Iată că nici nu a început bine anul şi neobosiţii cercetători, surpriză!, britanici au început să dea pe afară studiile care odihnesc dulce minţile prea puţin obosite ale cititorilor de tabloide.
Astfel, având o mare necunoscută naţională, cineva a investit nişte bani pentru a afla care sunt cele mai ciudate prime cuvinte pe care le rostesc puradeii din Marea Britanie. În loc să fi plantat nişte copaci sau să fi donat lirele pentru a salva vreo specie pe cale de dispariţie…
Aşadar, să nu ne batem joc de munca oamenilor şi să anunţăm rezultatul cercetărilor. Cel mai ciudat prim cuvânt pe care gorobeţii englezi îl scuipă este „bere”. Mă rog, nu înţeleg de ce ar fi un cuvânt ciudat, mai ales la o naţie unde consumul de bere este sport naţional (internaţional, uneori). Acelaşi studiu ne mai spune că prima dată kinderii spun „tata”. E şi normal să se întâmple aşa, copilul fiind mereu în pericol în preajma capului de familie rupt în gură de haraşpincă iar în aceste condiţii natura îşi face datoria şi îi modelează coardele vocale sub forma acestui father gângurit, spre a domoli un pic spiritul de luptător însetat al masculului.
De asemenea, mai aflăm că 95% dintr părinţi îşi amintesc primele cuvinte ale copiilor lor. Ceea ce înseamnă că doar 5% dintre părinţi au fost aproape de comă alcoolică atunci când progeniturile au început să dea inteligibil din buze. Oameni răi, mă…
Sunt curios dacă acelaşi studiu s-ar face în România, care ar fi rezultatele? Lăsând la o parte „mama” şi „tata”, care pot deveni uşor „mă-ta” şi „tac-tu”, ca urmare a schimburilor romantice de replici din cuplu, printre primele cuvinte ciudate care ar putea fi rostite de puietul neaoş am putea descoperi nişte surprize, surprize… Mă abţin de la a face supoziţii. Pula mea…