Există voci din presă ce susţin că Elena Udrea ar fi alocat din fondurile ministeriale sume nejustificat de mari pentru achiziţionarea de perdele.
Acum un lucru este cert: nicio glumă făcută pe seama doamnei Udrea nu va mai fi fără perdea.
Preşedintele spectator
Sâmbătă seara la Râmnicul Vâlcea, Traian Băsescu a asistat alături de soţia sa la o piesă de teatru.
Se pare că este pentru prima oara în ultimii cinci ani când Traian Băsescu nu a jucat şi a preferat să stea în afara scenei.
Horoscopul săptămânii 27 iulie-02 august 2009
Datorită Găurilor Negre care ne înconjoară, lumea este cu susul în jos. Nimic nu mai este cum a fost. Influența Lunii eclipsată de Pluto și a Soarelui retrograd în constelația Papucului, se întrevede o săptămână incendiară. De data aceasta posesoarele de estrogen în majoritate să fie pe fază, clarvăzătoarea Adriana știe ce zice :
Vărsător. Aveți și voi o idee genială pe an și vi-o suflă un coleg. Puteți să vă înecați amarul în vodkă și whisky dar degeaba. Tot mai bine să vă dați la el și apoi să înștiințați toată firma că o are mică. Sunteți pusă pe șotii și distracții. Atenție, totuși, cu excesele! Și acum aveți vânătăi din week-end-ul trecut și nu vă amintiți de ce!
Pești. Viața sexuală este la pământ. Este cazul să dați jos pânzele alea de paianjen de sub fustă. Așa că nu-l mai așteptați pe Făt Frumos. Jupiter, în conjuncție cu Marte, vă este prielnic. Nu irosiți săptămâna. Nu uitați de prezervativ pentru a evita surprizele neplăcute.
Berbec. Ce a fost mai greu a trecut. Răsuflați ușurate, trageți aer în piept -dar nu prea tare că se holbează colegii de muncă la decolteu- pentru că abia de acum va începe perioada cu adevărat nasoală. Probabil fostul iubit vă anunță că se însoară sau actualul partener e gay. Nici cu munca nu-i mai roz. În primul rând munciți și șeful o arde pe Coasta de Azur. Bani nu mai aveți și au început reducerile la hăinuțe.
Taur. Probleme de sănătate. Tocmai v-ați întors din concediu. Aveți pielea arsă de la soare și niște mâncărimi puternice în zona intimă. Coșurile de pe față nu vă mai trec și nu vă puteți epila nici mustața. În locul vostru nu aș ieși din casă decât până la spital. Și rugați-vă să nu vă vadă nimeni!
Gemeni. Vă simțiți bine în pielea voastă. Dar asta nu înseamnă că puteți face praf cardul partenerului de viață. Că el nu înțelege ce înseamnă hăinuțele și cosmetica. Și apoi o să vrea și el la bere cu băieții. Și nu o să mai stea nimeni cu copii iar de soacră nici nu vreți să auziți.
Rac. Ca de obicei mersul înapoi vă caracterizează şi în această săptămână. Atenţie însă unde vă opriţi cu spatele. E rost de bani, dar pe cât de repede vin, pe atât de repede se duc. Evident în Mall. Se întrevăd probleme de comunicare cu partenerul legate de curăţenia din acvariu. Pentru că se pare că mirosul nu e de la alge. Zile favorabile: toate zilele. Zile tensionate: toate zilele şi nopţile.
Leu. Este vremea schimbărilor majore. Renunțați la treburile casnice. Nu v-ați născut să faceți curățenie, să gătiți, să spălați sau să călcați. Este timpul să scoateți la iveală femeia sălbatică din voi. Puteți începe cu o fustă scurtă, un decolteu adânc, un sutien cu burete și o programare pentru silicoane.
Fecioara. Cele mai fericite femei pe săptămâna asta! S-ar putea să mergeți crăcănată toată săptamâna! Numele zodiei nu vă ajută, că fecioară nu mai sunteți de ani buni. Este o perioadă prielnică cuceririlor, aventurilor și a sexului sălbatic. Pentru o seară perfectă vă sfătuim să evitați usturoiul, ceapa, fasolea și mazărea. Căci astfel nu se mai adeverește previziunea noastră.
Balanța. Ești privită cu admirație de multă lume dar ai grijă să nu îți rupi tocurile, să-ți întinzi rimelul sau să cazi pe scări. Folosiți liftul, chiar dacă vă nimeriți mereu cu poștașul care vă face avansuri.
Scorpion. Atmosferă tensionată. E rost de ceartă. Ori vă păruiți cu vreo fufă la Zara că v-a luat de sub nas ultima rochie, ori vă găsiți bărbatul cu alta în pat. Vă sfătuiesc totuși să mențineți atmosfera calmă și să vă alăturați soțului vostru. Nu se știe, s-ar putea chiar să vă placă.
Săgetător. Săptămână cu grele încercări decizionale. Degeaba stai pe gânduri. Știm că e greu să asortezi geanta cu pantofii și cu rochia dar e important. Nu poți să ieși oricum din casă. Trebuie să arăți că nu-ți mai pasă de fostul tău prieten și un prim pas ar fi să renunți la SMS-urile sufocante. De-aia te-a și lăsat! Că i-ai devenit umbră și nu amantă. Se impune o schimbare de atitudine.
Capricorn. E cazul să uiți tot ce te-a învățat maică-ta, doar de aia ești singură și deprimată. Apucă-te de regim, vizionează un film porno, schimbă poziția, eventual și partenerul. Barurile nu sunt numai pentru depravați și curve. Ai economisit o căruță de bani și e cazul să te bucuri de ei. Sună-ți singura prietenă și ieșiti la agățat. Orice.
Președintele celor 35% din 43%
Un sondaj realizat de CSOP ne spune că Traian Băsescu ar strânge 35% din voturi la alegeri. Site-ul Realitatea trage concluzia că, astfel, dl. Băsescu „rămâne preferatul românilor pentru funcția de președinte”.
Aș trage concluzia că românii sunt o minoritate, din moment ce același sondaj spune că doar 43% din alegători ar merge la vot.
Turism profund
Paza bună trece primejdia rea
Românul și poziția sa în lume
Deşi acest articol vine cu o oarecare întârziere cred că este necesar să atrag atenţia acestui fapt. După cum ştiţi, zilele trecute s-au împlinit 40 de ani de la primul pas pe care l-a făcut omul pe lună. Cu siguranţă este una dintre cele mai importante realizări ale omenirii din secolul trecut. Poate vă întrebaţi cum priveşte românul acest eveniment. Cred că este edificator titlul de pe prima pagină din Click: „Au trecut 40 de ani de la primul pipi pe lună”. Românul nu se dezice niciodată. Importanţa unui eveniment este declasată de nevoile primare, de necesitatea unui act lipsit de importanţă. Acolo unde alţii văd un eveniment ce a marcat aproape 15 ani de război rece pe o planetă împărţită în două lumi, românul vede un pipi. Aselenizarea a marcat finalul unei competiţii în care au fost distruse vieţi, familii şi chiar naţiuni, însă românul vede totul prin prisma unui pipi. Pentru obţinerea acestui rezultat s-au investit resurse formidabile care altfel, probabil, ar fi fost alocate în susţinerea unui al treilea război mondial cu efecte evidente asupra lumii pe care noi o cunoaştem astăzi. Cu toate acestea românul vede un pipi.
Ce este mai trist în această viziune este faptul că încă mai cred că această percepţie asupra lumii ne reprezintă ca popor. Privim evenimentele care ne marchează viitorul precum un pipi pentru că ne vedem astfel pe noi înşine ca naţiune, ca societate şi chiar ca indivizi. Cu toate acestea, ne definim mult mai clar printr-o altă definiţie autoimpusă de-a lungul timpului: „a fi de căcat”.
Omul ca o carte
Oamenii sunt precum cărţile. Deşi nu pare, oamenii aşteaptă să fie citiţi, înţeleşi, descusuţi. Oamenii se închid între coperţi grele de lemn, scorojite de timp şi ascund comori neghicite. De obicei cele mai neaşteptate comori se ascund în spatele coperţilor prăfuite, mâncate de carii, cu legături şubrede şi miros de vechi. Cărţile ponosite, roase pe la colţuri, cu file îngălbenite şi îndoite pe alocuri sunt de obicei discrete şi nu impresionează cu nimic. Aşteaptă să fie citite dar nu provoacă actul în sine. Curiozitatea cititorului trebuie să aibă resort intim, neprovocat. Aceste cărţi par să se piardă în timpuri, de multe ori fiind necitite secole la rând şi par să nu aibă un scop anume. Dar acest lucru se întâmplă până când un nou personaj curios va redeschide paginile prăfuite. Noi sensuri şi noi lumi vor începe cu redescoperirea acestor cărţi. Aceste cărţi ascund întotdeauna mai mult decât au fost menite să spună. Vremurile care trec peste ele le dau noi înţelesuri şi semnificaţii. De aceea cărţile vechi, mâncate de timp şi umezeală se citesc cel mai bine printre rânduri. Lumile lor capătă prin tine noi înţelesuri şi lumini, forme şi sunete nemaiauzite.
Însă cum ştim unde se găsesc şi cum vom deosebi aceste cărţi de celelalte? Aceste cărţi sunt pe ultimul raft din bibliotecă. Probabil că sunt mascate de alte cărţi mai arătoase, cu coperţi colorate frumos şi care par noi. Aceste cărţi sunt puţine însă semnificaţia lor pentru cel ce le caută este covârşitoare. Găsirea acestor cărţi necesită spirit de observaţie, prezenţă de spirit, discreţie şi putinţa de a visa cu ochii deschişi. Aceste cărţi le veţi găsi păstrate pe rafturi prăfuite, ascunse şi nu aruncate aiurea. Aceste cărţi îşi înţeleg valoarea şi o păstrează doar pentru cei care o merită.
Veţi găsi, cu siguranţă, o mulţime de alte cărţi cu valori diferite şi poate în ton cu lumea în care trăim astăzi. Însă dintre toate cărţile frumos colorate, provocatoare, care te îmbie să le citeşti, este vreuna care să îţi descopere noi sensuri ale vieţii pe care o trăieşti?
Când ai deschis ultima dată paginile omului din faţa ta? Şi când ai citit printre rândurile gândurilor lui?
Cum se bagă Mazăre unde nu îi fierbe oala
Radu Mazăre e mai mult decât primar. Bărbat deştept, frumos, cu bani dar şi politician de succes, Radu Mazăre se poate considera pe deplin una din cele mai marcante figuri ale showbiz-ului românesc. Funcţia pe care o deţine nu face decât să-i ofere cât mai multe portiţe către adevăratele sale pasiuni. Îi plac maşinile scumpe, sporturile extreme, îi plac petrecerile şi femeile frumoase, îi plac senzaţiile tari, dar cel mai mult şi mai mult îi place să epateze. Extravaganţa constantă de care dă dovadă, nonşalanţa pe care o afişează în public, îl smulg din tagma anostă şi regulamentară a edilului clasic. Radu Mazăre e mai mult decât primar. Pentru ca Radu Mazăre este pe cale să devină un simbol. Dacă micuţa staţiune Costineşti îşi are Obeliscul, marele municipiu Constanţa îl va avea pe Mazăre.
Ce s-a întâmplat duminica trecută la prezentarea de modă de la Mamaia, când controversatul primar a defilat pe podium îmbrăcat în uniforma unui ofiţer nazist, e o dovadă în plus că Radu Mazăre se pişă pe orice fel de normă. Sunt convins că dacă ar fi avut în colecţia sa de autovehicule de lux şi un tac german, nu ar fi ezitat să oprească circulaţia pe câteva artere ale Constanţei pentru a se deplasa cu el la eveniment şi pentru a-l parca triumfal la intrare. Personal mă încred în spusele lui şi tind să-i dau dreptate atunci când a afirmat că gestul nu a avut nicio conotaţie antisemită aşa cu au trâmbiţat unii. Dar pe de cealaltă parte nu pot înghiţii nici găluşca cu filmele cu ofiţeri nazişti care i se împotriveau Führer-ului. Dacă se pot aduce în discuţie nişte filme care l-au determinat să poarte acea uniformă în public, aceste filme au fost numai în capul lui. Sunt convins că singura raţiune pentru care a recurs la un asemenea gest a fost ca să şocheze, să lase cu gura căscată. E vorba doar de un simplu act de exhibiţionism care ar fi trebuit să-i mai cutremure puţin, aşa cum îi place lui, tumultuosu-i stil de viaţă.
Sunt curios totuşi ce sentimente i-au trezit acele imagini domnului Iliescu (sigur doamna Nina a fost pe fază şi l-a chemat la televizor) vizavi de comportamentul neastâmpăratului pesedist. Parcă mi-l şi închipui rămas perplex, făcându-şi semnul secerei şi ciocanului cu limba în gură.
Vive la Noiz, ceartă cu zgomotul
Ţara de dincolo de pădure ascunde şi astăzi comori şi sensuri ale trecutului, lumini din prezent şi idei de viitor. Uneori le descopăr şi asta mă face fericit. Le păstrez cu grijă în ierbarul sufletului, alături de zâmbete. Fiecare turlă legată de cer, fiecare grădină din geam, fiecare rid apărut pese case, toate înseamnă bogăţie. Uneori, este mai bine să fie cunoscută doar celor dragi ei.
Obsesiv, îmi tot spun că zgomotul nu este o soluţie. În forma lui brută, poate deveni foarte uşor distrugător de suflete sau comori. Zgomotul, în forma lui monotonă şi fără sens, ucide bogăţia adunată cu grijă din turle, grădini şi case. Cearta îi poate da o altă cale de urmat, dacă are cine să o facă. Zgomotul poate fi certat suav, melodios, profund, făcându-l îndrăgit. Vive la Noiz este dovada.
În 2006 a existat White Noise, nume ce a consolidat, pentru mai târziu, ideea de sunet. Un început furios, presărat de activitate şi apreciere. Probleme de copyright sau interpretări cu substrat rasist ale numelui au decis trecerea la un alt nivel. Astfel, Vive la Noiz a debutat în 2007, pe aceeaşi linie, obişnuind publicul destul de repede cu noua formulă. Anul 2008 aduce o relaxare a reprezentaţiilor, fapt ce le permite să se dedice modelării primului E.P., Dark Clouds and Silver Linings. Cu un sound având o altă abordare, reflectând conotaţii luminoase în ochii ascultătorului dedicat, E.P.-ul vede lumina în 2009, an ce marchează o nouă modificare a componenţei. Una din părerile de rău adunate în tolba regretelor, după cum spun ei, pentru că desele schimbări le întârzie drumul către orizont. Tot pentru 2009, sunt programate concerte în ţară dar şi la Budapesta, aşa cum sade bine unei trupe cu aspiraţii.
Stilul celor de la Vive la Noiz, încadrat în curentul indie, este un amestec armonios de sunete, cu influenţe din sfera rock’n’roll, alternative, un pic de funk, un pic de psychedelic, poate indie-pop. Cert este că o parte din fiecare membru al trupei se regăseşte în sunetul lor. Vocea feminină, nu des întâlnită la trupele underground, se mulează cu succes în melanjul redat de instrumente, alături de prezenţa scenică. Vive la Noiz este o trupă din Ardeal şi merită să-şi realizeze visul. Cu un mesaj optimist pe alocuri, poate trist şi melancolic prin alte locuri, băieţii şi fetele din trupă reuşesc să capteze atenţia, dovedind un real potenţial pentru viitor. Mult succes lor, Adela Bindea-vocal, Angela Seserman-chitară, Attila Szabo-bass şi Lehel Makfalvi-tobe.
Ca de obicei, Revista Cioburi a dorit să afle un pic din substratul Vive la Noiz. Iar ei au fost dispuşi să ne arate:
RevistaCioburi: Ce şi-a propus Vive la Noiz la apariţia sa?
Adela: Nu cred că aveam un plan şi nici măcar o idee despre unde vor duce repetiţiile, mai în joacă, mai în serios, din subsolul Casei de Cultură din Bistriţa. Ne doream doar să cântăm, indiferent dacă ne era dat s-o facem şi în faţa unui public sau nu.
R.C.: Ce numitor comun aţi găsit încă de la început?
Angi: Faptul că voiam să cântăm şi altceva decât Nirvana şi Metallica, faptul că voiam să facem muzica noastră, faptul că veneam cu un mesaj şi un feeling optimist.
Adela: Lipsa unei ambiţii de a ajunge ”mari” în sensul comun.
R.C.: Cum v-aţi propus să bătătoriţi calea spre succes?
Adela: O trupă nu e visul boem cu multe cântări şi oameni receptivi; presupune o muncă de sclav întâi: ore bune de repetiţii zilnice, bani investiţi şi probleme la tot pasul; dar, combinând efortul cu momentele de destindere, sperăm să trecem peste dificultăţi.
Angi: Iar mai pragmatic, în lunile iulie şi august vom face concerte în toate oraşele din ţară în care se mai cântă vara şi câteva pe litoral, la toamnă urmează apariţii radio şi tv cu un nou single (de fapt o piesă veche) şi sperăm un album cât de curând.
R.C.: Există proiecte care nu v-au reuşit?
Angi: Se întâmplă să nu iasă întotdeauna cum vrem noi dar întotdeauna privim partea bună a lucrurilor, the silver lining J
Adela: Sunt anumite proiecte pe care mai degrabă le-am amânat din cauza unor oprelişti temporare dar nu am renunţat la ele cu totul.
R.C.: Există realizări cu care vă mândriţi fără falsă modestie?
Angi: Ne mândrim că mai existăm.
Adela: Într-adevăr, în ziua de azi privim cum tot mai multe trupe se destramă, fie din motive interne, fie că nu sunt suficient apreciate, deci faptul că nu am renunţat încă, e un motiv de mândrie. Ne mai putem mândri şi cu EP înregistrat şi masterizat în cea mai mare parte de noi, cu ajutorul KMZ (studioul din Tg. Mureş).
R.C.: Care ar fi cea mai mare dezamăgire Vive la Noiz de până acum?
Angi: Ne pare rău doar de faptul că am avut foarte multe schimbări de componenţă, fapt ce ne-a încetinit foarte mult. Deşi trupa există de aproape patru ani deja, activitatea propriu-zisă se poate reduce la doi.
R.C.: Ce trăiri le transformaţi în notele de pe portativ?
Adela: Nu încercăm să le selectăm voluntar. Piesele compuse se regăsesc într-adevăr în gânduri sau evenimente pe care le trăim dar o bună dispoziţie fugară dinainte de compunerea unei piese poate să influenţeze la fel de mult ca o dezamăgire care ne-a marcat profund.
R.C.: Influenţele muzicale merită precizate?
Angi: Precizaţi-le voi J Noi nu ştim. Fiecare e cu „bagajul” lui muzical. Trupa în sine nu are influenţe directe.
R.C.: Ce a existat mai întâi în spatele melodiilor, versul sau muzica?
Angi: De cele mai multe ori, muzica. Sau întotdeauna? Niciodată n-am conceput piese cu un anumit scop, mesaj, text, acestea din urmă vin de la sine. La repetiţii facem multe jam-session-uri productive, din care rezultă teme sau structuri şi uneori şi versuri sau idei de versuri, care mai apoi se dezvoltă.
R.C.: Cât timp vă dedicaţi pentru a cânta?
Adela: Cântatul efectiv are loc aproape zilnic, cel puţin câteva ore dar din păcate nu e suficient să cânţi ca să ieşi la suprafaţă. Orelor de cântat li se adaugă ore de scris, comunicate de presă şi mailuri, de conceput postere şi tot ce ţine de impresariat; deci trupa e oarecum full-time.
R.C.: Merită munca pe care o depuneţi?
Angi: Merită fiecare supă la plic mâncată după ce banii se duc pe scule, merită fiecare noapte nedormită, merită fiecare examen ratat J Merită pentru că aşa ieşim noi din rutină şi pentru că muzica e esenţială pentru noi.
Adela: Satisfacţia noastră e un concert reuşit, public receptiv, chiar şi un singur om care ne spune că se regăseşte în muzica noastră. Nici nu cred că mi-aş dori să creştem fără să trecem prin etapa asta; reuşitele fără muncă nu au niciun farmec.
R.C.: Sunt diferenţe de mentalitate între cei care vă ascultă?
Angi: Avem un public foarte divers, ceea ce e bine. Mulţi dintre apropiaţii trupei vin cu sfaturi şi idei despre ce înseamnă Vive la Noiz sau ar trebui să însemne dar din păcate nu putem împăca pe toată lumea. Ne rezumăm la a fi în primul rând noi mulţumiţi de ceea ce suntem şi ceea ce cântăm iar cine vrea să ne asculte e binevenit la concerte, la o bere, la o discuţie.
Adela: Având în vedere faptul că abordăm stiluri diverse, e normal ca şi publicul să fie aşa; dar cred că muzica e în primul rând despre asemănări, nu despre diferenţe.
R.C.: Concertele sunt cu două tăişuri?
Angi: Pot fi. Se întâmplă să avem concerte foarte reuşite din punct de vedere al atmosferei şi al publicului dar să fie, totuşi, probleme cu sonorizarea. Sau invers.
R.C.: Este greu să produci un album non-comercial în România?
Adela: Nu produsul e cel mai greu pas. Unii au bani suficienţi să acopere costurile de studio. Dar nimeni nu scoate un album ca să-l ţină în sertar.
Angi: În general, când produci un album, îl produci în scop comercial, adică pentru a fi vândut. În momentul în care nu ai o casă de discuri/producţie, se limiteaza şi posibilităşile de promovare. Câte trupe îşi permit să îşi facă un videoclip profesionist din bani proprii?
R.C.: Or să vă lase nervii la un moment dat?
Angi: Sper că nu. Nu ne-au lăsat nici până acum, cred că dacă am ajuns până aici, o să putem continua încă mult timp. În plus, facem muzică pentru a ne relaxa J
Adela: Într-adevăr, am trecut proba de foc. Mai rău decât a fost nu cred că se poate, aşa că putem să fim optimişti de aici încoloJ
R.C.: De ce într-o ţară cu aproape 22 milioane de oameni nu există concerte pe stadion, numai cu trupe româneşti?
Angi: Cred că aici ţine de modul de gândire al organizatorilor, care investesc enorm în trupe din afară şi se aşteaptă ca trupele româneşti să sune profesionist dar să cânte pe bani puţini. Or echipamentul necesar unei trupe, să sune profesionist (mă refer aici doar la backline), costă la fel de mult cât pentru o trupă din străinătate.
Adela: Eu cred că mentalitatea publicului e motivul. Suntem prea obişnuiţi să apreciem tot ce vine din afară şi să ignorăm propriile valori.
R.C.: România este o ţară?
Angi: Ţara tuturor posibilităţilor… J
R.C.: Ce are Clujul în plus faţă de alte oraşe, muzical vorbind?
Adela: Trupele din Cluj au mai puţin acces la mass-media, ceea ce probabil îi descurajează în a se ghida după nivelul de comercial al pieselor.
Angi: Iar publicul e mai cald şi mai receptiv decât în multe alte locuri.
R.C.: Avem vreo şansă de progres?
Angi: Da, ne mişcăm încet dar sigur. Foarte încet…
R.C.: Numiţi-ne, vă rugăm, câteva trupe din România care merită aplauze.
Angi: Kumm, Urma, Blazzaj, Persona, Travka, Grimus, AB4, O.C.S., i-am vazut live pe Melting Carousel şi mi-au plăcut foarte mult, sper să mai aud de ei.
R.C.: Un cuvânt de final pentru cei care vă apreciază…
Adela: Datorită lor efortul nostru îşi găseşte un sens.
Angi: Mulţumim!
Atât a fost, deocamdată. Revista Cioburi vă recomandă să urmăriţi Vive la Noiz, prezentându-vă pe final primul lor videoclip:
[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2009/07/vivelanoizBirdSongofficial.flv” /]
sursa foto: www.vivelanoiz.com .