Viitorul vorbește bine

Din momentul în care strămoşul nostru, posesor de peşteră confort II, a descoperit lumina aceea ciudată care transforma muşchiul de căprioară în frigărui crocante, evoluţia rasei umane a sărit un pic pe pedala de acceleraţie, depăşind, poate, viteza legală instituită de mama natură. Astfel, o parte din bipezii de azi a înlocuit peştera cu garsoniera iar frigăruia de vânat cu micii sfârâitori din spatele blocului. Desigur, în jurul acestei populaţii pur româneşti (cum îmi place mie să cred) există o lume mult mai mare, dominată de avansul tehnologic, în mare parte folosit de humanoizi pentru a comunica.

Astfel, plecând de la urletele fără noimă sau rotocoalele de fum lăsate să urce deasupra câte unui deal, astăzi avem telefonul mobil şi internetul. Evident, dacă vorbim de internet, vorbim de reţele de socializare (bleah) şi de diverse aplicaţii de tip instant messaging, menite să ne apropie cât mai mult şi cât mai repede. O chestiune care încă nu-şi găseşte un sens printre firele de praf de pe neuronii mei, este un anume tip de comunicare petrecut, în general, prin birourile corporaţiilor. Ca să fiu şi mai exact, “discuţia” pe care o poartă doi angajaţi ai unei diverse companii, în condiţiile în care distanţa dintre ei este de, să zicem, doi metri (maxim!). Am pus ghilimele nu pentru că discuţia, ca şi acţiune, nu ar fi reală ci pentru că, în condiţiile descrise, ea are loc cu ochii beliţi în monitor şi cu degetele ţopăind pe tastatură. Practic, modul de a vorbi unii cu alţii, aşa cum ne-a plămădit pe noi evoluţia lui Darwin, a fost înlocuit de evoluţia lui Bill Gates cu nişte cabluri, câteva butoane şi un ecran. A, şi o priză.

Din păcate, amprenta umană îşi pierde din ce în ce mai tare ponderea în relaţionarea indivizilor zilelor noastre. Evadarea în lumi virtuale, apropierea de suporţii tehnici lipsiţi de viaţă, ne transformă, inevitabil, în semi-oameni. Mă gândesc că, într-un viitor nu ştiu cât de îndepărtat, până şi ieşitul la bere va fi legat, cumva, de calculator. În sensul că pe fiecare masă din cârciumi va exista cel puţin o halbă în formă de laptop.

Lasă un răspuns