Căcatul din noi

   Căcatul, fie că vrem, fie că nu vrem, este parte din noi. Aşa dizgraţios, cum îl vede orice biped sănătos la cap, căcatul ne însoţeşte de la prima suflare pâna la ultima, evoluând odată cu fiecare dintre noi. Este ca un al doilea alter-ego, căpătând forme şi influenţe aflate într-o strânsă comuniune cu hrana materială şi spirituală pe care o îngurgităm de-a lungul vremii. Căcatul ne este înger şi demon, căci, nu-i aşa, nu-i bine cu el dar mai  rău fără el. Încercăm toată existenţa să-i dăm drumul, să rupem relaţia cu această  entitate puturoasă  care ne lărgeşte cururile şi, paradoxal, o facem cu o plăcere sadică, soră cu un amalgam de râs şi plâns, aşteptând în obscuritatea sufletului următoarea ceartă cu monstrul căcăniu din adâncurile noastre.

   Sunt oameni care adoră căcatul. Îl venerează atât de mult încât scopul lor în viaţă va fi să nu rateze nicio grămadă de fecale care ar putea să le iasă în drum. Fiecare căcăţel intrat în câmpul vizual al lor îi va înduioşa până la lacrimi, ridicându-şi mânuţele şi implorând infantil ajutor. Iar ei, iubitorii de căcat, îl vor lua ca atare, în braţe, şi se vor mânji sufleteşte cu materia urât mirositoare, până când Împuţiciunea Sa se va topi de tot. Şi tot aşa, din căcat în căcat, oamenii pro-fecale îşi vor urma calea, sperând de fiecare dată la o grămadă şi mai mare, şi mai mare, reglându-şi standardele după regula nescrisă a unui cerc vicios de rahat.

   Cine intră în căcat o face cu bună ştiinţă. Orice situaţie urât mirositoare şi îmbrăţişată cu ardoare va aduce după sine o alta, şi apoi o alta şi tot aşa. Căcatul devine drog iar sclavii acestei dependenţe vor intra în sevraj în fiecare clipă a existenţei lor lipsită de fecale. Vor căuta disperaţi minutele mânjite intens pentru a-şi satisface pofta nebună de mizerie, fără a-şi doza în vreun fel porţiile luate. Într-un final, căcatul va ajunge deasupra lor, îngropându-i maiestuos, alături de viermii aflaţi în universul etern al celor doi metri de sub scoarţa terestră.

Comments

  1. thiago

    🙂
    Ca orice „ca(ca)nar vorbitor”, tin sa adaug ceva, la aceasta elogie „de cacat” (a se intelege „elogia kktului”)
    Desi cursul evolutiei ne-a pus la dispozitie canale diferite pentru a manca si (eufemistic) „a elimina resturile”, sunt destui care se abat de la regula..
    Ne vom opri asupra mancatorilor de kkt – cei care asigura un ciclu complet kktului in „natura” umana..prin simplul fapt ca mananca kkt cu fiecare idee rostita.
    Se pare ca avem de-a face cu doua tipuri de cacat, unul bun, consumabil, precum si cacatul clasic, consacrat, pe care il eliminam (rusinos) pe usa din spate.Acest cacat- artist renaste intocmai pasarii Phoenix, in momentul in care „rau-facatorul” graieste…cacatul-ciclic se intoarce pios, in pantecele putrid..asteptand cu nerabdare „luminita” de la capatul tunelului…
    Parca aud tunete si fulgere partaite, ca semn prevestitor al unei „nasteri” fara de griji…
    Sa calcam, deloc premeditat, in cacatul urban (de om sau de caine), in speranta unui NOROC dobandit far’ de eforturi…

Lasă un răspuns