Ce păcat că nu voi şti …

Un amic, mai deprimat de altfel decât un ecuadorian la Polul Sud, se plângea că nu va şti exact momentul în care va lua drumul scărilor rulante spre eter. E inadecvat să îţi aminteşti de moarte doar când ai uitat cum să trăieşti. Mai ales când eşti în floarea vieţii fără stres , fără copii, maşini, apartamente, animale sau clitorisuri de întreţinut sau de apărat.

Totuşi teama asta a lui m-a cuprins într-un mod lent şi diferit. Eliminând elucubraţiile personale din momentele de singuritate ori pur şi simplu de plictiseală crasă, m-au lovit nişte gânduri oarecum la greu de explicat precum trăirile din prima zi de şcoală, primul sărut, prima ţigară, prima glumă bună. Le voi da o portiţă mică, pricăjită, sfioasă dar în acelaşi timp suficientă de a respira aerul încărcat al cotidianului paranoic, sufocat de nebunia alegerilor prezidenţiale.

Ce păcat că nu voi şti :

– când vom găsi în suflet adevăratul sens al cuvântului „patriot” ,

– momentul în care voi aprecia prezenţa oamenilor simpli,

– perioada în care va dispărea capitalismul,

– opiniile persoanelor umilite în absurda mea încercare de a capta atenţia,

– cu exactitate cum să ne adaptăm unui viitor prea sumbru,

– dacă am învăţat cu adevărat din lecţiile vieţii,

– momentul în care opinia unei persoane va fi obiectivă,

– reacţia maselor din dragoste nu din milă,

– momentul în care majoritatea noastră va renunţa la tifonul de pe ochi.

Omul este un animal mai lesne sociabil decât adaptabil. Ce păcat că nu voi afla momentul în care voi fi capabil nu doar să muncesc opt ore , ci să mănânc opt ore, să beau opt ore, să fac dragoste opt ore.

Oare vom fi cules toată grădina vieţii înainte de a ne trezi cu flori la cap ?

Comments

  1. Diana

    intodeauna ne vom pricepe mai bine la a ne plange ca nu traim cum vrem si vom ramane repetenti la capitolul ” Traieste-ti viata ca si cum ar fi singura”.

Lasă un răspuns