâna peste pleoape. În mintea lui totul e gri, întocmai ca zidurile camerei, apus după apus, minut după minut și geamăt după geamăt. Filip caută neobosit înaltul, ultima speranță rămasă ancorată în privirea lui seacă. A lăsat totul departe, ștergând fiecare urmă a pașilor desenați pe calea albă din spatele ochilor săi. Cu fiecare răsărit, zidurile se apropie din ce în ce mai mult de de el, sufocând în tăcere vreun cuvânt uitat pe margine de gând. Deasupra, tavanul se încăpățânează să rămână la locul lui. Mai urmează încă o noapte…

Ultima floare își găsi drumul către creștetul acoperit de pământ al lui Filip. Un nor rătăcit de vânturi lăsă un strop de durere peste peisajul încărcat de cruci, căutând mai apoi un alt tablou secătuit de viață. Filip, fericit în adâncuri, și-a regăsit primăvara părăsită în amintiri. Apusul, ușor, se întinde peste orizont, semănând liniște în cer. Filip, triumfător, a învins.

Rezerve la lichidităţi

iunie 27, 2009 • Foto • Vincent Van Ciob

La piaţa din drum

iunie 27, 2009 • Politica e un pornostar, Promo • Bilă

EMIL BOC - DAMBOVITA - VIZITA Vineri, în drum spre Bucureşti, după vizita de lucru efectuată în judeţul Dâmboviţa, premierul Emil Boc a cerut coloanei oficiale să tragă pe dreapta pentru a face aprovizionarea cu pepeni şi alte produse sezoniere, direct de la ţăranii ce îşi vindeau fructele şi legumele pe marginea şoselei.

Adică el de ce să nu facă piaţa? Numai doamna mereu!? Unde mai socoteşti că ajunge şi târziu acasă, de unde era să mai cumpere de-ale gurii în toiul nopţii? Iarăşi să ia sticsuri şi cipsuri de pe colţ? Şi în plus lui nu îi prea place în piaţă pentru că este prea mare vânzoleală şi nu ajunge să vadă afişajul electronic al cântarului atunci când i se cântăresc produsele.

Aşa că după ce s-a lămurit orientativ cam cât sunt pepenii în perioada asta, i-a cerut şoferului să oprească puţin că vrea şi el. Şoferul a frânat brusc şi a tras de volan dreapta. Până s-a dat prin staţie că ăla micul vrea la pepeni, toţi ceilalţi din delegaţie se uitau nedumeriţi la maşina ieşită brusc din coloană.

Când a coborât din maşină în faţa unor tarabe improvizate, ţăranii s-au arătat uşor dezamăgiţi că nu era domnul Băsescu. Însă domnul prim ministru e obişnuit şi ştie cum să treacă peste asemenea momente. Se îndreaptă către taraba din faţă şi îl întreabă pe ţăranul din spatele ei cu cât dă kilogramul de pepeni, primeşte un răspuns satisfăcător, apoi îl roagă să i-l dea p-ăla d-acolo că e mai mic. Nu vrea dop că zice că are încredere şi nu vrea să se păteze pe pantaloni. Îi mulţumeşte frumos, ia pepenele la subraţ, îşi numără măruntul şi apoi mai cere şi nişte roşii de la vecinul de tarabă. Zice că astea româneşti sunt mult mai sănătoase decât cele turceşti. Alea turceşti nu au nici un gust. Toţi ceilalţi confirmă. Îi întreabă pe ţărani de ce nu îşi desfac marfa în piaţă şi primeşte un răspuns pe mai multe voci: în pieţe e mafie, în pieţe nu merge aşa simplu. Ca să îi încurajeze le spune ceva despre accesarea unor fonduri comunitare, apoi mai cere şi două kilograme de cireşe. Întreabă cu zâmbetul pe buze dacă au viermi. E bine c-a găsit aici de toate. Cine ştie când mai ajunge prin piaţă să cumpere măcar un kilogram de cireşe. Anul trecut nici n-a apucat măcar să guste una de poftă. Apoi a salutat respectuos, şi-a luat cumpărăturile şi s-a urcat înapoi în maşină. Coloana oficială a demarată în trombă. Şi aşa erau în întârziere. Datoria îl cheamă.

Frumos ar fi fost dacă s-ar fi oprit să cumpere de la băbuţele de pe marginea şoselei şi nişte flori soţiei. Nişte gladiole. Sunt frumoase şi nici nu costă mult. Iar mămăiţele nu ţin aşa la preţ. Mai ales dacă l-ar fi văzut aşa domn de la oraş cu tot alaiul după el. S-ar fi gândit că merge la capitală la o nuntă, la o cumetrie şi i-ar fi făcut bucuria să mai scadă din preţ.