Acum că toţi ne-am făcut planuri în noaptea de revelion pentru anul în cauză, respectiv 2 ouă şi-un binar, a venit momentul să aruncăm foaia cu ce vrem să schimbăm sau să ni se întâmple. Unii, mai ambiţioşi niţel din fire, o vor păstra până când va miji leucojum aestivum dintre nămeţii de noroi ori până în momentul în care rămân în pană de hârtie igienică.
Vedeţi voi aşa e românul : o freacă peste 360 de zile pe an, repetând aceleaşi porcării, neînvăţând din greşeli, complăcându-se. Însă când se pregătesc să sară bariera dintre ani cu o poftă infinit mai mare decât a mexicanilor care sar cu gloanţe-n spate graniţa, subit îi loveşte speranţa-n ceafă. Îşi fac planuri : muncesc mai mult, fut mai des, trag de fiare, nu mai beau, nu mă mai las pradă tentaţilor, nu îmi neglijez sănătatea, mă apropii de familie, devin patriot, lupt pentru o lume mai bună şi pentru pacea intergalactică. Şi aşa cu vinul, ţuica, şampania în buze întocmesc o listă care l-ar face de cacao şi pe Schindler, cu o încărcătură emoţională şi istorică peste letopiseţ. A doua zi de Sf. Vasile, mahmuri, cu greaţa pe trahee, mai amână oleacă schimbările că de, e sărbătoare, zi de repaus. Zilele următoare trag şi ţin de promisiunile scrise mecanic pe foiţa din lemn sănătos, dar ciopârţit prematur. Până la un moment dat când nu mai pot, îşi bagă, îşi scot, se blesteamă singuri, doar năravul nu se schimbă. Rup hârtia, o mestecă, o îngroapă, o pişă, o fac cornet, o ard.
„Destul!” , îşi spun ei, introspecţia continuă. „Ce pentru a mă schimba trebuie să verific zilnic o hârtie? O pot face şi singur fără niciun ajutor.”
Ce trebuie reţinut este faptul că atunci când hârtia, fie ea şi fictivă, dispare voinţa se transformă în speranţă, iar ea la rându-i se transformă în binecunoscuta expresie ” las-o bă că merge aşa”. Ţineţi de hârtie, nu daţi înapoi.
Pe a mea am pierdut-o chiar înainte de a o scrie. O declar nulă.