La proba orală de Limbă şi Literatură Română din cadrul examenului de bacalaureat de anul acesta a plouat cu note de zece.
Sunt curios ce i-o fi motivat aşa de tare pe puşti. Or fi auzit în treacăt că limba noastră-i o comoară şi s-or fi apucat s-o caute prin tot felul de cărţi ori pur şi simplu au fost motivaţi de indulgenţa profesorilor.
În ultima vreme, reduta din garsoniera otevistă se clatină simţitor. Cu o Elodie reinventată până la epuizare şi fără subiecte şoc pe firmament, televiziunea cu cea mai mare audienţă pe metru pătrat şi-a cam pierdut din suflu, dar nu şi din prostia cu care şi-a obişnuit fidelii telespectatori. Dacă mai socotim şi scindarea echipei de investigatori de clasă, avându-l în frunte pe marele Luis Lazarus, echipă ce opera în cadrul televiziunii de ar fi fost în stare să bată în cuie pe tocul uşii logica însăşi pentru o examinare mai minuţioasă a acesteia, e clar că s-a dus pe apa Sâmbetei – sau în cazul de faţă pe Kanalul D, navigabil – şi audienţa.
Cum la OTV se rescrie întotdeauna senzaţionalul, aşa se face că de vreo câteva săptămâni încoace, marele maestru al audienţelor, Dan Diaconescu se are invitat special în fiecare seară chiar pe el însuşi. De ce se întâmplă acest lucru? Păi, după ce a ponegrit ani în şir orice nume ce i-ar fi putut aduce un punct de audienţă în plus, Dănuţ s-a trezit târât la rându-i într-un scandal mediatic ce-i cam gâdilă orgoliul, îi roade urechiuşele de şoricel neastâmpărat şi, de ce să nu privim lucrurile chiar prin ochii lui, îi şi ridică un pic nivelul audienţei. Şi cine putea fi marele adversar, dacă nu până nu demult întâiul aliat, Luis Lazarus.
După ce şi-a tras emisiune la Kanal-D, justiţiarul a început să împroaşte cu noroi în micuţul Dănuţ, acuzându-l de cele mai josnice mizerii – după modelul pe care şi l-au cizelat împreună atâţia ani – de la pupitrul de unde dictează triumfal, flancat în permanenţă de două gărzi de corp tâmpe ce ar face să crape de invidie orice stană de piatră. Deh, după ce răscoleşti căcatul te năpădeşte imediat şi mirosul. D-aia ar avea nevoie şi curiosul Lazarus de protecţie.
Şi uite aşa, machiavelicul Lăzăruş i-a furat-o lui Dănuţ şi pe clănţoasa Magda Ciumac dar şi pe senzuala Nikita, lăsându-l pe şoricelul grizonat să roadă la benzile înregistrate în garsoniera din ce în ce mai încăpătoare, cu gândul la nopţile sale de glorie.
După semnalele actuale, ca un mare erou posesor de destin tragic ce este, Dan Diaconescu pare-se că-şi va stinge flacăra succesului în propria-i salivă. Fanii fenomenului nu trebuie să dispere; virusul OTV a fost de mult transmis în ograda altor televiziuni.
Un balbait pe malul marii admira privelistea visator …….pana cand observa ceva in larg si incepe sa strige panicat:
– Re re re re repede sa sa sa sa sariti se se se se – neaca!
Toata lumea repede in apa sare in ajutor dar in zadar persoana se -necase deja. dupa un timp acelasi individ incepe sa strige:
– Re re re repede sa sa sa sariti!
Multi binevoitori sar repede in apa si salveaza persoana si toti sunt fericiti nevoie mare. A doua zi omul se plimba pe plaja in acelasi loc,privind spre apa incepe as strige :
-Re re re ….
Toata lumea in apa si incepe sa inoate spre larg la care balbaitul continua :
-…re rechinul !!!!!!!!!!!!
Compilatie made by Sutu
Foto: Click!
Doar doi deputaţi PSD-PC au votat pentru începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian 1.
Nu ştiu exact câţi din cei care l-au susţinut pe Adrian Năstase fac parte din coloana vertebrală a partidului şi câţi au funcţii auxiliare în corpul PDS. Sunt însă şanse destul de mari ca cei doi votanţi răzleţi să fie exact coaiele.
Cătălin, Claudiu şi Mihai, adică un grafician şi doi programatori s-au gândit la un moment dat că este cazul să mai adauge o pată de culoare în peisajul muzical românesc. Alături de ei au venit Ştefan ,Nae şi Dragoş iar proiectul Les Elephants Bizarres apărea în 2007, cu un sound prea puţin încercat de trupele underground din România. Pentru că stilurile pe care le îmbină vin din patria care le-a şi inventat, trupa a decis ca majoritatea versurilor să fie în engleză. Şi sună fără influenţele limbajului de lemn, aşa cum suntem obişnuiţi.
Deocamdată nu au un album lansat în piaţă însă cei care sunt curioşi de îmbinările de indie, funk, disco, pop, punk şi alternative pe care băieţii le-au conceput, pot accesa siteul lor sau pagina proprie de myspace pentru a le analiza în voie. În cei aproape doi ani de existenţă, au participat la destule concerte în ţară iar prezenţa lor la B’est Fest 2009, alături de Moby, Motorhead şi Polarkreis 18, îi confirmă ca un nume ce trebuie băgat în seamă. Tot în 2009, teoretic cel puţin, îşi adună forţele pentru a definitiva şi lansa primul album, dorinţa lor fiind să îl poată arăta fără regret şi peste graniţele ţării. Albumul va fi realizat din resurse proprii, fapt ce cu siguranţă va impregna în totalitate gîndirea lor despre ceea ce înseamnă Les Elephants Bizarres.
Un aspect care nu poate fi trecut cu vederea, comparativ cu alte formaţii româneşti prezente în sfera underground, este faptul că la majoritatea concertelor susţinute trupa pune un accent deosebit pe latura vizuală. Muzica lor este, astfel, acompaniată de proiecţiile video din spatele scenei, concepţie proprie de altfel, băieţii reuşind să iasă din tiparul obişnuit al concertelor autohtone underground. Les Elephants Bizarres au potenţial, dacă ne întrebaţi pe noi. Din păcate, audienţa din România nu-i va ajuta niciodată să trăiască din muzică iar noi le urăm succes în demersul lor de a intra pe pieţele din Europa. Şi pentru că nu am putut să ne abţinem în a-i acosta, vă oferim şi viziunea băieţilor vis-a-vis de întrebările redacţiei Cioburi, cu grijă gestionate de Mircha :
RevistaCioburi: Daţi-ne definiţia conceptului Les Elephants Bizarres.
Mihai: Nu e un concept, e o trupă. Ideea în jurul căreia ea s-a cristalizat este că ne săturasem de concerte anoste şi ne doream foarte tare să avem un show în care lumea să se mişte.
Claudiu: Cred că pentru fiecare din noi conceptul este puţin diferit, pentru mine totul a început ca o distracţie. Aveam o trupă cu care mă înţelegeam bine şi făceam ce îmi place mai mult, să bat la tobe. În timp am realizat că dacă ne implicăm serios putem să facem împreună piese şi concerte apreciate de public şi media. La fel ca şi numele, trupa a plecat de la o joacă dar sună bine. 😛
R.C.: Cum s-a născut proiectul vostru?
Nae: Din întâmplare. S-a întâmplat să îl ştiu pe Claudiu, am fost la un concert de-al lor în varianta cu 4 membri (mi-a plăcut ) şi la câteva luni după m-am trezit cu un telefon ca să încerc să fiu claparul lor…one thing led to another….şi am ajuns să dăm interviu pentru voi!
Mihai: După ce am cântat cu Cătălin şi Claudiu o vreme, cu un alt vocal, am decis că nu ne place direcţia în care ne îndreptăm şi am decis să ne schimbăm compozitorul şi vocalul. Am dat mai multe probe, nu ne doream neapărat pe cineva care să fie consacrat ci mai mult o persoană conştiincioasă şi carismatică. Aşa a ajuns Ştefan la noi şi după aceea şi Nae.
R.C.: Sub umbra cui aţi crescut?
Nae: Blocului.
Mihai: Am crescut la soare, nu am stat la umbra nimănui.
Claudiu: E foarte de greu de răspuns, suntem foarte diferiţi ca şi gusturi muzicale, poate asta e şi partea bunş, fiecare vine cu bagajele lui şi iese ceva diferit şi poate şi original.
R.C.: Sunteți din generaţia pro?
Nae: Mai mult contra!
Mihai: 🙂 Nu.
R.C.: Ce aţi căutat la Pro TV?
Nae: Faima şi glorie!
Mihai: Ne place emisiunea şi e singura emisiune la care eu mă mai uit. Publicitatea nu strică niciodată, mai ales în cazul nostru. Dacă oamenii nu coboară în subsoluri să ne vadă, măcar să audă de noi.
R.C.: Vă place să vă lăudați cu partea muzicală?
Nae: Nu, dar ne place să fim lăudaţi!
Mihai: Nu, ne place să cântăm.
R.C.: Ce vreţi, de fapt, să faceţi cu trupa?
Nae: Să cântăm!
Mihai: Personal, sunt curios unde putem ajunge. Momentan sunt foarte mulţumit pentru că toată lumea se implică şi suntem foarte motivaţi. Organizatorii au început să ne caute, e bine. Mi-aş dori foarte tare să nu fiu nevoit să fac altceva decât muzică dar nu cred ca e posibil. Poate dacă aş juca la loto…
R.C.: Este mai mult decât un hobby?
Nae: Începe să devină şi un fel de afacere.
Mihai: Este hobbyul care îmi mănâncă cel mai mult timp.
Claudiu: A devenit mai mult decât un hobby, cu singuranţă, deoarece am început să facem tot mai multe compromisuri (mă refer la timpul investit şi relaţiile cu prietenii sau cu şefii) dar fără veniturile din joburi nu am putea exista ca trupă.
R.C.: Este greu să aduni o mână de fani?
Nae: Depinde cât de mici sunt!
Mihai: 🙂 Înainte nu aveam, acum că există câţiva, pot spune că totul vine de la sine. Eu zic că ai fani pe măsura muzicii pe care o cânţi.
Claudiu: Depinde de eveniment. Am rămas foarte impresionat când am descoperit că avem mulţi fani în afara Bucureştiului care au venit în număr mare la cântările noastre de prin ţară.
R.C.: Aveţi faţă de B’est Fest?
Nae: Zicem că da! Acum nu mai trebuie decât să şi demonstrăm!
Mihai: Avem. Vocalul nostru este foarte frumos :). Mergem acolo ca să facem show şi asta se va întâmpla.
Claudiu: Deşi poate suntem percepuţi ca o trupă din Românie care vine să umple spaţiul dinaintea marelui eveniment, noi vrem să demonstrăm că nu este deloc aşa. Vrem ca cei câţiva oameni care vor veni de la început să îşi amintească cu plăcere prestaţia noastră.
R.C.: Credeţi că veţi ajunge în vreun turneu pe afară?
Nae: Prea greu nu e să te pui în mişcare prin afara graniţelor să cânţi pe undeva. Preferabil ar fi să te cheme cineva, să te vadă nişte oameni şi să le mai şi placă de tine! Vorbim pe caz concret după toamnă!
Mihai: Da.
R.C.: Vă simţiţi împliniţi în vreun fel?
Nae: În mai multe chiar!
Mihai: Mă bucur că încet, încet lucrurile se mişcă dar încă nu pot să spun că mă simt împlinit. Mai e mult de muncă şi avem un album de tras. Poate atunci…
R.C.: Ce aveţi în plus faţă de alţii?
Nae: Faptul că nu suntem alţii. S-a întâmplat să fim noi iar formula asta se pare că dă un oarecare randament!
Mihai: Suntem foarte uniţi, toţi membrii trupei se implică în activităţi organizatorice. Cântăm o muzică veselă şi uşor de ascultat.
R.C.: Ce înseamnă 2009 pentru voi?
Nae: 2009 este codul meu pin!
Mihai: Anul în care doi membri se însoară şi anul viitorului prim album.
R.C.: Vă interesează România, în general?
Nae: Normal! E genială ţara, nu ai cum să te plictiseşti! Toată treaba e să ai un simţ al umorului puţin mai ciudat (ca să nu zic bizar)! Iar dacă te referi la ea ca piaţă muzicală, logic că da! Este prima fază din planul de cucerire mondială a elefanţilor.
Mihai: Da, e o ţară frumoasă, din păcate am rezerve faţă de mulţi dintre locuitorii săi. Dacă întrebarea se referea la muzică, ne interesează foarte mult România şi ne dorim ca oamenii să se simtă bine şi să vină mai des la concerte.
R.C.: Demonstraţi că a meritat interviul.
Nae: Dacă la următorul concert după apariţia interviului avem mai mult de 500 de oameni în faţa scenei, s-ar putea să fi meritat! Dacă nu…înseamnă că mai trebuie să lucraţi la expunere!
Mihai: Dacă nu merita, nu ajungeai să citeşti până aici. => a meritat un pic
Revista Cioburi mulţumeşte trupei Les Elephants Bizarres pentru timpul acordat şi vă îndeamnă să daţi notă maximă pentru piesele de mai jos:
sursa foto: www.leseb.ro
Deşi luna iunie se îndreaptă hotărâtă către final, vara nu s-a instalat peste meleagurile româneşti atât de confortabil cum ne-a obişnuit în anii trecuţi. Căldurile toride cu care ne-a învăţat clima în ultima perioadă sunt înecate de ploile de vară ce umflă râurile şi bucură grânele de pe ogoarele patriei. Luna lui cuptor, încă aşteaptă să-şi scoată limba de flăcări.
Fie că-i cald ori ba, vara este prin excelenţă anotimpul concediilor. Sudoarea unui an de muncă, întrerupt de pauza ce încadrează pantagruelicul ospăţ de Crăciun, dar şi de prea scurta vacanţă de Paşte, e nevoie să fie ştearsă de pe frunte, apelând la o cură de lâncezit, fie sub raza unui soare arzător, fie la umbra reconfortantă a unor pomi stufoşi. Că atât de aşteptatul concediu se va concretiza într-o săptămână la munte sau un sejur la mare, că va fi cu cortul, la gazdă, la pensiune sau la hotel, că va fi în luxuriantele staţiuni de pe litoralul românesc sau în modestele locaţii din Grecia, Bulgaria, Turcia sau alte destinaţii învecinate, că vor fi două săptămâni undeva la ţară sau acasă la bloc, la umbra betoanelor, asta depinde de posibilităţile fiecăruia. Omul muncii are nevoie oricum de repaus. El simte nevoia să-şi odihnească trupul istovit şi să-şi limpezească mintea năucă. Acesta este concediul ca modalitate de reîncărcare a bateriilor sau, mai simplu, concediul de odihnă.
Există însă şi o categorie favorizată de persoane – favorizate fie de tăticu’, fie de mămica, fie de iubi – care văd în concediul de vară o modalitate propice de a rupe monotonia cotidiană, instalată în pofida vieţii agitate de noapte, a tabieturilor de dimineaţă, a ieşirilor de amiază sau a fiţelor de seară. Personajele în cauză nu mai prididesc să-şi consume vacanţele şi apoi să-şi etaleze experienţele acumulate pe diverse căi media, dând trendul destinaţiilor de vacanţă ale „lumii bune”. Acest joc de-a banul gata, rupt din contextul unei Românii veşnic obosite, nutreşte în continuare speranţele deşarte datornicului la bancă, care îşi rupe de la gură şi agoniseşte bani pentru a juca la Loto, visând săptămână de săptămână la acelaşi bilet înfrângător.
Şi toate acestea, pentru ca rămasă fără vară, ţara să înceapă să obosească din nou.
Ţrrr! Ţrrr! Ţrrr!
-Da, cine-i?
-Băh, ce-ţi ia atât să răspunzi? Nu ajungi la telefon? Ha, ha, ha, ce glumă am scos!
-Nu, să trăiţi. Eram ocupat cu bagajul.
-Ce bagaj, Boc? Te-am data afară?
-Nu, hi, hi, plec în concediu…
-Concediu? Da’ ce-ai, băh, eşti surmenat? Tu n-ai auzit c-am intrat în recesiune?
-Da dar sunt obosit. Ştiţi, şedinţe, ordonanţe, am lucrat şi duminica…Trebuie să mă odihnesc un pic.
-Boc, te plesnesc! Nu pleci nicăieri până nu spun eu!
-Haideţi, vă rog…Mi-am luat bilete în staţiune.
-Hai, băh, mojicule…În staţiune? N-ai bani de Austria, ceva? Sau ţi-ai tăiat din salariu, hă, hă hă!
-Hi, hi, nu mi-am tăiat. Oi fi eu pitic da’ nu-s prost. Şi plec în staţiune în Monte Carlo.
-Băh, Boc, şi ce vrei tu să faci acolo? Umbli cu Ţiriac?
-Nu, nu, să trăiţi. În concediu nu. Păi, o să mă distrez. Mai o plajă, mai o tărie…
-Tărie? Boc, eşti prost? Pe căldura asta bei tărie?…Ce tărie bei?
-Whisky, nu? Că aşa ziceaţi, că e bun…Şi o să dansez, o să, ştiţi, cu nevasta…hi, hi!
-Băh, Boc, păi tu o să vii mai obosit decât eşti acum. Bine, oricum nu prea munceşti acum, hă, hă, hă!
-Haideţi, nu râdeţi de mine…
-Boc, ţi se pare că râd? N-ai spus că eşti obosit? Păi de aia îţi dau eu concediu, să îţi faci de cap în loc să dormi? Băh, Boc, vrei să-l pun pe Blaga să te alerge înainte să pleci?
-Nu, vă rog…
-Hai, lasă bagajele! Nu pleci nicăieri. Mâine seară vii cu mine, îţi dau eu o ţuică , o dansatoare, o măslină şi apoi la nani. Dormi şi luni la muncă!
-Haideţi, dom’ preşedinte? Şi eu când îmi iau concediu? Ce fac cu biletele?
-Te duci la Vântu şi anunţi că le donezi, că e recesiune. Să vadă lumea ce prim-ministru bun a pus preşedintele! Hă, hă, hă, numai strategii am în cap!
-Da, dar…
-Te-ai speriat, nu? Hă, hă, hă! Băh, Boc, de-aia îmi place de tine, că pui botu’. Hai, du-te unde vrei că-mi eşti simpatic…Băh, Boc. Să nu-mi vii obosit că te pun să remaniezi gurvernul.
-Nu, nu, să trăiţi. O să dorm.
-Aşa. Oricum dormi şi la şedinţe. Hai, că avem treabă după aia cu prostănacul. Acuş vin prezidenţialele. Noroc, băh Boc, hă, hă, ce simpatic eşti, băh, Boc.
-Mulţumesc.
Clanc!
Cât de curând se apropie vacanţa parlamentară. O fi bine, o fi rău?
Motivul de bază al fiecărei vacanţe este în principal surmenajul. Oboseala acumulată zi de zi, mai ales în cazul celor care muncesc, converge în final către decizia supremă de a ne băga picioarele în muncă, banii pe card şi fundul în maşină sau avion. Locaţiile alese pentru odihna trupului şi spiritului sunt din cele mai diverse, începînd de la patul din dormitorul propriu şi până la la bungalourile din Bora Bora. Scopul principal este aşa zisa încărcare a bateriilor pentru a continua eficient activităţile de dinaintea vacanţei. Uşor de zis, uşor de făcut. Dar…
Nu de multe ori am întâlnit situaţii în care lumea se întoarce mai obosită din concedii decât era înainte de a efectua stagiul recreativ. Concediul este o necesitate sau un trend? Greu de spus. Cu siguranţă este o necesitate dar în ultimul timp a devenit un trend. Un trend prin prisma locaţiilor alese, al consumului de resurse (materiale şi fizice) şi al activităţilor depuse. Sunt prea puţini cei care mai dorm relaxaţi în perioada de recreere. Majoritatea comasează pe o perioadă relativ scurtă cât mai multe acţuni menite, chipurile, să odihnească mintea. Nu poate lipsi partea de „şoping”, mai ales dacă locaţia este una din afară, „unde sunt reduceri beton”. Grătarele fac parte din noi iar mersul cu maşina atinge cote îngrijorătoare uneori, motivul fiind încercarea de a bifa cât mai multe obiective cu un cost al transportului mai mic. Dar creierul, nefiind întrebat, se oftică şi rămâne surmenat.
Orice repaos în afara mediului profesional a ajuns să reprezinte, în esenţă, un stres mult mai mare decât perioada de muncă. Resursele financiare ocupă, de obicei, principala problemă însă mai sunt câteva care se ţin scai de fiecare individ. Organizarea vacanţei, locaţia aleasă, cazare, drum, bagaje, perioada, partenerii, traseul, obiectivele, orele de trezit, raţia zilnică, maşina, avionul, toţi aceşti parametri nu fac altceva decât să transpună oboseala psihică în spaţiul intim. Şi de cele mai multe ori sfârşim prin a acumula alte porţii de oboseală la final de sejur şi având nervii cioburi. Este concediul o necesitate? Da, mai ales după o vacanţă.