De la homo-sapiens la homo-captivus

Scara evoluţiei are, din când în când, câte o treaptă mai şubredă care provoacă devieri de la cursul normal al parcurgerii sale. Astfel, câte unii din indivizii care se îngrămădesc să urce toate treptele o iau pe alături devenind alt fel de tipare. Iar cei care se ţin bine chiar şi pe treptele defecte îi denumesc după cum le năzare lor. Astfel am descoperit oamenii-penis (oamenii-p#lă, în limbaj neacademic).

Dar ce sunt aceşti oameni-penis şi cine îi strigă pe ei aşa? Păi, de strigat i-o fi strigat unul neinspirat în ale graiului, la un moment dat iar tuturor celor din jur li s-a părut o idee bună. Sunt oameni, anatomic vorbind dar care au o proprietate ce-i diferenţiază de turmă: încurcă. Şi nu oricum, ci cu o mare pricepere. Cred că de aici vine şi expresia te-ai oprit în drum ca o p#lă. P#la nu se opreşte în drum, logic, ea se opreşte în pantaloni sau într-o gaură (de cele mai multe ori umedă). Aşadar, credem cu toţii că am înţeles sensul metaforei. Revenind la oamenii-penis, ei reprezintă elementul surpriză din orice acţiune pe care un alt om o desfăşoară. Surpriză? Da, pentru că nimeni nu se aşteaptă la prezenţa lor. Şi, aşa cum spuneam mai devreme, prezenţa lor este negativă. Strică tot. Încurcă al naibii. Este evil.

Să luăm, de exemplu, un individ care merge către un punct A ca un om normal, drept, cu gândurile derulându-i-se într-o anume ordine sub calota craniană. Acest individ priveşte înainte, nu-i aşa, pentru a remarca obstacolele ce i-ar putea cauza vreun stop inopinant şi l-ar întârzia în drumul său. Şi tot mergând, şi tot derulând gânduri, tot privind înainte, poc! Apare omul-penis. De unde? Păi, vedeţi, nimeni nu ştie…Omul-penis apare brusc în faţă, oprit, aţi ghicit, ca o p#lă, făcând o chestie neinteresantă şi provocându-i individului nostru un accident. La o analiză fină, poţi să nu-i dai dreptate omului-penis când reproşează că „ce faci, dom’le, nu te uiţi pe unde mergi?”. Poţi să-l acuzi pe el că cineva s-a împiedicat de spatele lui? Nu poţi. E ilogic. Dar cei păţiţi cunosc puterea malefică a omului-penis. El a apărut acolo din neant, pentru a provoca impactul şi pentru a se hrăni cu starea emoţională bulversată a victimei. Aşa cum spuneam, este evil

Iar acesta este doar un caz. Oamenii-penis se află printre noi, hărţuindu-ne, strivind neuronii celor ca noi unul câte unul, semănând furtună. Manipulează victimele, întorcând totul împotriva lor. Dar nu este aşa. O să le vin eu de hac în cele din urmă…

Comments

Lasă un răspuns