Lansare album Byron

Pe 23 Octombrie, începând cu orele 22.00,  formaţia Byron îşi aşteaptă fanii pentru lansarea noului album, A Kind of Alchemy, în cadrul unui show live de excepţie. În deschiderea concertului Byron vor cânta Cvartetul A Quattro, Persona și Marius Florea Vizante. Pe lângă concertul de lansare, turneul de promovare a albumului (Noiembrie-Decembrie 2009) va cuprinde 10 oraşe: Piteşti, Sibiu, Cluj, Constanţa, Iaşi, Târgu Mureş, Braşov, Timişoara, Craiova.

Componența trupei Byron, pentru cei care nu o cunosc, este următoarea: Dan Byron-voce, chitară acustică, flaut, 6fingers-clape, voce, chitară acustică, Vlady Sateanu-bas, Costin Oprea-chitară electrică, Cristi Mateşan-tobe.

Dan Byron spune că albumul A Kind of Alchemy este alcătuit din răspunsuri la întrebarile unui interviu imaginar, de-a lungul unei nopţi ploioase, reporter fiind însuşi ascultătorul. Subiectele abordate sunt creaţia, mass-media, ispita facilului, alienarea societăţii moderne, etc.

6fingers: „Albumul aş zice că e în general despre creaţie/condiţia artistului, deşi nu e unul conceptual, doar tematic e oarecum uniform; industria muzicala nu apare explicit decât într-o piesă, cel mult ca un impediment, o sirenă. N-aş vrea să se înţeleagă că e încă un album manifest de tip noi înotăm contra curentului şi ce iconoclaşti suntem noi şi nu avem nevoie de industria muzicală. E un clişeu des întâlnit la trupe care nu scot niciodată capul din underground. Faptul că o faci nu înseamnă că trebuie să şi faci paradă. Dimpotrivă, aş zice că e un album mai comercial/prietenos decât primul, care riscă să ne aducă fani pe care nu i-am fi câştigat cu primul album.”.

Titlul A Kind of Alchemy se leagă direct de una din piesele de pe album, The Alchemist, în care personajul principal, alchimistul (compozitorul), transformă oamenii în cântece.

Piesele de pe noul album sunt:

1. The Night

2. Zeitgeist

3. Diggin’ a Hole

4. War

5. A Little Bit Deranged

6. I Don’t Want to Entertain You

7. A Poem without an End

8. King of Clowns

9. The Song that Never Was

10. Sirens

11. Vitruvian Man

12. The Alchemist

13. Blinded by Sunshine

14. A Peaceful Mind

Înregistrarile s-au realizat în studioul Real Sound&Vision, producţia, sunetul, mixajul şi masterizarea fiind asigurate de Victor Panfilov. Albumul va fi distribuit în reţeaua librăriilor Cărtureşti din toată ţara şi pe www.charitygift.ro, magazinul online în cadrul căruia toate produsele conţin o donaţie către o cauză socială.

byron

Lasă un răspuns