Cuciulata, între istorie şi faliment

   Localitatea Cuciulata este o localitate din judeţul Braşov, România. Mai exact, se află în jurisdicţia comunei Hoghiz, cumva între DN1 şi E60 (Braşov-Sighişoara).  Ungurii îi spun Kucsuláta iar nemţii Katscheloden. Prima atestare documentară apare în anul 1372, cu numele de Vila Roczolod, apoi, în 1589 Kucsalota, în 1637 Kucstulata iar în 1648 Kociulata. Se pare, de fapt, că primele aşezări umane de aici datează din epoca bronzului, aşa cum au dezvăluit săpăturile arheologice, fiind descoperite, de asemenea, şi ruinele unei cetăţi dacice din Secolul I î.Hr. dar şi ceramică de provenienţă romană. În anul 1733, în localitatea românească Cuciulata erau recenzate 92 de familii, în jur de 460 de locuitori. Până în 1918 cea mai mare parte a pământului era proprietate a grofilor, ultimii de care lumea îşi mai aduce aminte fiind grofii Ieraru, Chiorniţă şi Bereski. În acest an Cuciulata devine comună iar în anul 1968 pierde acest statut şi trece în administraţia comunei Hoghiz.

   Cuciulata adăposteşte câteva monumente de patrimoniu şi care pot fi vizitate de cei care trec pe acolo. Printre acestea se pot menţiona Biserica ortodoxă Cuvioasa Paraschiva, datând din 1794, Casa memorială Aron Pumnul, bisericuţa din lemn, ruinele aşezării dacice de la Stogul lui Coţofan sau aşezarea datând din epoca bronzului, în punctul Plesiţa Pietroasa.

   În prezent, Cuciulata are în jur de 1300 locuitori (1335 persoane la recensământul din 2002), majoritatea fiind români şi rromi (proporţiile sunt cam 60% români, 40% rromi). Cel mai cunoscut personaj care a pornit drumul în viaţă din acest loc este Aron Pumnul, profesor al lui Eminescu. Sătenii păstrează foarte bine numeroase obiceiuri şi tradiţii, multe dintre acestea având specific local. Potenţial turistic există dar se pare că nicio autoritate nu se implică în vreun fel. Şi că tot veni vorba de autorităţi, să-i cunoaştem pe cei care administrează comuna Hoghiz, implicit Cuciulata şi Fântâna, aflate sub administraţia sa. Aceştia sunt primarul Ioan Şerban, membru ApR, viceprimarul Ioan Botoman, de la PSD. Pe lângă aceştia, evident, Consiliul Local, ai cărui membri îi puteţi cunoaşte direct de pe site-ul comunei. Site de unde aflăm că printre programele desfăşurate se află „reparatii drumuri si poduri comunale”. Iar la cele în derulare găsim încă o dată textul de mai sus, respectiv „reparatii drumuri si poduri comunale”. Pe teritoriul comunei se află următoarele drumuri: DN13, DJ104, DC20, DC33. Cele două drumuri comunale nu arată deloc a fi reparate în vreun fel şi nici intenţia de a face acest lucru nu am găsit-o pe undeva. Cât despre drumul judeţean DJ104, aflat în directa responsabilitate a Consiliului Judeţean Braşov, cu al său Aristotel Căncescu în frunte (PNL), arată exact ca în pozele din final. Contactat telefonic, primarul Ioan Şerban ne-a spus că există nenumărate sesizări făcute către Consiliul Judeţean pentru a include în reparaţii această arteră de circulaţie, la fel cum există numeroase promisiuni că situaţia va fi rezolvată. De asemenea, acesta a precizat că apartenenţa la culori politice diferite nu are legătură cu ignorarea proiectului de reparaţie. O fi, pur şi simplu, indolenţă tipic politicianistă faţă de problemele electoratului. Iar acest lucru se vede şi în drumurile comunale de care primarul Ioan Şerban este responsabil.

   Intrigant este faptul că la ieşirea din Cuciulata, până la intrarea în Fântâna, îşi desfăşoară activitatea combinatul Lafarge, unul din marii producători de ciment din ţară. Care combinat ar trebui să decarteze ceva bănuţi la autorităţile locale pe raza căruia funcţionează, pentru a fi drămuiţi mai apoi cu folos de către administraţie. Dar lăsând la o parte acest aspect, trist este faptul că într-o zonă cu istorie şi patrimoniu, totul este lăsat de izbelişte, fiind acoperit de un strat gros de praf venit de la uzină şi de la exploatarea carierei de calcar din vecinătate. Industrialul grobian moştenit de la comunism îşi continuă drumul sub masca unui surogat de capitalism, pătând mai departe tot ce înseamnă locuri cu tradiţie şi cultură. Poluarea este în toi iar peisagistica unui mastodont de fiare, călare peste traiul sătenilor, alungă orice formă incipientă de turism, aşa cum ar trebui în mod normal exploatată zona. Trecând pe acolo, văzând starea deplorabilă a drumurilor, casele lăsate în paragină, oameni resemnaţi în faţa unei situaţii anormale, vegetaţie prăfuită şi arsă, rezumi într-o singură imagine starea unei naţiuni aflată în drumul către faliment. Anul acesta sunt alegeri prezidenţiale.  Sătenii din Cuciulata şi din satele învecinate vor avea motive să voteze?

Comments

  1. anonim

    am locuit si eu acolo o perioada si da este adevarat ca sunt oameni frumosi si buni………dar nu m-as mai intoarce sa locuiesc acolo niciodata

Dă-i un răspuns lui anonim Anulează răspunsul