Când am deschis ochii, culori pale mi-au năvălit sub pleoape precum un contingent de muşte atrase de filamentul încins al unui bec aprins în grajd, la miez de noapte. Se năpusteau prin irisul îngust, afundându-se prin întunericul globului ocular ca prin pâlnia unei maşini de tocat ruginite, făcându-l să se contracte instinctual precum anusul unui bebeluş ameninţat de iminenta lansare a torpilei-supozitor.
După ce cascada cromatică mi s-a revărsat în cap, pe măsură ce cunoştinţa îşi făcea curaj să se dezmorţească după o noapte cu vise mai întortocheate decât labirintul Minotaurului, pe cornee se reflecta apatic o cameră străjuită de o fereastră cu două jaluzele strâmbe prin care razele soarelui scoseseră la înviorare mii şi mii de fire de praf.
Imediat după aceea o migrenă se instalase în jurul capului creându-mi strania impresie că eram în postura unui sfânt stagiar căruia i-a fost repartizat un nimb ieşit din termenul de garanţie.
Să fi fost vreo două, trei după-amiaza. La felul în care claxoanele maşinilor ce se grăbeau pe sub fereastră îmi biciuiau auzul mai fragil decât calmul unei femei la menstre, era mult prea târziu pentru a fi dimineaţă şi mult prea devreme pentru a fi seară.
Dincolo de peretele mucegăit, în apartamentul alăturat, o voce stridentă de copil protestează că vrea la calculator. În replică, vocea iritată şi fermă a maică-sii îi repetă sistematic că cele nouă ore permise pe săptămână, câte una de luni până vineri şi patru în weekend au fost irosite deja. Să pună mâna să citească. Aventurile lui Habar-Nam. Puştiul protestează vehement. Vacarmul se înteţeşte progresiv. Simt că-mi plezneşte capul. Atunci, cu un ultim efort, îmi mobilizez corzile vocale şi cu un răcnet de leu cu testiculele zdrobite de cornul unui bivol isteric, le dau vecinilor certăreţi o altă sugestie: Aventurile lu’ duceţi-vă-n Pula-Mea. Au tăcut amândoi. Se pare că, întâmplător sau nu, chiar o aveau în bibliotecă.
Va urma!