Urnele s-au închis. Voturile au fost pe rând validate, anulate, numărate, comparate. Pe alocuri şi cumpărate. Până s-a aprins BEC-ul, cele două grupări ce-şi disputau primul loc, ocupau aceeaşi treaptă superioară a podiumului. Ce-a urmat, e deja istorie.

Dând curs pitorescului ce nu se mai plictiseşte să ne urmărească fascinanta naţiune, mai ales în momente de cotitură, departamentul ştinţifico-fantastic al Revistei Cioburi a urzit în creuzetele propriului laborator, din spumă fumegândă de flegme şi vitriol, treisprezece culmi electorale ce vi le oferă pentru a le escalada intelectual, tocmai pentru a avea de unde a pica şi a da cu curul mai zdravăn de pământ.

Culmea infantilismului: să crezi că Moş Nicolae chiar te-a făcut preşedinte.

Culmea fertilităţii: să ţi se înmulţească procentele peste noapte.

Culmea opulenţei: să zici NU când ţi se propune să refaci alianţa DA.

Culmea incorectitudinii: să nu fie corect că au furat alţii mai mult decât tine.

Culmea democraţiei (în România): să conteşti la Curtea Constituţională rezultatul alegerilor şi să ţi se aprobe.

Culmea coincidenţei: seara să pierzi alegerile şi dimineaţa să le găseşti gata câştigate.

Culmea conştiinţei naţionale: după ce te-ai spetit să-ţi faci ordine în ogradă, să vină diaspora să-ţi măture tot praful.

Culmea contra-spionajului: să joci rolul unui personaj dintr-un film al pesedistului Sergiu Nicolaescu, în plin război cu PSD-ul.

Culmea iritabilităţii: să refuzi să-ţi dea limbi în cur până şi Radu Moraru.

Culmea sincerităţii: să-ţi destăinui public intenţiile serviciilor secrete.

Culmea inutilităţii: să fii invitatul lui Gâdea fără Băsescu preşedinte.

Culmea călăriei ideologice: să crezi că într-un guvern PDL-PSD, PDL-ul are rolul calului troian.

Culmea combativităţii: să se înfrunte doi foşti comunişti şi să câştige democraţia.

Şi nu uitaţi! Oricât de mulţi candidaţi la Preşedinţie s-ar anunţa câştigători, în final nu există decât un singur învins. Poporul român.