Am zărit chipul unei lacrimi de întuneric în oglinda lăsată pentru suflet pe fundul oceanului de gânduri. Diafan, dunele formate de fantasmele ascunse în spatele ramei zâmbeau sadic un cântec viclean, dulce precum gustul rănilor crestate pe mâinile destinului primit la întâia rază de lumină. Un grup de meduze, străine de venin, mă purtau pe brațele lor false către luciul tremurând, șoptindu-mi negru și alb, fără nuanțe păcătoase, privind ascuns către lacrima mea de întuneric, reflectată din ce în ce mai clar în oglindă…Deasupra, firele suave ale zeului Soare spuneau noapte bună fiecărui por al pielii invadate de mici servitori grotești ai oceanului de gânduri, trăgând deasupra teatrului închipuit o pânză opacă, lipsită de esență. Eu cu lacrima mea ne-am strâns în brațe, refuzând cântecul oglinzii devenită un portret macabru al timpului pierdut de nepăsare, căutând un refugiu în fiecare colțișor al inimii îngreunate de portretele faptelor, actorilor, ploilor, rugăciunilor. Somnul deveni, pe rând, coral, prunc, oaste, sunet…
Un zâmbet apăru dinspre abis,
O mână cade peste pleoape,
Culori se tânguie din paradis
Visând un cântec peste noapte…
În 2005, fantasmele ancorate în negru au dat luminii pe văduvaBOB. Demoni transpuși muzical, idei pictate în monoculori și imagine de altfel au conturat un început de drum în trei. Multă vreme, Peter, Costin și John au dat publicului o altă nuanță de sunete, nuanță care le-a oferit locul lor în ochii celor care i-au urmărit îndeaproape. Porniți în explorarea „sufletului, psihicului și a morții”, văduvaBOB reprezintă, cel puțin până acum, o altfel de trupă, componentă a peisajului muzical românesc.
Prima lor apariție s-a consumat la Timișoara Underground Festival, repetată după un an și urmată, bineînțeles, de concerte în București. B’estival 2007 i-a făcut mai cunoscuți ascultătorului român de gen, motivându-i, probabil, și mai tare spre calea de comunicare pe care o aleseseră. Albumul The Secret Mouth of the Cyanide Erotique, lansat tot în 2007, a expus publicului acel Psycho Sexual Dirge Punk, astfel definit de vocalul Peter Stoica, care lipsea din peisajul underground de până atunci. Mulți i-au comparat cu Placebo, analizând la suprafață oferta lor muzicală dar, mai ales, datorită stilului vestimentar și estetic îmbrățișat pe scenă. Fiecare cu părerea sa, pâna la urmă. Important este crezul trupei, în fond, detașat de spusele „analiștilor” și înrădăcinat în adâncurile metafizicii proprii.
Combinând interesant analize ale psihicului, sexualității, să-i spunem decadente, tabuuri și frustrări, versurile văduvaBOB, transpuse complementar pe elemente de punk, grunge, un pic de goth sau alternativ, oferă ascultătorului o armonie ciudat de plăcută, îndemnându-mă să-i urmăresc și în viitor. Au planuri, cum este și firesc, mai ales că 2009 îi găsește într-o nouă componență.
VăduvaBOB se regăsește acum în următoarea formulă:
Peter-vocal, chitară,
Costin-bass,
Dim-chitară,
Edi-tobe.
Revista Cioburi a pus câteva întrebări lui Peter, vocalul trupei, acesta oferindu-ne părerea sa vis-a-vis de chestiunile abordate mai jos:
RevistaCioburi: văduvaBOB înseamnă mai mult decât muzică?
Peter: văduvaBOB s-a născut pe tărâmuri onirice. Fiind întrebat frecvent „de unde vine văduvaBOB?”, am răspuns mereu că simbolistica numelui și a conceptului este una mult prea intimă, o metaforă pentru fantasmele subconștientului, mitul androginului în opoziție cu mitul dedublării, narcisul care ura oglinzile… Pentru mai multe detalii, muzica vorbește de la sine.
R.C.: Care a fost impulsul care a generat ideea de formaţie?
Peter: Introvertit fiind, am avut nevoie de o metodă pentru a comunica cu ceilalți. Impulsul a fost unul extrem de puternic, conștient fiind că există posibilitatea de a dezvălui mult prea multe despre mine, a fost și este singura formă de catharsis. O infinită introspecție a sufletului, psihicului și a morții de până acum…
R.C.: Primele acorduri au avut la bază un scop sau un vis?
Peter: Țin minte primele acorduri și cât de mândru am fost când am compus primele melodii. Pentru prima oară, tot spleen-ul avea un sens. Au fost schițele de bază ale unui desen complicat care se continuă și se va continua.
R.C.: Stilul abordat a fost ales de la început ori s-a conturat pe parcurs?
Peter: Nu am plecat cu un „stil” muzical impus. Am cântat doar ce am simțit. Evident, cum este și natural, procesul de creație evoluează iar cu fiecare melodie am încercat să nu mă repet, nici muzical, nici la nivel liric. Perfecționist fiind, și foarte greu de mulțumit, evoluez odată cu muzica pe care o compun.
R.C.: Raportul vers/muzică este unul egal?
Peter: În mare parte, da. Simbioza trebuie să fie perfectă altfel melodia sau
„copilul” nu va fi mulțumit și nu va vrea să-i fie ascultată povestea. Sunt momente când versurile sunt mult mai importante, muzica fiind scara pe care se înalță conturul, pentru a da intensitatea poeziei.
R.C.: Nu înţeleg similitudinea cu Placebo…Voi?
Peter: Hmm… La început eu am rămas foarte surprins de această „asociere”, de multe ori răutăcioasă. Din lipsă de cunoaștere, mulți neștiind că Brian nu a fost și nu va fi singura persoană de gen masculin care se machiază, se îmbracă în negru și își face unghiile, asemanarea era una „la sigur”, evident, neargumentată muzical ci doar superficială, la nivel de „look”. Dar, na, Placebo îmi plăceau mult înainte de ultimele albume dar nu sunt nici pe departe chintesența muzical/estetică văduvaBOB.
R.C.: Influenţele externe sunt definitorii pentru trupă?
Peter: Influențele sunt strict interne. Ce este în văduvaBOB, rămâne în văduvaBOB.
R.C.: De câtă vreme rezistaţi în underground?
Peter: Ne-am format prin 2005. Cu basistul meu, Costin, am fost încă de la început, tobarii s-au tot perindat. Din 2008 ni s-a alăturat al doilea chitarist, Dim iar din iulie avem cel mai bun tobar de până acum, Edi. Cred că este cea mai puternică formulă de până acum. Mă bucură faptul ca am lângă mine cei mai buni instrumentiști.
R.C.: Ultimul concert este mereu cel mai bun?
Peter: Nu neapărat. Aici, într-adevăr, există factori externi care pot influența desfășurarea unui concert. Detalii profane care țin de sonorizare, toposul concertului, oamenii care vin, care nu sunt întotdeauna receptivi. Am avut concerte foarte reușite și altele mai puțin reușite. Noi am cântat mereu cu aceeași intensitate.
R.C.: Cât de dificil este să ai statut de indie, în sensul original al cuvântului?
Peter: Nu văd lucrurile astea ca fiind dificile sau ușoare. Este un proces foarte natural. La noi mulți nu cunosc etimologia termenului de muzică „indie” în sinonimie cu termenul de „underground”, o trupă care nu are casă de discuri cu un „major label”. Dar nu în asta constă calitatea unei opere de artă. Nu statutul de „indie” sau de „mainstream” este esențial. Independent de acești termeni, muzica este profundă sau superficială. Este fie doar „de ascultat” sau de „to die for”.
R.C.: Vor exista multe albume văduvaBOB?
Peter: Ca albume finite, ambalate și distribuite, sperăm. Vrem să scoatem al doilea album care probabil va fi scos la aceeași casă de discuri „independentă”, unde l-am scos și pe primul, sau va fi 100% DIY. văduvaBOB oricum nu o să dispară cât timp va exista venin să fie împărtășit și cât timp vor exista cei care vor să primească veninul.
R.C.: Apariţia scenică face parte din spectacol sau este o componentă spirituală?
Peter: Pentru mine muzica, și arta în general, trebuie să fie un tot unitar. Muzică, versuri, estetică. Nu sunt de acord cu „aparițiile scenice”. Este pur și simplu o prelungire a muzicii. Fie o ai, fie nu.
R.C.: Cei care vă ascultă este obligatoriu să vă şi înţeleagă?
Peter: Nu mă aștept la înțelegere. Mă aștept să fie simțită la un nivel cât mai adânc. La o empatie metafizică, să-i spunem.
R.C.: Muzica înseamnă, cu adevărat, artă?
Peter: Da. Cu cât este mai profundă, arta vindecă iar în același timp otrăvește. Muzica este balsamul și vitriolul.
R.C.: Decadenţa apare din frustrare?
Peter: Depinde de gradul de decadență. Decadentul fără „background” îmi este egal cu zero. Pentru mine, decadenții au fost niște vizionari. Nu le-a fost teamă să pătrundă în fântânile fără fund ale psihicului și să împărtășească și cu alții. Și da, există și oarecare frustrare, să-i zicem, mai degrabă o tristețe care provine din neînțelegerea din partea celorlalți.
R.C.: Orizontul poate exista fără paşii lăsaţi în urmă?
Peter: Zeii prezentului nu pot exista fără demonii din trecut. Fără continua analizare a ceea ce a fost, nu poți evolua.
R.C.: Ce este frumosul?
Peter: Pentru mine, frumusețea a avut întotdeauna miros de Thanatos. Frumusețea mă face să plâng în hohote, cere să fie devorată cu toate simțurile pentru inaccesibilitatea și pentru efemeritatea ei. Nu există „frumos” fără demonic. Frumosul nu umple, secătuiește.
R.C.: Daţi-ne un exemplu palpabil de ură…
Peter: Ura, ca și dragostea, nu este palpabilă. Când devine palpabilă, devine gratuită, prozaică. Ura este o parte componentă din văduvaBOB, din frumos. Urăsc ceea ce nu am avut niciodată, ceea ce am avut și am pierdut și ceea ce nu voi avea niciodată.
R.C.: Dacă aţi lua-o de la început, ar fi ceva ce nu aţi repeta?
Peter: Da. Ar fi câteva lucruri.
R.C.: Vă place România?
Peter: Este o țară frumoasă. Păcat că este populată.
R.C.: Mulţumim pentru discuţie. Un sfat pentru progres?
Peter: Progresul se poate doar prin cultură. Iluminarea se ascunde în întunecimea sufletului.
Mulțumim pentru interesul acordat. Și vă așteptăm la următorul concert, care va fi prin octombrie, în noua formulă. Behold! văduvaBOB is back!
Mulțumim și noi lui Peter Stoica pentru discuție, urându-i un drum plin de lumină în evoluția muzicală și nu numai. Intrați și pe http://www.myspace.com/vaduvabobofficial , pentru a asculta câteva idei muzicale ale trupei văduvaBOB.