Zi de zi, săptămână de săptămână, lucruri se întâmplă. Lumea românească furnizează neobosită noi şi noi subiecte îmbrăcând aceleaşi vechi tipare. Ciclul se repetă, regăsind aceiaşi ochi nesătui, aceleaşi urechi avide să afle şi mai mult, aceeaşi foame de senzaţional.
Iată, spre exemplu, câteva din picanteriile acestui sfârşit de săptămână…
Luis Lazarus şi Oana Zăvoranu, doi foşti vizitatori ai aceleaşi garsoniere, deveniţi între timp actuali colegi de Kanal D, s-au trezit fiind la cuţite pe motivul că Justiţiarului Lazarus – omul gata să ciuruiască lumea cu camera de filmat – i s-ar fi blegit audienţa de când a invitat-o pe drăcoasa divă în emisiunea sa. În replică, realizatoarea de fel mai slobodă la gură, ar fi pretins că chiar şefii de la Kanal D i-au sugerat să revină în emisiunea păgubitului pentru a i-o ridica la loc. Audienţa, adică. Emisiunile Oanei scoală orice leşinătură din pantaloni. Aşadar, sexul se caută. Suntem în grafic. Otevizarea continuă.
Tot din troaca media, de data aceasta pe segmentul Antenelor, am putut urmări cum două dintre figurile marcante ale televiziunii lui Voiculescu, Victor Ciutacu şi Mihaela Rădulescu, şi-au zburlit orgoliile unul la altul, zguduind armonia din ograda mogulului (ah, pardon, am şi uitat… Mihaela a renunţat deja la prodigioasa sa carieră în televiziune pentru a avea grijă de ăla micul, rămas fără Elan). Şi uite aşa ea l-a făcut ciutac, iar el a spus că ea suferă de sindromul omului care se bagă singur în seamă. Ce-i drept, amândoi au dreptate.
O altă ştire, mai de casă, este că fostul burlac, viitorul tătic, fostul prim-ministru sau din nou tânărul om politic, Petre Roman, s-a recăsătorit vinerea aceasta cu iubita sa Silvia Chifiriuc, într-un cadru extrem de discret. Foarte bine, dom’le! Aşa să îţi tot trăieşti a doua tinereţe. Când văd cu câtă vivacitate este dotat proaspătul însurăţel, mă gândesc că în ritmul ăsta ar mai putea prinde lejer două, trei revoluţii. Revoluţii matrimoniale, desigur.
Şi-acum una în ton cu alegerile: ajunsă cu caravana campaniei până în cartierul Prepeleac din Târgovişte, Elena Băsescu nu s-a sfiit să-şi pună garoafe în păr şi să-şi onduleze formele de fost manechin cu master în ştiinţe politice pe ritmul manelelor cu care eticii romi o întâmpinaseră. Ăsta da truc electoral: să cobori în rândul romilor ca să le furi nişte voturi. Hoaţa rău şi EBA asta. Dar ce nu ar face un politician când vine vorba de un vot în plus!?… Dansează manele, recită discursuri fără noimă, joacă teatru în faţa alegătorilor. Ăsta cabotinaj electoral.
Altfel spus, vara a venit iar soarele stă cu ochii pe noi. Să-i oferim cât mai multe ţâţe şi toane. Românul are nevoie de ele pentru o digestie sănătoasă a grijilor de zi cu zi. Să nu stricăm tabloul cu alte preocupări mai serioase. Vorba aia, nu e bârfa cum e târfa. Până la urmă, şi cei din urnă vor fi cei dintâi.