Un firicel de apă a ieşit firav dintre clapele unui pian, sărind din Mi în Fa până în capătul portativului. A luat Cheia Sol pentru a deschide poarta sufletului aflat în faţa sa, prăvălindu-şi stropii peste ochii aşezaţi în dreptul luminiţei de la capătul tunelului. Din beznă, o chitară tânguie balada unui apus pitit în spatele mării de smarald, legată cu un fir de aţă de nisipul aflat pe fundul unui acvaterariu, locuit de broasca ţestoasă a uşii din picior de lemn. Două picături de ochi rămase în urmă se joacă de-a echilibrul pe coardele pianului, ţinându-se puternic cu mâna de ajutor una de alta, speriate de negrul de abanos de sub ele. Un somn de iepure apare mirat dintr-o cutie a Pandorei uitată de timpul scurs în clepsidră, citind subţire dihotomia muzicii astrelor, descoperită de sora sa, buza de iepure. Firul de apă se opreşte atent, şoptindu-i chitării din tunel să modifice ritmul trohaic într-unul iambic şi apoi priveşte cu ochiul de sticlă somnul de iepure, aflat în transă poetică şi muzicală. Pianul, plictisit, cască, închizându-şi gura peste cele două picături de ochi care, văzute prin ochiul de sticlă, seamănă ca două picături de apă. Nimic interesant, în schimb.

Enervant este piciorul pe care vreau să-l mut pe scaun, pe sub masă, dar nu pot pentru că ordinea impusă de unul din prichindei a așezat scaunul într-un anume fel. Iar vecinul său, frate cu firicelul de apă, are cursul său.

Tic-tac, tic-tac,tic-toc,tic-toc,

Firicelul spune cioc,

Peste toate cântă foc,

Ușa se deschide ioc.

Marea ascunde apusul,

Clepsidra întoarce surâsul,

Peste clape râde cursul

Firicelului, să-i rupă fusul.

Sunete șoptesc integru

Chitării să tânguie negru,

Broasca închide lumina

Cheii Sol, a cui e vina?

Amestec, picior, prichindel,

Enervant pe scăunel

Este al meu firicel.

Iubirea este un țel?