Un gest, două mânuţe, 3 Dorinţe

„Ce poate fi mai înduioşător decât zâmbetul sau plânsul unui copil? Ce te face să te simţi mai bine? Să priveşti un copil zâmbind sau să ignori plânsul şi suferinţa lui? Noi ne dorim să vedem cât mai multe chipuri zâmbind. Şi pentru că dorinţa nu este suficientă,  haideţi să luptăm pentru micuţii mai puţin fericiţi şi mai puţin feriţi de necazuri.
Plânsul unui copil nu poate trece neobservat, el atrăgând atenţia chiar şi celor mai ignorante persoane, iar zâmbetul celor mici luminează şi cele mai întunecate suflete!

Empatia este primul semn că vrei să devii mai bun. Din fericire, există şi oameni care pot oferi din inimă fără a pretinde nimic în schimb. Iar când mai mulţi asemenea oameni se întâlnesc, se pot naşte lucruri frumoase.

În acest fel s-a născut şi proiectul 3 Dorinţe, un proiect tânăr, care a început anul trecut în decembrie, între prieteni, din dorinţa de a-i ajuta pe copiii fără posibilităţi materiale internaţi la spitalul Fundeni. Hăinuţele, jucăriile, fructele şi dulciurile strânse atunci, punând mână de la mână, au reuşit să aline pentru o seară suferinţele unor copii neajutoraţi, reînviind spiritul Crăciunului de care niciun copil nu ar trebui privat, într-un spaţiu deopotrivă al suferinţei şi al speranţei, spitalul.

Şi pentru că un lucru frumos nu ar trebui să se termine niciodată, anul acesta, aceeaşi oameni şi-au îndreptat atenţia şi către copiii internaţi la spitalul Victor Gomoiu, făcând un apel la orice voluntar doritor să se alăture acestei cauze, contribuind cu medicamente, haine, electrocasnice, jucării şi nu în ultimul rând, cu speranţă. Nici copiii internaţi la spitalul Fundeni nu vor fi uitaţi. Şi lor li se va oferi iarăşi o mână se ajutor, vizând în special problema lipsei medicamentelor.

Cu cât se vor aduna mai multe donaţii, cu atât mai mulţi copii nevoiaşi se vor bucura de ele. În cazul în care se vor strânge mai multe jucării şi hăinuţe atunci pachetele vor fi oferite copiilor din spitalul Fundeni.

După cum ei înşişi susţin, coordonatorii proiectului au gânduri mari. Tot ce trebuie să facem noi, ceilalţi, este să oferim o mână de ajutor.

Cei care vor să afle mai multe despre proiect pot accesa adresa virtuală a acestuia aici. Lista medicamentelor de care copiii au nevoie o puteţi găsi pe site-ul campaniei dând click aici iar pentru modalităţi de strângere a donaţiilor puteţi afla mai multe detalii aici.

Studii care pot salva omenirea

   Am răsfoit astăzi atlasul ştiinţifico-tehnic Libertatea de unde am extras o lucrare de doctorat a celebrilor, de acum, cercetători britanici. Aceştia s-au străduit să facă un clasament al celor mai importante lucruri pe care, chipurile, bărbaţii le caută la doamne şi domnişoare. Un studiu de lungă durată şi costisitor, mai ales că domnii, se ştie, au personalităţi complexe şi aprofundează intens orice relaţie cu o femeie, explorând cu sete fiecare colţişor al sufletului şi trupului acestora. Pe scurt, ţâţe, cur, păsărică.

   În acelaşi timp, am cerut opinia Departamentului de Cercetare, Dezvoltare şi Studiu Fizio-nuclear, Uman şi  Celest al Revistei Cioburi, adevărata entitate ştiinţifică de pe mapamond care are răspunsuri şi studii 100% reale, pentru a verifica rezultatele obţinute de cercetătorii britanici.  Cititorii pot trage singuri concluzii comparând rezultatele (am trecut între ghilimele pe cele ale britanicilor):

 

Independentă. Din ce în ce mai mulţi bărbaţi îşi doresc o parteneră capabilă să se descurce singură, chiar şi atunci când apare o problemă tehnică.”

Specialiştii noştri spun că bărbaţii preferă, de fapt, o femeie liberă. Liberă de prejudecăţi atunci când vine vorba de schimbat o priză, un bec, faianţa din bucătărie, ţevile de la baie sau lenjeria de pat pătată cu borala de la ora 4 dimineaţa, după o ieşire cu băieţii. Independenţa se manifestă, de obicei, în urma unor discuţii în contradictoriu vis-a-vis de viitorul vieţii de cuplu. Uneori, independenţa este recomandată.

 

Răbdătoare. Bărbaţilor nu le surâde ideea ca femeia să facă prima mişcare în sensul unei relaţii, de aceea este mai înţelept să îi oferiţi semnale de atracţie, dar să aşteptaţi să treacă ei la acţiune.”

Dimpotrivă, cercetătorii noştri ne spun că femeile care fac prima mişcare sunt cele mai apreciate. Mişcarea poate să fie şi bruscă atât timp cât are o acţiune directă asupra fustei, sutienului şi chiloţilor. Apoi poate fi transferată către pantalonii domnilor. O, da!

 

Atractivă dar nu vulgară. Orice bărbat se mândreşte cu o parteneră care arată bine, se îmbracă elegant, miroase plăcut, şi atrage privirile. Atenţie însă la excesul de fard, parfum şi haine prea mulate sau decoltate, acestea vor avea un efect de respingere.”

Da, clar. Bărbaţii preferă o femeie acoperită din cap până în picioare cu o stofă cât mai groasă, nelăsând ochilor nicio şansă de a explora vreun colţişor de piele. Hainele prea mulate sau decoltate vor avea cu siguranţă un efect de respingere, mai ales dacă pot pune în evidenţă o pereche de sâni dezgustător de voluptoşi şi un fund enervant de sexy. Majoritatea bărbaţilor vomită la vederea acestui tablou. Bleah…

 

Sedusă de personalitatea lor. Bărbaţii vor să fie în centrul atenţiei unei femei, să fie lăudaţi, să se simtă importanţi, de aceea este de preferat să râdeţi la glumele lor, şi să le faceţi complimente.”

Aici sunt câteva completări. Femeile trebuie să râdă în hohote, mai ales la glumele scoase la un pahar de vorbă cu amicii, când femeia se află în centrul atenţiei, şi nu bărbatul. De asemenea, o palmă peste ceafă sau un ciupit nevinovat de cur ar trebui să trezească sentimente calde în inima oricărei femei, care poate profita de aceste gesturi tandre pentru a demonstra partenerului dragostea lor nemărginită. Iar complimentele se referă, cu siguranţă, la sexul oral.

 

Înţeleaptă. Lucrul pe care îl urăsc bărbaţii cel mai tare este ca partenera să pună presiune pe ei. Aşa că nu insistaţi, mai ales dacă el este nehotărât când este vorba de planificarea concediului sau de căsătorie.”

De asemenea, nu trebuie insistat nici când vine vorba de orele de sosit acasă, flori, mâncare pentru căţel, problemele tehnice din casă, făcut curat, dus copiii la grădiniţă, sex, vizita la părinţii ei, ziua de naştere, cercul de prieteni, programele tv. Doamnelor, fiţi un pic independente, ce naiba…
Care se respectă. Bărbaţii nu vor o femeie extrem de permisivă, care acceptă orice din partea unui bărbat, de aceea prea multe compromisuri tind să ducă relaţia într-o direcţie nedorită de femei.”

Într-adevăr, bărbaţii îşi doresc femei care refuză cât mai multe lucruri. Cu cât aud mai multe NU-uri, cu atât mai bine. Numai aşa se poate ţine vie flacăra din cadrul cuplului şi se poate elimina monotonia. Ţinând cont de acest sfat, relaţia poate ajunge pe culmile fericirii într-un timp cât mai scurt. Fiecare partener cu relaţia lui, evident.

 

Mulţumim cercetătorilor pentru faptul că îşi sacrifică momente bune din viaţă pentru aceste studii, precum şi celor de la Libertatea pentru că ne ţin informaţi. Unde ar ajunge viaţa de cuplu fără ei?

Chestiile moca distrug suflete

   Ceea ce este moca, este moca. Ştiţi şi voi cum e. Când ai necazuri, datorii, rate la cramă, hrană la maşină, chef de cultură, când alţii au mai mult decât tine, atunci suferi. Şi, nu-i aşa, ce e moca e moca. De ce să nu accepţi orice este moca? Moca. Mooocaaa! E un model devenit obsesie. Ce viaţă e asta, dacă ceva nu e moca, nu se merită! Nimic nu se merită, înţelegeţi?

   Moca va fi numele copilului meu. Moca1, Moca2, Moca3, MocaŢ, dacă vor fi mai mulţi. De fapt, şi eu îmi voi schimba numele în Moca. Şi voi plânge de fiecare dată când nu voi avea ocazia să iau ceva moca, voi înjura de toţi sfinţii, mă voi afunda în băutură (asta poa’ să nu fie moca) în propria-mi casă, voi suspina la telefon şi-mi voi jura că o să devin guru Moca. O să mă uit doar la filme care au chestii moca, la emisiuni care promovează cultura moca, mă voi duce la serviciu doar dacă este moca şi voi vărsa o lacrimă, adânc în sufletul meu, la telefon. Dar să mă sunaţi, că aşa e moca.

   Voi căuta să-mi fac un concediu moca, voi umbla cu oameni care dau ceva moca (dar să fie neapărat unii noi, că miros a proaspăt), voi citi cărţi moca, o să-mi iubesc nevasta moca, voi asculta doar cântăreţii moca, nu am să merg la vot că nu e nimic moca, am să ies din casă doar dacă soarele va fi moca. Şi voi fi trist la telefon pentru că, din greşeală, am sunat eu. Şi nu e moca.

   De azi înainte voi primi orice este moca. Pot fi şi chestii nasoale, nu contează dacă sunt moca. Şi am să urlu de durere la telefon pentru că abonamentul nu e moca. Nişte ipocriţi, ce mai…

Noi votăm, voi nu gândiţi!

Românul s-a născut să fie şef. Şef, şefuţ, şefuloi, manager (mai nou), sunt apelative pe care băştinaşii carpatini şi bărăgănieni le adoră. Idealul în viaţă, pe lângă mocangeală sau tone de bani, este postura de a da ordine de pe ultima treaptă a societăţii şi a răspunde cu replici de genul „că aşa vreau eu”. Intrând în detalii, ordinul se execută, nu se discută.

Făcând o paralelă cu perioada acestor zile, am remarcat diverşi indivizi care îşi arogă dreptul de a da ordine. Cei care acuză dictatura, dictează. În plus de acest lucru, răpesc turmei dreptul de a discerne şi de a gândi în vreun fel. Sunt şefii supremi, liderii de haită, masculii alfa ai unei societăţi oricum plină de răni iar cei care le aspiră balele trebuie să-i ia ca model unic şi pozitiv. „Că aşa vreau eu” devine similar cu „aşa spun eu”, „aşa e cel mai bine”, „aşa trebuie”, „aşa, clar?”. Trăiţi, măreţilor!

Alegerile reprezintă opţiunea poporului de a-şi alege reprezentanţii legiuitori sau liderii de opinie. Alegerile dau ocazia electoratului să pună în balanţă cele bune şi cele rele, să-şi scarmene bine neuronii înainte de a consuma tuşul pe buletinul de vot. Alegerile, aşa cum spuneam, dau ocazia apariţiei unor noi şefi sau păstrarea celor vechi. Din păcate, există un circuit închis, în care şefii votează şefi. Nesimţirea de a dicta norodului cu cine să opteze nu este cu nimic mai presus decât dictatura politică. Şi când te gândeşti că aceşti oameni îşi autodeclară aura de salvatori ai neamului, pe cine să mai crezi?

Muzică și aventuri în club Silver Church

Vineri, 27 Noiembrie, a avut loc lansarea primului E.P. al formației Go To Berlin, denumit Just a Band, apărut deja în Anglia sub semnătura LockJaw Records. Concertul a strâns lumea în clubul Silver Church, deschiderea fiind asigurată de cei de la Sophisticated Lemons.

Sophisticated Lemons, trupă formată anul trecut, face parte din curentul muzical de pe la noi cu puternice influențe britanice, gen Arctic Monkeys și tot ce derivă de aici. Au cântat liniar, fără prea multe valențe scoase în evidență, cu un vocal potrivit stilului și având un public foarte tânăr de partea lor. Din punctul meu de vedere lipsește încă sarea și piperul care ar putea să le ofere un pas înainte. Dar, nu se știe niciodată…

Au urmat cei de la Go To Berlin, autodefiniți „indie/rock”, formați în 2007. Un sunet clar dar simplu, fără multe nuanțe pentru o apariție live. Concertul acestora a pendulat undeva între rock-ul adolescentin american, de tip Camp Rock (exagerez desigur), și muzica britanică similară cu cântecele Editors. Pe la jumătatea concertului am simțit o oarecare dezmorțire a trupei, melodiile luând o notă aparte și arătând câte puțin din talentul individual al fiecărui membru. Cu excepția a două sau trei melodii, care au ieșit din nota generală a spectacolului, restul au dat o lumină clară a stilului celor de la Go To Berlin dar și a faptului că încă mai au de muncit, mai ales că au făcut un pas important prin lansarea pe piața britanică. Paradoxul este prea mare dar are șanse de reglare.

Pe final, aș dori să fac câteva precizări despre ce s-a întâmplat după. Așadar, avem un club, organizăm concert rock, vine lume în temă, se termină concertul, lumea e deja încălzită, are chef să mai stea să consume alți bani în club și să asculte muzică din același gen, nu? Mulțumim celor de la Silver Church că au înțeles acest lucru și au dat-o direct pe house&co.. Probabil au vrut să închidă imediat și le era jenă să anunțe prin stație acest lucru…

Băsescu, copilul şi dosul de palmă în 'A fost sau n-a fost trucaj?'

O coproducţie PNL-PSD-PDL

De trei zile încoace, întrebarea cine va fi preşedinte? a dispărut de pe buzele românilor. După ce imaginile video din care ar reieşi că Traian Băsescu ar fi lovit în timpul unui miting electoral din 2004 cu dosul palmei un minor, imagini care au făcut turul televiziunilor şi au înţesat tot .ro-ul, noua întrebare care domină peisajul electoral mioritic este a fost sau nu a fost trucaj?

După ce o serie de numeroşi experţi acreditaţi, discreditaţi şi în special creditaţi, şi-au dat cu părerea în privinţa autenticităţii imaginilor animate, Revista Cioburi a apelat la rându-i la o echipă de profesionişti în domeniul analizei şi prelucrării imaginilor video, echipă ce a dorit să-şi păstreze anonimatul din motive lesne de înţeles, pentru a realiza propria expertiză.

Urmăriţi în continuare cinci frameuri definitorii, care scot la iveală noi elemente ce elucidează indiscutabil autenticitatea acestui film atât de controversat.

Frame1

frame2

frame3

frame4

frame5

Mulţumim Microsoft pentru punerea la dispoziţie a platformei de prelucrare a imaginilor Paint şi nu în ultimul rând imaginaţiei care a făcut posibilă realizarea acestei demonstraţii.

Pânda PSD

A rămas mai puţin de o săptămână până ce se va încheia oficial şi campania electorală pentru turul doi al prezidenţialelor 2009 iar Mircea Geoană, singurul contracandidat al lui Traian Băsescu rămas în cursa electorală, este ca şi inexistent. Apariţiile sale televizate în decursul întregii campanii electorale au fost prompte, având loc doar pentru că se impuneau din punct de vedere tehnic în economia campaniei electorale, apariţii ce ne-au relevat un candidatul pesedist ce şi-a susţinut maşinal discursul, fără a se hazarda prea mult în declaraţii compromiţătoare.

Grangurii din spatele PDS-ului sunt conştienţi că apele sunt mult prea învolburate pentru ca peştişorul lor să fie lăsat să înoate în aceeaşi mare în care marinarul Băsescu, hăituit din toate punctele cardinale de tot felul de moguli şi rechini de presă, se luptă de unul singur pentru a nu se duce la fund.

Pe toată durata campaniei electorale, candidatul pesedist s-a comportat ca un elev sârguincios participant la o olimpiadă alături de numeroşi contracandidaţi, fiind conştient însă că dacă va asculta învăţămintele profesorilor nu are cum să cum să rateze calificarea în faza finală pe ţară, respectiv turul doi al alegerilor. Acum, înainte de începerea probei finale, elevul Geoană aşteaptă cuminte sperând că o parte a electoratului rămas fără candidat îi va sancţiona disciplinar unicul adversar rămas în cursă, lăsându-l astfel pe el învingător, din postura singurului elev disciplinat rămas la examen.

PSD-ul nu este un animal politic de pradă autentic. PSD-ul nu se aruncă într-o luptă directă. Trupul său este mult prea greoi după ce s-a înfruptat cu nesaţ atâta vreme din hrana altora. PSD-ul nu se lansează într-un atac agil către o pradă. PSD-ul stă în expectativă până ce un alt prădător rămâne sleit de puteri în încercarea sa de a răpune acea pradă, pentru ca apoi să îi sfâşie deopotrivă pe amândoi.

Acum, la finele lui 2009, PSD-ul pândeşte funcţia supremă în stat, ce ar trebui să-i asigure confortul guvernării (cu sau fără PNL) pe un termen de cel puţin trei ani, până la următoarele alegeri parlamentare,  încercând să triumfe din nou după o bătălie care nu este a sa.

În ’90, FSN-ul, în frunte cu domnul Ion Iliescu, s-a impus fără drept de apel profitând de febra ieşirii de sub dictatura comunistă, după ce a confiscat o revoluţie în care adevărata luptă a fost dată în stradă de către oameni din care mulţi şi-au pierdut şi viaţa.

În 2000, PDSR-ul (PSD-ul de atunci) a câştigat Preşedinţia (cei drept după obţinerea unui procent mai mult decât confortabil la alegerile legislative) după ce a profitat din plin de votul negativ acordat de un electorat alarmat de perspectiva unei victorii a liderului extremist, Corneliu Vadim Tudor.

Anul acesta, regăseşte PSD-ul mizând pe aceeaşi tactică de non-commbat pentru a-şi adjudeca iarăşi Preşedinţia, pe fondul valului de nemulţumire creat în jurul candidatului formaţiunii politice rivale, Traian Băsescu. Dacă va reuşi sau nu, vom afla la finele săptămânii viitoare. Dar despre asta,  în emisiunile următoare.

Compania

Motto: Copiii şefilor noştri vor fi şefii copiilor noştri

Prima întrebare care iţi vine în cap este legată de titlu. Compania? De ce Compania?

Ce este o companie? O companie este o firma mai mare. Adică ceva imens. Dacă este să extrapolam, ceva la dimensiunile unei ţări.

Şi ce face o companie? Păi cam ce face o firmă. Produce bani.

Dar din ce produce bani? Păi din exploatarea resurselor.

Pai şi care ar fi resursele? Păi vreo 20 de milioane de fraieri.

Şi cum funcţionează o companie? Păi simplu: o companie are management şi executanţi. Managementul spune ce trebuie făcut şi executanţii fac.

Bine, dar modelul este clasic. Adică s-a întâmplat aşa şi pe vremea comunismului şi pe vremea capitaliştilor, se întâmplă şi în America.

Ce ne face diferiţi?

Păi diferiţi ne face o data lipsa de direcţie. Un management trebuie să ştie unde se îndreaptă lucrurile. Ori nu se pune problema. Direcţia este învârtitul împrejurul cozii.

Asemănarea este că aceeaşi oameni din timpul comunismului ne conduc şi acum. Cu alte cuvinte, în capitalism, dacă ceva funcţionează prost, schimbi, ori nu aşa se pune problema la noi.

Şi ar mai fi o mică diferenţă. După 2000 de ani de civilizaţie omenirea a descoperit cuvântul LIBERTATE. Cuvânt pe care românii l-au gustat şase luni, între ianuarie 1990 şi iunie 1990. Atunci a început să funcţioneze Compania şi sfârşitul unui vis frumos numit STAT DE DREPT.

Care este diferenţa între o companie şi un STAT DE DREPT?

Un mic salt ar fi istoria Europei de vest şi a Americii de Nord.

Un alt exemplu ar fi sentimentul de libertate. Le doresc românilor din toată inima să aibă acest sentiment, dar nu se pune problema. Să simţi că poţi să faci ce vrei, că eşti respectat, că eşti protejat.

Să revenim la normalitate. Într-o companie, primul lucru făcut atunci când te angajezi este să ţi se citească obligaţiile. Sunt foarte curios. Citiţi Constituţia României şi verificaţi când apare prima data cuvântul obligaţie.

Este o diferenţa enormă între visurile de acuma douăzeci de ani şi realitatea existentă.

România funcţionează ca o companie. Trebuie să producă profit.

Sunt nişte şmecheri care deţin 90% din resurse şi restul 10% din resurse. Acesta ar fi un sistem economic apropriat de clasic (clasic este 80/20).

Diferenţa o fac drepturile.

Dreptul la libera exprimare a fost impus ca o măsură de forţă majoră în relaţiile internaţionale dintre România şi Europa de Vest şi USA. Altfel nu am fi avut acest drept. A fost o condiţie obligatorie pe care Compania acceptat-o pentru existenta ei.

Dar să mai vorbim despre drepturi. Vă simţiţi în siguranţă pe străzi? Vă simţiţi trataţi cu respect?

Că am vorbit de respect. Este cel mai luat în batjocură cuvânt în România şi cel mai considerat în societăţile occidentale.

Un om care are respect este pe jumate liber. Ori Compania nu face aceasta greşeală. Ea are nevoie de executanţi, nu de oameni liberi.

Dacă vinzi la un chioşc, dacă lucrezi la început ca şi absolvent al unei facultăţi, dacă conduci un proiect. OK. Sunt trei tipuri de oameni din trei straturi sociale diferite. Întrebarea mea este: ai sentimentul că eşti respectat pentru ceea ce faci? Ai sentimentul de colaborare? Mă refer la ceva de genul care se întâmplă zilnic, nu când faci o chestie extraordinară.

Oricât ar suna de abstract, acestea sunt bazele unei societăţi occidentale funcţionale. Indiferent câţi bani ai sau nu ai, eşti respectat, eşti încurajat, eşti protejat. Aceste lucruri se întâmplă într-un STAT DE DREPT şi nu într-o companie.

Din punctul meu de vedere, la nivel de organizare socială, România a făcut un salt spre Evul Mediu. Aveţi dreptate, avem maşini, calculatoare şi conţopişti în guvern. Dar vă întreb… Dar despre relaţiile umane?

În Evul Mediu erau relaţii de vasalitate. Adică domnul mi-a făcut ceva, eu îi sunt obligat. Clasele sociale erau împărţite în două. Nobili şi ţărănimea.

Să luăm relaţiile sociale din România. Păi avem două clase sociale. Şmecheri şi fraieri, iar relaţiile între oameni sunt … o mână spală pe alta? Adică nobleţea obligă? Care e diferenţa?

La comunism am renunţat de bună voie. Capitalism nu prea am vrut.

Şi ce a mai rămas? Feudalism.

În final, toţi ştim din istoria care ne-a fost băgată pe gât la şcoală că sunt nişte oameni (în cărţile de istorie se numesc eroi) care au luptat pentru un singur lucru LIBERTATE (Compania încearcă să îi înece în patriotism).

Gândiţi-vă la un singur lucru. Vreţi să fiţi oameni liberi sau angajaţi la o firmă?

Horea

Ripostă puerilă

În urma difuzării imaginilor în care Traian Băsescu loveşte un copil, şeful statului a afirmat că nu îşi aminteşte exact dar este posibil ca minorul să-l fi înjurat înainte.

Nu ar fi exclus ca în urma analizelor video să se constate că minorul era de fapt ţigan şi că îl mai şi scuipase în prealabil.

Alianţa MDA…

Pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi Klaus Iohannis se vor afişa în afişe comune.

Sugerăm staff-urilor de campanie ca unul din cei trei trandafiri roşii ai siglei PSD să fie înlocuit cu un crin galben cu pete negre, eventual de petrol.