Interviuri din casă

Doamnelor, domnilor, stimabili cititori ai Revistei Cioburi, iată că a venit momentul să lansăm pe biţi o serie de interviuri, îndelung cerute pe adresa redacţiei, cu cine alţii decât componenţii lotului de aruncat litere, respectiv oamenii din spatele tastaturii de la Cioburi.

Pentru că dânşii sunt iubitori de muzică şi pentru că, la un moment dat, fiecare dintre dumnealor a ars-o aiurea pe lângă sau într-un band, iată că am fost surprinşi să aflăm că, în timpul liber, după cele opt-zece ore petrecute la redacţie (sanchi), ciobarii o freacă într-un garaj, cu instrumentele în mână, încercând să răzbată prin complicata lume a peisajului underground. Într-una din pauzele de ţigară (nu vă gândiţi la prostii) am reuşit să interceptăm răspunsurile dânşilor la întrebările noastre. Voila:

Reporter: Spuneţi-ne, vă rog, cum se numeşte trupa şi ce stil cântaţi.

Robert (zis Robi Wan-Kenobi): Eu în primul rând nu cânt, sunt senior-editor şi i-am dat afară pe Motzoc şi pe Şacalu’. Bine, în prealabil, Şacalu’ şi-a scris demisia voluntar.

Bilă (zis, uneori, şi Trilă): Am căutat mult un nume care să ni se potrivească. Multă vreme ne-am gândit să ne spunem după numele nerostit al câinelui lui Nechifor Lipan, ciobanul din Baltagul. Dar cum nu a fost niciodată rostit nu avem nici noi de unde să-l ştim. Aşa că am convenit să ne numim Trupa fără nume. Sună bine şi chiar ne reprezintă. Ca gen, aş putea spune că abordăm un soi de pop-flok cu accente eRecto.

Ghidushie (zis BOCanci, wtf??): Singur în lanul de porumb. Stilul e nou, arhetip, se numeşte fluieratul mut.

Motzoc (ex-membru, zis Mot’Ottoole): Păi cred că Freaka da Menta. Stilul este atât de comun încât nici nu îl pot descrie.

Şacalu’ (ex-membru, ex în general, zis tot Şacalu’): Cum a zis Robert.

Reporter: Care credeţi că este tipul de ascultător care vă apreciază?

Robert: În general, este tipul de la cablu. Sunt şi tipe, să ştii…

Bilă: Surzii. Întotdeauna am avut parte numai de reacţii pozitive din partea lor.

Ghidushie: Păstrând modestia aş putea spune că… TOŢI. Chiar dacă nu recunosc, fărâma de umanitate din fiecare se regăseşte în jurul meu.

Motzoc: Nu ştiu cine apreciază stilul ăsta. Nu am avut curiozitatea să aflu. Dar bănuiesc că aceiaşi rătăciţi ca şi mine: depresivii, ofticaţii, beţivii, frustraţii… iu gat ză picciăr.

Şacalu: Nu ştiam ca avem şi ascultători….

Reporter: La ce instrument cântaţi?

Robert: Prietene, nu ţi-am spus că nu cânt? De cele mai multe ori îmi desfac pixul şi suflu biluţe de hârtie cu el în ochelarii lui Motzoc, el fiind, se ştie, un sensibil…

Bilă: Eu mi-am descoperit pasiunea pentru muzică în timp ce suflam într-un diapazon improvizat din nişte bucăţi de ţevi de calorifer uitate de instalator, după ce mi-a schimbat caloriferele din fontă. La puţin timp am început să iau lecţii de harpă neconvenţională (un instrument ale cărui coarde sunt confecţionate din fire de coadă de cal sur) de la un maestru desăvârşit al instrumentului din Tecuci, de altfel singurul rămas în emisfera nordică. Actualmente vreau să mă perfecţionez în arta buhaiului, cu toate că uneori mă surprind pe mine cât de bine ştiu să-i cânt în strună neveste-mii.

Ghidushie: Clapsugel în momentul de faţă. Am oarecare prietenii şi cu renumitul cimpoi cu frână.

Motzoc: La coarda sensibilă. (Cine a venit cu întrebările astea? Alo! Redacţia!)

Şacalu: Tobe… mai trebuie să dezvolt, de ce? Ok… mă exteriorizez, mă transform într-un animal… nu cânt extraodinar dar măcar există fundal sonor pentru piesele folk.

Reporter: Când veţi ajunge mari?

Robert: Eu nu vreau să ajung mare. Oamenii mari sunt răi şi îşi bat joc de copii. În plus de asta, va trebui să-mi schimb hainele, pantofii şi nu o să mai am bani de griş cu lapte.

Bilă: Nu ne-am propus să ajungem mari. Am început ca o trupă de anonimi şi suntem hotărâţi să păstrăm aceeaşi direcţie. Scopul comun este ca piesele noastre să devină cât mai necunoscute.

Ghidushie: Ar fi trebuit să fie defectivă de plural, doar eu pot răspunde la întrebare, ceilalţi având deja o burtă matură. Simplu: întotdeauna după ceilalţi.

Motzoc: PLM. Niciodată. Sau poate la pensie.

Şacalu: Eu… aşa sunt, un pic mai mare. Nu înţeleg glumele astea de rahat ale voastre… vreau să spun specia reporter. Te rog frumos să te porţi frumos, dacă nu, te pleznesc!

Reporter: Câştigaţi bani din această activitate?

Robert: Colegii mei aşa îmi spun, numai că în fiecare lună îi ia doar unul. Mie încă nu mi-a venit rândul. Da’ nu înţeleg de ce. Ce dracu’…?

Bilă: Da, aş putea spune că da. Cu cât petrecem mai mult timp împreună la repetiţii, scutim banii care în mod normal ar trebui să se ducă pe băutură. În acest sens, pot spune că trupa a devenit deja o afacere serioasă.

Ghidushie: Adesea, îi strâng cu grijă într-un loc secret. Nici acum nu mi-am amintit unde-i am.

Motzoc: Da! Când sunt şedinţele de redacţie, iubita mea soţie şi prietenă (pe care o salut cu această ocazie – Bună, Bambilică!) îmi alocă un mic buget pentru bere. Din salariul meu. De la cel de-al doilea loc de muncă.

Şacalu: Da şi nu îţi spun câţi! Cert e că mi-am luat o casă la Snagov şi acum pot să ascult manele cât vreau io de tare, meseriaşule!

Reporter: De ce cântaţi într-un garaj?

Robert: Colegii mei cântă într-un garaj pentru că eu i-am împrumutat să-şi cumpere instrumentele, să închirieze un loc decent pentru repetiţii (găsiseră ceva prin Primăverii) şi urma să-i primesc înapoi după ce deveneau faimoşi şi putrezi de bogaţi. Apoi, când au deschis gura, mi-am dat seama că mai bine îmi vindeam un rinichi decât să investesc în ei. Aşa că au ajuns în garaj. Nişte ţărani…

Bilă: Pentru că la un moment dat n-am mai avut loc în cămară.

Ghidushie: Prefer să-l numesc buncăr antiatomic. Că n-am bani de o cutie mai mare.

Motzoc: Băi reporter, tu nu ai altă treabă? Dacă mă milogesc la nevastă-mea să îmi dea bani de două beri obosite, crezi că stau într-un căcat d-ăla de Crib de MTV? Sunt văru’ lu’ Ozzy? Cânt în garaj pentru că acolo dorm, beau, mănânc, mă fut şi uneori mă şi cac (când e prea frig afară). Şi e şi moca.

Şacalu: E în trend! Trebuie să plăteşti chirie înainte să te afirmi şi oricum dau bine interviurile în spaţii închise, morbide şi urât mirositoare, exprimă mai mult decât vorbele! Zi tu, Motzoc, dacă nu e aşa! O să cântăm în baru’ lu’ Motzoc… pestre vreo 2-3 ani (râsete înfundate).

Reporter: Băgaţi şi versuri la mizeria de muzică pe care o faceţi?

Robert: Ha, ha, ha, ha, ha!

Bilă: În primul rând, cine eşti tu de îţi permiţi să afirmi că ceea ce cântăm noi se numeşte muzică? Am crezut că e vorba de un interviu serios, nu de unul făcut la băşcălie. Revenind la întrebare… Răspunsul este da. Avem şi versuri pentru mizeria asta a noastră. În general sunt versuri din cultura popoarelor migratoare. Ne place genul ăsta de vers pentru că e plin de dinamism.

Ghidushie: Liric la greu. Supervisor de poeţi alcoolici.

Motzoc: Asta este o întrebare bună. Nu le-aş spune versuri, însă prind la public. De exemplu, nevastă-mea tace când îi lălăi suav la ureche. Ceea ce e mare lucru.

Şacalu: Bilă e cu versurile. E mai pe liric, nu te uiţi un pic la el?

Reporter: E mai bine să nu vă vedem într-un concert?

Robert: E mai bine să nu, pentru că după aceea va trebui să muriţi. Eu o să vă curăţ  , pentru că o să vedeţi în ce căcat era să-mi bag banii…

Bilă: În principiu, da. Oricum sună infect şi biletul e super-scump. Ce-i marfă e că nu e deloc aglomeraţie.

Ghidushie: Clar. Totuşi persoanele de sex feminin pot trece pe la un casting în speranţa că ne vor asculta şi auzi live.

Motzoc: Depinde. Nu beţi alcool şi nu fumaţi? Trăiţi sănătos? Spuneţi nu drogurilor? Vă bucuraţi că nu mai există magazine de vise? Vă plac discuţiile interesante de la Bahmu’ şi Nora pentru Mamă? Sunteţi cititori fideli ai Libertatea/CanCan/Click? Vă petreceţi vacanţele cu părinţii? Dacă da, ce rost ar avea să vă chinuiţi?

Şacalu: Da… sau nu. Eşti curios personal sau vrei să ştii dinainte dacă o să moară animale pe scenă, dacă facem sex sau ne pişăm pe public?

Reporter: Câteva cuvinte despre ţară şi popor…

Robert: Despre ce ţară şi ce popor? Ha, te-am prins! Nu te aşteptai la reacţia asta a mea, nu? Sunt deştept şi spontan, băi, m#istule! Hai, marş, lasă-mă cu căcaturilea astea. Ptiu, ce m-ai enervat…

Bilă: Mie personal îmi place mai mult la ţară decât la popor.

Ghidushie: O ce ţară, ce popor, dă-mi o bară şi-un topor. Cu siguranţă Shakazulu a dat aici o nebuloasă.

Motzoc: Ar mai fi ceva de spus? No comment.

Şacalu: Să-mi bag………… ….. . ….. …. ….. …  ! Cine ….. mea te-a pus să întrebi despre lucrurile care ne deranjează cel mai mult? Băh, tu vrei un interviu relaxat sau vrei să pleci cu vânătăi la mufă?

Reporter: Când o să emigraţi?

Robert: Păi, ce sens are? Serios, ce sens are? Zi, măi, deşteptule! De ce p#la mea întrebi dacă nu ştii? Sunteţi de căcat, băh, voi şi cu Dan V#iculescu al vostru…

Bilă: Am vrut de mai multe ori să emigrăm în SUA. Dar am renunţat de fiecare dată pentru că nu ne-au lăsat să luăm şi garajul cu noi.

Ghidushie: În speranţa că voi domina şi deţine globul pământesc, niciodată căci voi fi tot timpul acasă.

Motzoc: Probabil niciodată. Care ar fi rostul? Există destui proşti şi aici încât să mă cred deştept.

Şacalu: După lansarea primului album! Deci mai avem de aşteptat vreo 10 ani, nu de alta dar Bilă e foarte atent cu versurile, eu mai am de învăţat la tobe, Motzoc sigur nu o să cânte în următorii trei ani pentru că îşi face bar, Ghidushie e prea mic să emigreze iar Robert, care este uneori şi vocalul nostru piţigăiat, nu poate să susţină un concert singur!

Reporter: Hai, la revedere!

Robert: La revedere eşti tu şi cu Dan V#iculescu, f#tu-vă-n gură de bolşevici împuţiţi!

Bilă: E în regulă, oricum trebuia să plec şi eu.

Ghidushie: Pace şi prosperitate intergalactică.

Motzoc: Succesuri.

Şacalu: Marş la căcat!

Nu, nu au pagină de myspace. Dă-i dracu’ de retarzi…

Comments

  1. Diana

    Senzational, niste oameni minunati. Cata puritate sufleteasca, cata daruire, cat talent !!!
    Mai rar astfel de oameni ( Multumim Entitatilor Superioare pentru asta) !

  2. reporteru_anonim@yahoo.com

    As putea sa ragai spre aprobare si in loc de un aplauz pentru o cititoare fidela dar…fiind un gentleman adevarat … o sa spun doar: „multumesc pentru gandurile bune!”

    P.S. Daca as fi fost beat as fi scris asa:
    ” Senzational! Uite niste oameni…. Au baut cu atata daruire si au si talent la asta incat s-au umplut de puritate sufleteasca!
    Foarte rar da puritatea sufleteasca pe afara, doar daca o combini cu o Finlandia!
    (Facim apiel la Entitatili supirioari sa scada un piculet accizili la bauturili spirtoasi si nu numai)”

Lasă un răspuns