Două lumi

A fost o vreme când soarele era lumină

Iar noaptea strălucea senină

Secundele zburdau prin nori, deșert, pământ și apă,

Și viața nu vroia să treacă.

 

A fost un timp când stelele cereau iubire,

Călcând suav  a morții fire

Iar muzici se plimbau sub pleoapele murdare,

Să lase prin cearceaf o floare.

 

A fost un anotimp cu luni și seri de vară,

Cu stele ce plângeau pe seară,

Priveam la fiecare literă în șoaptă,

Atunci când scrisul era soartă.

 

Dar au venit balaurii și îngerii cei morți ,

Cu aripi desfrânate-n nopți,

Și gheața a călcat stăpână peste soare

Oprind corăbii peste mare.

 

O simfonie plină de suspine, pace,

Mă înconjoară și nu tace

Iar vesele, umbrele îmi spun viclean amor…

Știu, eu fără basme am să mor.

DSC_1938

Lasă un răspuns