Ieri s-a petrecut în parcarea de la Mall Plaza un eveniment deosebit, dedicat aşa-zişilor pasionaţi de maşini posesoare de herghelii mai mari de cai-putere, de piloţi sau, pur şi simplu, pasionaţi de a căsca gura în soare şi în norul de praf şi noxe. Invitat special a fost Titi Aur, care a dat vreo două-trei ture cu maşina lui de curse în jurul unui stâlp de iluminat din parcarea centrului comercial, s-a pozat cu nişte lăbari de pe margine şi apoi s-a retras până să apuce să-şi facă de râs firma. Alături de îmbietorul eveniment s-a aflat, evident, o companie distribuitoare de autoturisme îndrăgite, în special, de unii pe care nu-i suportăm noi. Noi, ăştia care ne credem mai puţini. În fine, s-a şi filmat, normal, iar tărăşenia s-a încheiat în mai puţin de juma’ de oră, sub privirile triste ale gibonilor de la firma de pază, veniţi precum cerbii la rut să asigure obiectivul, care o fi fost şi ăla.
Două chestiuni mi-au răsărit în minte, după ce am aflat de acţiunea sensibilizatoare de mai sus. Una, de ce au gândit-o în parcarea unui mall, în miezul zilei, cu scârţ de roţi şi miros de cauciuc ars, când toată lumea era la muncă (mai puţin maimuţii de la cafeneaua scumpă şi mâţele ce frecau menat şi cardurile prin maldărele de ţoale din magazine) şi a doua, care a fost, de fapt, scopul acestui tablou de rahat? Reclamă la Titi Aur? Reclamă la anvelope? Reclamă la mall? Reclamă la maşini? Oricare ar fi corectă din variantele de mai sus, certă este o singură chestiune: principalul canal de comunicare a fost tot tv-ul, având în vedere covârşitoarea mulţime de douăzeci de oameni care au asistat la zbenguială. În rest, multe noxe, gălăgie şi nor de praf. Ceea ce nu este neobişnuit pentru Bucureşti.
Încercând să-mi călăuzesc spre ceva constructiv miile de p#le care erau pregătite pentru dinţii celor cu ideea unei asemenea manifestări, am reuşit într-un final să îmi imaginez cum ar fi dacă genul acesta de evenimente ar lua şi alte forme. Aşadar, am ţâşnit următoarele:
1. Concurs de împrăştiat pet-uri în parc (orice parc). Participanţi/organizatori: Asociaţia Spărgătorilor de Seminţe Pantelimon împreună cu Partida Consumatorilor de Tărie afterwork-Aripa bătrână şi Colegiul Tinerilor Retarzi-generaţia 14-18 ani. Sponsori ar putea fi chioşcurile din zonă şi Primăria cu firma de salubritate, prin ignoranţă. Câştigătorii sunt cei care împânzesc într-un timp dat o suprafaţă cât mai mare de spaţiu verde curat, cu sticle de plastic. În cazul egalităţii, departajarea se va face şi după numărul de straturi de flori călcate şi rupte. Nu există premii, va fi doar pentru distracţie. Scopul concursului: murdărirea este bună.
2. Campanie pentru eliminarea amabilităţilor din trafic. Organizatori: Clubul Automobiliştilor Cu Probleme la Mansardă, Asociaţia Maimuţilor cu Gipane şi Alte Maşini Mişto, Grupul „Muie, bă!”. Pot participa un număr limitat de persoane, pentru calcularea unei eficienţe cât mai corecte. Scopul acestei campanii este, aşa cum se descrie în denumire, eliminarea fraierilor care cedează trecerea, nu claxonează, opresc la zebra pentru pietoni, nu se îmbulzesc disperaţi pe linia de tramvai şi a celor care parchează regulamentar. Participanţii trebuie să facă un traseu prestabilit de organizatori şi să sodomizeze (cu metode la libera alegere) cât mai mulţi cetăţeni aflaţi în trafic (din categoria care trebuie eliminată) astfel încât aceştia să nu mai calce în veci pe străzile din oraş. Departajarea, în caz de egalitate, se va face după numărul celor care a doua zi îţi cumpără bilet de Canada sau Noua Zeelandă.
3. Cum cresc noxele în cartierul meu. Concurs organizat de Asociaţiile de Locatari Posesori de Maşini şi Coae, Asociaţia Ambalatorilor de Motoare din Spatele Blocului, Asociaţia Şoferilor cu Piciorul Lipit de Acceleraţie şi, în sfârşit, Asociaţia Arzătorilor de Gaz Aiurea. Lunar, aceştia vor trebui să adune un număr de membri prestabilit şi să-i înveţe în a nu respecta nicio regulă de bun simţ vis-a-vis de diminuarea cantităţii de noxe din aer. Suplimentar, vor trebui să adune cantităţi de deşeuri menajere printre blocuri astfel încât să se poată obţine arome îmbietoare pentru cei care au neşansa de a trece prin zonă. Departajarea se va face fie prin instantaneele cu cetăţeni care borăsc instant în contact cu zonele infestate dar şi peste câţiva ani, măsurând nivelul scăzut al IQ-ului copiilor născuţi din părinţi îmbibaţi cu noxe. Dacă vor avea coadă sau creastă pe spate, cu atât mai bine.
În acelaşi timp, orice idee de concurs venită pe adresa redacţiei, în spiritul celor de mai sus, va fi premiată. Cu ce premii, după ce regulament, nu ştim încă. Dar vom afla…
yupi! concurs…. :)))