Aseară am asistat la o partidă de fotbal în adevăratul sens al cuvântului. De mulţi ani de zile nu s-a mai întâmplat lucrul acesta. Când spun asta mă refer la numărul mare de suporteri, atmosfera, jocul în sine şi, nu în ultimul rând, toate cele menţionate anterior încadrate pe un singur sens: fair-play-ul.
Este vorba de partida dintre Steaua şi Motherwell, meci contând pentru calificarea în grupele Europa League. Steliştii au câştigat lejer, cu 3-0, o partidă graţie experienţei, tehnicii şi, nu în ultimul rând, motivaţiei. Am văzut în ultimele partide o echipă mult schimbată în bine faţă de anul trecut, deşi, în mare, lotul este acelaşi. Bergodi, un om calculat, un profesionist în arta fotbalului, a reuşit să aducă cu două trepte peste linia de plutire o echipă scufundată literalmente în propria-i neputinţă, o formaţie călcată în picioare de multe persoane menite să o ridice.
Revenind la joc nu pot să nu menţionez faptul că Motherwell este o echipă tânără, limitată, speriată. Însă în trecutul apropiat Steaua se chinuia frecvent cu astfel echipe. În precedentele întâlniri cu Ujpest şi aseară am văzut destule faze de un-doi, ruperi de ritm, driblinguri atât în lateral cât şi central, faze fixe executate precis, pressing susţinut, pase succesive dintr-o bucată. Nu mai este degringolada aceea: ” uite o minge ce facem cu ea ?”.
Steaua a avut 26 de şuturi la poartă, 16 ocazii de gol, peste 60 de baloane jucate în careul advers. Dacă ar fi să facem o analiză, aş paria că cifrele de aseară le-a avut Steaua cumulate în returul din campionatul ce a trecut. Totul pare a se fi schimbat în bine, antrenorul mizează şi pe tineri, remarcându-i aici pe Onicaş, Ninu, Ionescu, Ochiroşi, Tudose, Iacob, Tătăruşanu. De asemenea clubul din Ghencea se pare că şi-a găsit în sfârşit un număr 10, după plecarea lui Dică, în persoana lui Grzelak, un pasator excelent, coordonator de joc redutabil, mereu „cu capul pe sus” când are mingea la picior, un fotbalist care mereu încearcă să-şi surprindă adversarul. Desigur să vedem cum se va descurca după mai multe meciuri, însă deocamdată pare un transfer perfect făcut de club.
Mă bucură faptul că Steaua a reînceput să joace aproape la fel de ofensiv şi combinativ cum o făcea acum câţiva ani, când era antrenată de Oleg Protasov. Însă principalul motiv de fericire ar trebui să fie acela că jucătorii sunt mereu cu zâmbetul pe buze în teren, luând fotbalul ca un sport practicat din dragoste nu neapărat din obligaţie.