Să munceşti tu, bă!

Coal_Miner_1_large

Suntem ipocriţi când spunem că ne place să muncim. Munca, prin chiar definiţia ei, nu presupune plăcere, entuziasm. Munca este doar un compromis necesar pentru obţinerea altor lucruri pe care ni le dorim. Nu pot crede că cineva pune osul la treabă pentru că iubeşte să facă acel lucru. Cu siguranţă asta ne lasă să credem patronii sau cârnăciorii de la management. Cu toate astea nici unul dintre ei nu se comportă ca atare. Nici unul nu dă CUBA cu tine când vii la servici şi nici unul nu bea o bere la masa de prânz. Nici unul nu acceptă întârzieri că ai băut prea mult aseară şi nici unul iese cu tine la şpriţ ca să faci mişto de el. Şefii mei nu acceptă altă ţinută decât cea office, nu vor să înfiinţeze un spaţiu pentru chill-out şi fac scandal dacă faci mişto de un client idiot. Păi dacă munca este fun, hai să ne comportăm ca şi cum am fi prieteni.
Munca, pe mine personal, nu mă defineşte. Sunt unul dintre ăia care îşi bagă pula. Aici, s-ar putea ca unii prieteni să îmi bată obrazul şi să îmi spună că-s măgar. Există unii care vor eficienţă şi comportament responsabil. Nu cred în aşa ceva. Nu înţeleg de ce m-aş implica într-un job care nu mă reprezintă, de ce aş aproba din cap un idiot sau de ce ar trebui să accept să îmi schimb gândirea în urma indicaţiilor preţioase.

Jobul condiţionat de patron sau companie mi se pare una dintre acele idioate creaţii care facilitează controlul asupra spiritului. Jobul robotizează şi condiţionează. Jobul mă limitează la viziuni impuse de acei câţiva care supervizează. Munca depusă în folosul altcuiva sau a altceva care nu te reprezintă nu are sens şi te condiţionează pavlovian. Activitatea fără semnificaţie personală opacizează spiritul şi sufocă percepţia asupra vieţii. Când poţi să te dedici ţie însuţi, prietenilor, lucrurilor care au sens personal?

Munca înseamnă încartiruire în normalitate.

Însă, principalul motiv pentru care nu agreez munca condiţionată este faptul că astăzi munca aşa cum este ea aplicată nu mai creează valori. Munca este ghidată către eficienţă şi nu către semnificaţii. Trebuie să producem mai mult, mai repede, mai eficient. Nu mai contează valoarea personală, semnificaţia rezultatului muncii noastre. Producem cantităţi şi nu semnificaţii. Mi se pare trist că din ce în ce mai mulţi se orientează către acumularea de valori create de alţii şi nu creează chiar ei valorile care ar fi reprezentative pentru ei. Tot trist este că stilul ăsta de a munci nu poate duce decât la propagarea şi stabilirea lui ca normă în societate. Normalitatea este doar una chiar dacă pute a rahat de la o poştă. Cu timpul ne obişnuim şi va mirosi a trandafiri. Şi ne vom învăţa copiii că “meseria e brăţară de aur”.

Sincer, mi-aş dori să stau la soare pe nisip cu picioarele în mare şi să citesc o carte oarecare. Proşti sunt destui care să muncească.

Comments

  1. Lel

    Cred ca ar trebui sa te obisnuiti cu ideea de preaviz daca sefii tai vor citi aceste randuri….Partea buna e ca o sa poti sta la soare cat vrei …:))

Lasă un răspuns