În Tabără de vară

Cristian Tabără a molestat, sau nu, o minoră. Culmea, minora este chiar fata celei cu care acesta şi-a împărţit şase ani din viaţă. Adevăr sau nu, organele (in)competente vor decide.

Când vine vorba de un scandal de proporţii în care e implicată acţiunea unei vedete apar tot felul de teorii care vin să scuze comportamentul acestora. Boli, posedări, pierderi de memorie, conspiraţii, extratereştrii şi te mai miri ce alte forţe care să le influenţeze purtarea. Oricum, trebuie să faci parte din sfere înalte sau foarte înalte pentru a beneficia de astfel de teorii. Clar nu se poate întâmpla asta unuia din pătura socială defavorizată. La fel şi cu Dom’ Tabără, e implicat într-un scandal de molestare minori şi hop, apar oamenii cu studii care afirmă te miri ce pentru a-l scoate basma curată.

Scuza la el a venit cum nu se poate mai bine: se pare că ar suferi de sindromul Cushing, boală foarte rară şi la modă, probabil, de când Dr. House ne-a ţinut companie în serile TV cu tematică medicală. Boala, cică, s-ar manifesta prin tulburări de comportament (prezente la Dl. Tabără, dacă se dovedeşte a fi real scandalul), obezitate (convenabil, nu?), probleme ale funcţiei erectile (perfect, tocmai a declarat fosta consoartă că nu mai făceau sex în ultimul an de relaţie), hipertensiune, diabet zaharat şi slăbiciune la nivelul muşchilor (l-ar putea avea şi pe ăsta, nu e prea greu să împingi un deget într-un vagin fraged).

Mai fain e că declaraţia vine din partea unor foşti colegi de armată. Armată? Hmm… ceva nu se pupă. Adică, poţi face armata cu aşa o boală rară, greu de determinat chiar şi în zilele noastre? Adică medicii români au nimerit un astfel de diagnostic, cu aparatura din dotarea policlinicilor sau a spitalelor ceauşiste, acum douăzeci şi ceva de ani? Hai să zicem că au fost în stare să pună diagnosticul  dar ce mai căuta în armată? O halim şi pe asta dar totuşi, ce boală perversă mai e şi asta? Nu s-a manifestat în atâta timp de când îl ştim noi pe nefericit (sunt precisă că ar fi respirat ceva prin presă) şi s-a găsit păcătoasa să reapară sub forma tulburării de comportament în prezenţa unei fetiţe de doişpe ani. Şi nu oricum, nu cu bătaie, nu cu înjurături, nu cu crize de nervi în direct, ci fix cu o degeţică la onoarea fetii. Cum a apărut boala, cum nu, asta-i treabă serioasă. Grea misiune pe capul investigatorilor.

Şi uite aşa încă o poveste banală: un copil marcat probabil pe viaţă de această experienţă, o mamă distrusă de o asemenea întâmplare şi o reală victimă, reprezentată de un amărât care nu merita aşa ceva, nici o astfel de boală şi nici o astfel de reputaţie.

O fi adevărat, o fi fals, scandalurile nu izbucnesc din nimic. Dar dacă nu e adevărat, de ce s-a ieşit în presă cu scuza acestei boli care l-ar putea scoate nevinovat în cazul în care se dovedeşte a fi reala toată tărăşenia? Na, e doar părerea mea de om umil şi fan Dr.House.

Diana.

Visul de după-masă

   Toropit de gradele domnului Celsius dar şi de exodul sângelui din creier către stomac (efect al unui prânz copios), am început să visez cu ochii deschişi la un loc în care să pot atinge cu adevărat starea pură de nimic. De a nu face nimic.

   Şi visul meu începe cu o plajă fină, pustie, calmă… Stau pe un şezlong pe malul apei, o apă turcoaz, limpede, călduţă iar valurile mă lovesc uşor peste genunchi, mângâindu-mi fiecare por al pielii. Soarele zâmbeşte blând către mine, învăluindu-mă cu atâta grijă încât să nu simt niciun fel de jenă din cauza lui. Din când în când o adiere suavă trece prin dreptul meu, scuturând-mi băluţa care mi s-a instalat în colţul gurii din momentul în care am început să gust nimicul…

…Şi stau. Stau pur şi simplu, fără să fac nimic. Lenea îmi cucereşte tot organismul, oferindu-mi noi viziuni asupra momentelor care necesită efort. Din acest motiv prefer să mă piş pe mine, lăsând urina să zburde pe picior în jos, spre apă, acolo unde marea o preia ca pe o soră mai mică. Valurile mă vor spăla, nu-mi fac griji… O, da, căcaţii care plutesc în juru-mi sunt tot ai mei, nici nu mai ştiu dacă de azi, de ieri sau de săptămâna trecută. Mai vechi nu au cum să fie, se ocupă marea de reciclare. Între timp, băluţele mi se scurg una după alta, la fel cum mi se scurg ochii către zare, către cer, către apă… Nu fac nimic. Absolut nimic.

   Mi-e sete. Nu pot să mă ridic. Nu vreau să mă ridic. Dar iată cum, făcând un semn discret cu un ochi, mă fac înţeles de o superbă roşcată cu ochii verzi şi sânii voluptoşi, care vine alergând spre mine, cu o bere rece în mână şi cu trupul unduit precum adierea suavă a vântului. Privesc tâmp către mirificul tablou din faţa mea şi-mi dau seama că de lene ce mi-e nu mi se ridică nimic sub pantaloni. Nu, nu e lenea de vină. Roşcata, fiind tot mai aproape acum, îmi dau seama că este David Hasselhoff care nu se unduie ci se împleticeşte prin apă, fiind beat. Berea rece există, însă, în mâna sa. La fel şi câteva alge care-i ies dintre dinţi. Da, deci de aia nu simt nimic în pantaloni.

    Şi stau în continuare. Un pic jenat acum, de Hasselhoff. E clar e timpul să mă ridic, deşi nu vreau. Aş mai lenevi aşa încă o sută de ani, cu băluţe, pipi, valuri blânde pe genunchi şi priviri tâmpe. Un vis frumos. Am ochii în lacrimi şi nu desluşesc silueta care se apropie agale de mine. Mă chinui să mă concentrez dar nu-mi iese. Cine mai este pe insula mea? Aha, acum văd.

„Băiatu’, nu cumperi un trandafir frumos pentru prietena lu’ matale? Ai un ban să-mi iau şi eu cocktail de la barul de pe plajă?”

Juristu’ lu’ peşte. Astăzi, denunţarea. Pe caz concret.

   Cel mai CEL al oricărui grup e IT-istul… Orice grup are un descurcăreţ de-ăsta care-ţi înnoadă şi-ţi deznoadă firele, aplicaţiile, îţi pune la punct antiviruşii… În fine, îţi face scula să arate un pic altfel după ce termină cu ea. Mie, în general, sentimentul ăsta „că nu mai e ce era” nu îmi pică nicidecum de bine… Aşa-s eu,  mai conservator şi recalcitrant.

   Ei bine, eu nu-s IT-ist. Şi, pe de o parte, îi invidiez. Când îi întreabă cineva ceva, să fiu al naibii dacă n-am convingerea că nimeni nu le ascultă peroraţiile decât dacă omul a început cu „Bă, io nu pot să ajung, da’ e simplu: tre’ să faci ….”. Alminteri toţi dau din cap din politeţe şi pândesc momentul să schimbe discuţia, linistiţi că „se rezolvă”.

   La mine e altfel. Mai ales cu trupeţii mei. Mă întreabă câte-o trăznaie, ascultă ce ascultă şi încep să mă contrazică: „Nu, aici nu-i aşa!”… Păi, măi frate, dacă tot ştii cum e… de ce să te mai încurc??? Dar contrazicerile continuă, de dragul discuţiei – firesc, în compania clinchetului de pahare (vinul bate berea!).

   Cea mai tare fază de breaslă e când apare câte o întrebare cam aşa: „- Aaaa, eşti jurist! Zi-mi şi mie cum e cu…”. Bre, discuţiile generale merg analizate şi la botul calului… Da’ alea de la caz la caz, tre’ să fermentezi un pic pe ele. Am văzut destui care au impresia că dacă am terminat dreptul trebuie să le ştiu pe toate alea… Aştept momentul să întreb o dată, o singură dată, o astfel de persoană, dacă s-ar lăsa operat pe creier de un ortoped…că doar au terminat aceeaşi facultate, nu? 😀

 

   Trecând peste frustrările cât Casa Poporului, brusc şi fără o notificare prealabilă, trecem la întrebarea săptămânii, înmânată secretarei mele de către Departamentul de Recepţie Spaţial şi Atemporal al Revistei Cioburi:

 

„Salut! Am o problemă cu un contract [xxxx]. Situaţia este următoarea:

-contractul este făcut pentru două numere de telefon.

-eu vreu să închid unul din numere dar este posibil ca cei de la [xxxxx] să îmi perceapă un tarif de încetare prematură a Contractului în cuantum de [nnn]Euro.

-potrivit legii 161/2010 (valabilă din iulie 2010) este posibil să reziliez un contract de telefonie fără a mai plăti această taxă de [nnn] Euro.

Din punctul tîu de vedere ( juridic) am vreo şansă în acest sens?

Cu multumiri,

Aristotel Mobilu.”

 

   Am apreciat în primul rând că nu mi s-a cerut o părere personală. I-aş fi dat dreptate din prima! Dar cumva mi-a dat de înţeles că punctul meu de vedere nu are cum să fie altfel decât juridic. Io unu’ aşa aş interpreta formularea (defect profesional…). Cică să mai vorbeşti de băutură, de femei şi alte alea…

Deci: omul a vrut o opinie de specialitate… Şi dă-i şi caută şi dă-i cu interpretarea peste ochi:

” Bre, Aristotele (aşa-mi încep de obicei opiniile- e un soi de semnătură, protecţia dreptului de autor, alea, alea).

Legea 161/2010 modifică anumite articole din legea 296/2004 privind Codul consumului, respectiv 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Articolul modificat din legea 296/2004 spune că: Dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înţelegere între părţi, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părţilor referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale.

Adică, nu ţi se poate spune că nu ai voie să denunţi unilateral contractul. Dar, dacă denunţi, aşa cum prevede partea a doua a articolului, partenerul contractual are dreptul în continuare la „o justă despăgubire”.

Ceea ce te ajută însă un pic este modificarea din legea 193/2000 care consideră drept clauză abuzivă prevederea contractuală prin care comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale.

 

În concluzie:

Ca la carte, aceste texte s-ar interpreta aşa (ca la cartea pe care aş scrie-o eu, să ne înţelegem!): clauza prin care ţi s-a impus o sumă fixă o poţi ataca, considerând-o abuzivă….dar asta nu înseamnă ca prestatorul nu-şi poate susţine în instanţă dreptul său de a primi „o justă despăgubire”, cuantumul despăgubirii urmând a fi stabilit de instanţă. Mai mult, sancţiunea pentru o astfel de clauză în contract nu este anularea ei, ci sancţionarea contravenţională a comerciantului! (Art. 16 – (1) Constituie contravenţie, în măsura în care fapta nu este săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, încalcarea interdicţiei stipulate la art. 1 alin. (3) şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.- art 1 alin. 3 precizând că: „(3) Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”)

 

Recomandare: fă o adresa către [xxxxx] prin care îi notifici despre intenţia de denunţare unilaterală a contractului şi, totodată, atragi atenţia că tu consideri că nu îţi sunt aplicabile prevederile contractuale despre plata sumei de [nnn] întrucât, prin prisma reglementărilor legale (şi invoci temeiul legal) aceasta este o clauză abuzivă (dacă mai aduci vorba şi despre ANPC, parfum!). Fie o să fie de acord, fie o să vină exact cu argumentul de mai sus: legea nu anulează pevederea din contract, că înţelegerea părţilor ţine loc de lege etc…. (Notă: recomandările nu sunt întotdeauna ortodoxe… da’ ce, ăilalţii joacă cinstit?)”.

 

   Mai are careva curaj să-mi puna întrebări? Şi să ceară punctul meu de vedere? Juridic, de altfel…

 

Dunăre.

O aberaţie de GPS

Pornind de la o discuţie petrecută cu o seară înainte, vis-a-vis de GPS-uri şi indicaţiile vocale ale acestora, stau şi mă întreb de ce inginerii care meşteresc genul acesta de şmecherii nu adoptă o variantă mai relaxată a ghidului vocal? De ce trebuie ca domnişoara sau domnul care emit sunete din gadgetul respectiv să fie atât de serioşi? Încearcă să transmită aceeaşi karma şoferului?

Prietenii mei îmi povesteau cum, greşind la un moment dat ruta indicată de GPS, acesta a început să repete obsesiv „întoarceţi-vă”, până când, într-un final, maşina s-a înscris pe traseul corect. Nu ar fi fost mai amuzant ca aparatul să facă un mişto, două, de şofer? „Fraiere, ai aţipit? Ha, ha, ha, ce bou eşti! Ai greşit drumul, băh!”. Mă rog, o variantă…

Sau cum o fi ca GPS-ul să fie unul ursuz? Plin de sictir şi de dume proaste? Şi, pe deasupra, şoferul stresat iar nevastă-sa ori cine o fi în dreapta, să fie cicălitoare? De exemplu:

„Ea: Iubitule, vezi că ai greşit drumul!!

GPS: …Întoarceţi-vă la dreapta…

El: Da, îngeraş, acum rezolv..

Ea: Hai, iubi, că întârziem şi nu vreau să ajungem pe noapte!

GPS: … Întoarceţi-vă…

El: Da, albinuţă, imediat…

GPS: Întoarceţi-vă la dreapta…

Ea: Iubiii, uite ce zice GPS-ul!!

GPS: Întoarceţi-vă, în p#la mea!

El: Acum, acum!

Ea: Iubiii, mai încet, că ne ia radarul!!

GPS: Întoarceţi-vă în junglă, maimuţe proaste!

Ea: Iubiii, mai uşor!

El: Lasă-mă dracu’, nu ziceai că nu vrei să întârzii?

GPS: Maimuţelor, maimuţelor!

Ea: Iubiii, vezi că depăşeşti aiurea! Of, mi-e rău, mă sperii!

GPS: Depăşeşte, boule! Întoarce la dreapta, în p#la mea!

Ea: Iubiiii, ce are ăsta?

El: Taci!!

Ea: Te rog, las-o mai moale!

GPS: Viteeezăăăă! Ha, ha, ha!

Ea: Nuuuu! Opreşte!!

GPS: Arunc-o, băh!

Ea: Taci!

GPS: Maimuuuţeee, maimuuuţeee!

Ea: Prostule! Iubiii, ce faci?

GPS: Maimuţă, maimuţă!

El: Guraaa!

GPS: Întoarceţi-vă la drepata şi intraţi în TIR!

Ea: Nuuuu!

GPS: Ba nu, bag-o direct în lac!

Ea: Iubiiiii, atenţieeee!!

El: Aaaaa, nuuuuuu..!

Poc!

GPS: …întoarceţi-vă.. întoarceţi-vă… întoarceţi-vă.. dă-vă-n p#la mea!”

E?

O floare şi noi grădinari

Ministrul Turismului, Elena Udrea, va lansa joi, la Shunghai, noul slogan turistic al României, respectiv: Explore the Carpathian garden.

Ne aşteptăm ca în scurt timp spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic să fie invadat de grădinari sau, luând în calcul extinderea zonelor inundate, de ce nu, de cultivatori de orez.

Poveste scrântifico-fantastică

Când am deschis ochii, culori pale mi-au năvălit sub pleoape precum un contingent de muşte atrase de filamentul încins al unui bec aprins în grajd, la miez de noapte. Se năpusteau prin irisul îngust, afundându-se prin întunericul globului ocular ca prin pâlnia unei maşini de tocat ruginite, făcându-l să se contracte instinctual precum anusul unui bebeluş ameninţat de iminenta lansare a torpilei-supozitor.

După ce cascada cromatică mi s-a revărsat în cap, pe măsură ce cunoştinţa îşi făcea curaj să se dezmorţească după o noapte cu vise mai întortocheate decât labirintul Minotaurului, pe cornee se reflecta apatic o cameră străjuită de o fereastră cu două jaluzele strâmbe prin care razele soarelui scoseseră la înviorare mii şi mii de fire de praf.

Imediat după aceea o migrenă se instalase în jurul capului creându-mi strania impresie că eram în postura unui sfânt stagiar căruia i-a fost repartizat un nimb ieşit din termenul de garanţie.

Să fi fost vreo două, trei după-amiaza. La felul în care claxoanele maşinilor ce se grăbeau pe sub fereastră îmi biciuiau auzul mai fragil decât calmul unei femei la menstre, era mult prea târziu pentru a fi dimineaţă şi mult prea devreme pentru a fi seară.

Dincolo de peretele mucegăit, în apartamentul alăturat, o voce stridentă de copil protestează că vrea la calculator. În replică, vocea iritată şi fermă a maică-sii îi repetă sistematic că cele nouă ore permise pe săptămână, câte una de luni până vineri şi patru în weekend au fost irosite deja. Să pună mâna să citească. Aventurile lui Habar-Nam. Puştiul protestează vehement. Vacarmul se înteţeşte progresiv. Simt că-mi plezneşte capul. Atunci, cu un ultim efort, îmi mobilizez corzile vocale şi cu un răcnet de leu cu testiculele zdrobite de cornul unui bivol isteric, le dau vecinilor certăreţi o altă sugestie: Aventurile lu’ duceţi-vă-n Pula-Mea. Au tăcut amândoi. Se pare că, întâmplător sau nu, chiar o aveau în bibliotecă.

Va urma!

Nu iese fum fără Boc

După ce vineri Dan Voiculescu a adus în atenţia Senatului oportunitatea începerii procedurii premergătoare suspendării preşedintelui Traian Băsescu, Emil Boc a declarat iniţiativa conservatorului nu este decât „o fumigenă de vară”.
Luând în calcul avertizările meteorologilor, cel mai probabil fumigena de care pomenea premierul se va stinge la următorul val de inundaţii.

Câştig de cauză la Judecata de Apoi

Un director din cadrul Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Călăraşi, demis în urmă cu un an, a fost repus în funcţie în urma unei hotărâri judecătoreşti de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii, cu toate că între timp acesta decedase.
Din primele cercetări, se pare că cel în cauză nu a avut nimic împotrivă.

Una bucată Centru Vechi

   Avem una bucată centru vechi. Al Bucureștilor, al bucureștenilor. Nu voi vorbi despre terasele haotice, despre perdeluțe, canapeluțe și prețurile de fiţe. Voi vorbi de străzile bombardate, de clădirile răpciugoase, de noroaie și jeg.

   Acum câțiva ani, în frenezia reabilitărilor, a fost cuprins și Centrul Istoric. Nu degeaba îi spune așa. Și nu mare ne-a fost surprinderea  când au descoperit că acele străduțe adăpostesc adevărate comori. Cel mai important vestigiu e considerat  Hanul Greci,  acoperit în mare parte de actuala clădire a BCR de pe Lipscani. Pe Smârdan, Lipscani, strada Franceză s-au descoperit Hanurile Zlatari, „Şerban Vodă”, Greci şi „Constantin Vodă”. Spre intersecţia cu strada Smârdan a fost scos la lumină cel mai mare han din Bucureşti, „Şerban Cantacuzino”, construit în perioada 1683-1685.  Pentru prima dată s-a putut vedea cum era Uliţa Mare, graţie descoperirii celor două hanuri faţă în faţă iar arhitecţii primăriei s-au mirat că ea nu era aşa de mare, având opt-zece metri lăţime, explică Gheorghe Adamesteanu, şeful Secţiei arheologie a Muzeului de Istorie Bucureşti. Cea mai valoroasă s-a dovedit a fi o magazie cu marfă a unui negustor, în Hanul Greci, care păstra încă intacte recipiente din porţelan şi faianţă englezească sau sticle, lucru rar în arheologie, după cum susţine Adamesteanu.

   Cu toate acestea, orice proiect de conservare cu sticlă a acestor vestigii nu s-a concretizat “pentru că ar fi şi prea scump, şi nici nu ar rezista la un trafic accidental, cum ar fi o maşină de pompieri sau betonierele care vor interveni la refacerea faţadelor mai târziu”, explică arhitectul primăriei, care spune că toate descoperirile de până acum vor fi îngropate la loc şi semnalate ca şi contururi, în viitoarele pavaje ale străzilor refăcute.

   Trei ani mai târziu, adică pe la începutul anului 2009, timp în care nu s-a mișcat o lopată, nea Oprescu, ajuns între timp de la stetoscop la primărie, mai cere câteva milioane de euro pentru reabilitarea celor 14 străzi pe motivul că au fost lucrări neprinse în contract. Tot atunci justițiarul din el pune la treaba Juriştii municipalităţii şi avocaţii Sedesa pentru a analiza modul în care s-au efectuat leneşele lucrări de reabilitare în Centrul Istoric, nivelul plăţilor şi facturile emise de antreprenor, având în vedere că, până în 2009, dintr-un total de 14 străzi care trebuiau refăcute potrivit contractului, s-a reuşit finalizarea lucrărilor pe patru străzi.

   La începutul anului 2010 nea primaru’ anunţă că după ce “lucrările au fost oprite în urma rezilierii contractului cu firma Sedesa, în septembrie 2009, reabilitarea Centrului Istoric va fi preluata de firma Apolodor, după ce aceasta a câştigat licitaţia privind punerea în siguranţă a lucrărilor”.  Între timp tot nu am văzut lopeți și cazmale, doar Statuia Lupoaicei mutată pompos, ca nuca-n perete, în fața fostului magazin București, ajuns o ruină.  Piaţa de la la intrarea pe strada Lipscani, unde e amplasată celebra „Lupoaică”, se va numi Piaţa Roma. Piață înseamnă 4 mp de gresie și bănci luminate.

   Suntem la mijlocul anului 2010. Acum câteva zile, nea primaru’ a prezentat în cadrul bilanţului activităţii sale din ultimii doi ani, un plan de bătaie pentru reabilitarea şi revitalizarea Centrului Vechi al Capitalei, “pentru ca acesta să poată să fie cu adevărat o atracţie a oraşului, un simbol, o inimă.”

Şase luni! Atât promite Oprescu că mai e nevoie pentru finalizarea lucrărilor. S-a mai înființat un consiliu de coordonare a reabilitarii si revitalizarii Centrului Istoric, se mai elaborează reguli de administrare, regulamente urbanistice, se mai freacă niște mentă, se mai toacă niște bani că și așa nu sunt.

   Între timp, de patru ani, fentăm gropile, întindem terase pe podețe de lemn și ne rupem gâtlejurile de bețivi prin cratere. Ne picură în cap zoaiele rufelor atârnate la uscat, ne cad bucăți de tencuială în bere și ne înghiontesc băștinașii zonei. Cât despre clădiri, “se va avea în vedere în acest sens proiectarea şi execuţia lucrărilor la faţadele de clădiri, amenajarea Pieţei Sfântului Anton şi construirea unei parcări în zona Splaiul Independenţei-Strada Franceză de care să beneficieze în principal vizitatorii Centrului Istoric.” susține Oprescu.

   Au trecut 4 ani și 4 străduțe amărâte refăcute. Mai sunt 10 străzi și clădirile aferente de recondiționat. Aplicăm regula de trei simplă… în cât timp vor fi gata restul de străzi? Dar nu ne grăbim. E un Centru Vechi și la propriu și la figurat.

Pinguinulfurios.