După o noapte cu un somn aproape imperfect,
într-una din zilele de ieri,
m-am trezit complet abandonat de timp.

Secundele mă părăsiseră.

Lăsasem în urmă viitorul,
iar trecutul nu mi se întâmplase încă.

Singur, înconjurat doar de mine,
rătăceam într-un prezent continuu şi ambiguu.

Păşeam pretutindeni,
întâmpinând în sensuri noi confuzia.

Cu fiecare pas, simţeam pulsul timpului
zvâcnindu-se din ce în ce mai neînţeles sub tălpile goale.

Miliarde şi miliarde de clipe lichefiate
cădeau într-o ploaie rece şi abstractă,
ce mă pătrundea dincolo de origini.

În sfârşit,
simţeam cum nevralgia timpului
îşi ia stăpânirea de pe mine.
Puteam respira Universul,
fără să doară.

Timpul se descompunea,
iar eu îi eram martor.

Când,
deodată,
zgomotul metalic al zorilor
mi-a reîntors simţurile la realitate.

Treptat, price of viagra treptat,
timpul a început să doară din nou.