Alegoria flatulaţie – defecaţie

sau De ce nu ne plac băşinile altora?

Aceasta este întrebarea care va încrusta scoarţa cerebrală dar şi scoarţa chilotului, săptămâna în curs. Încă mă screm să aflu un răspuns în timp ce scriu aceste rânduri, încercând să las frâu liber gândurilor aidoma băşinilor după ciorba de fasole nefiartă de ajuns. Dar în loc de răspunsuri, procesul cognitiv îmi cacă noi şi noi întrebări. Aşadar, ţineţi-vă respiraţia, intrăm adânc în problemă.

De ce? De ce nu ne plac băşinile celorlalţi? Pentru că nu sunt izvorâte din noi? Pentru că nu au încărcătura, limpezimea sau forţa fâsurilor noastre? De ce nu putem accepta urâtul mirositor decât dacă e zămislit în temniţele propriului intestin gros şi evacuat miraculos prin fereastra nezăbrelită a curului, întru eliberarea absolută? Oare putem vorbi de un orgoliu la nivelul materiei gazoase evacuată subtil pe cracul pantalonului ca despre un orgoliu al ideilor? Să nu acceptăm băşinile altora stă oare în baza aceluiaşi resort ce ne determină să nu acceptăm ideile celorlalţi? Ar fi Platon în măsură să ne răspundă? Nu este oare acest exemplu al intoleranţei la băşinile altora o fină concretizare a ideii cum că nu posedăm arta de a tolera căcaturile celorlalţi, fiind setaţi într-un mod limitat să le înghiţim doar pe ale noastre?

De ce putem tolera până la savoare un pârţ propriu, strâmbând din nas şi protestând impulsiv la unul străin? Ce se întâmplă atunci când adulmeci o flatulaţie care se pretinde a fi doar a ta, dar care a fost sabotată de una mult mai energică emisă în acelaşi timp de altcineva din imediata ta vecinătate? De ce până ajungi să conştientizezi într-un fel sau altul toată această butaforie olfactivă, realizând că eşti conectat accidental la energia altuia, tragi aerul în piept cu încredere, urmând ca apoi, brusc, mintea să sune alarma de parcă fiecare celulă a corpului este mobilizată să evacueze fiecare urmă a intrusului camuflat în miros?

Lăsând undeva la fund puterea autosugestiei, cărui fapt îi datorăm reacţia diferită la acelaşi stimul? Ce alte mecanisme ne tropăie în cap şi reacţioneză la semnalele variate ale curului? De câţi cercetători britanici este nevoie pentru a realiza un studiu în acest sens?

Suntem noi oare în măsură să judecăm băşinile altora?

Comments

Lasă un răspuns