Se întâmplă, în sfârşit! Şi sperăm că nu va fi sfârşitul! O combinaţie de
oameni şi rockeri nebuni, aşteptată de mulţi cu sufletul la gură, va avea
loc joi, 8 aprilie 2010, începând cu ora 20.00, la clubul Fabrica din
Bucureşti (Str . 11 iunie, Nr. 50).
Clujenii de la Truda (powercore/Rock Matusha!!!…), ne vizitează urbea cu
ocazia turneului lor naţional. Vor fi primiţi cum se cuvine de băieţii de la
ACT (hard rock/alternative metal), într-un fel de schimb, mai mult sau mai
puţin cultural, de experienţă. Urmează ca povestea să se repete şi la Cluj
în viitorul apropiat. Până atunci, e de văzut ce „impresii” reuşesc să
schimbe cele două găşti între ele, dar şi cu publicul… Neapărat numeros!
Încălzesc dibaci atmosfera First Division (hardcore), o trupă tânăra dar
foarte nervoasă şi cu un mare capital de simpatie în rândul fanilor.
Nu ştiu de ce cred că putem anunţa încă de pe acum un carnagiu muzicalo –
bachus – hard&heavy, până spre cine ştie când dimineaţă.
Aşadar, să ne facem temele şi să ne pregătim trupeşte şi sufleteşte:
www.truda.ro
www.trupaact.com
www.myspace.com/firstdivisionband
Formaţia ACT va susţine un concert şi la Câmpina, în Club Live, vineri, 16
aprilie, începând cu ora 21.00. Clubul a devenit de-a lungul anilor o
destinaţie tradiţională a trupei, însă niciodată nu au cântat aici alături
de noul chitarist, Vlad Văcărescu. Cu această ocazie, ACT oferă primilor
zece fani ajunşi la concert un cadou: albumul “Exact”. Mai multe
informaţii despre activitatea trupei la www.trupaact.com.