Băşina moare ultima

O cunoştinţă mai veche, Gigel, a trăit majoritatea vieţii lui în cadrul rural pitoresc trecând prin toate etapele unei copilării la ţară.

A venit în Bucureştiul minunat pe la 17 ani pentru a lucra la negru în domeniul construcţiilor, sperând la un trai mai bun, o femeie care să-i fie nevastă şi, ulterior, să-şi trăiască bătrâneţea crescându-şi nepoţeii după legile firii şi ale bisericii. Gigel nu a excelat niciodată la capitolul inteligenţă, ştie asta, însă întotdeauna s-a bazat pe o aură divină care-l înconjura.

Moştenind o sumă consistentă de bani de la un unchi fugit pe vremea comuniştilor din ţară , Gigel fiindu-i singura rudă apropiată din punct de vedere al gradului, toate obiectivele lui s-au văzut zdruncinate.

A început să-şi dorească mai mult decât o primată cu o singură pereche de ţâţe, mai multă imagine în mediul social, încerca permanent să epateze persoane pentru care el nu reprezenta nimic în afara tatuajului „sac de bani” pe frunte.

Maşini scumpe schimbate lunar, roiuri de miss femele în călduri, cercuri dubioase, de prieteni cluburi în care nu ar fi călcat nici în zi de salariu… asta era viaţa lui acum.

Împroşca aere mai rău decât un compresor cu piston rusesc, îşi neglija familia, prietenii, se credea de neatins.

În doi ani de zile a cheltuit toţi banii. Nu mai deţinea nici lichidităţi, nici active.

Acum lucrează ca zidar, nu are prietenă, stă intr-o garsonieră in Baicului, unde plăteşte chirie.

Bea ţuică la bodega cartierului cu o dexteritate învăţată pe Dorobanţi. Se făleşte că a avut de toate, dar nu a rămas cu nimic. E mândru de el.

Banii au dispărut, băşinile i-au rămas.

Comments

Dă-i un răspuns lui bancosul Anulează răspunsul