Dacă cineva mi-ar fi spus ca o echipă românească va reuşi să marcheze mai mult de trei goluri în deplasare, în confruntarea cu o echipă germană, n-aş fi putut să mă gândesc decât la o reeditare a amicalului din Giuleşti, România – Germania (5-1), cu un Mihăiţă Pleşan într-o formă maximă şi o Românie sub ocupaţie germană.

Dar iată că ieri seară, la ora la care Borcea s-a obişnuit deja să-şi ia la purtare papucii şi halatul de casă pentru a se instala în fotoliu, CFR Cluj a demonstrat că se poate şi a făcut-o chiar în ograda celor de la Bayern Munchen.

Şi cu toate acestea, dubla de 1-1 a lui Cadu, reuşita lui Culio şi nereuşita lui Panin nu au adus echipei clujene nici măcar un punct în clasament. Şi nu pentru că nemţii ar fi luat mai bine la ţintă poarta CFR-ului. Nicidecum! Ci pentru că doi dintre marcatorii clujeni au schimbat într-un mod fortuit poarta înainte de pauză. Că nemţii şi-au dorit mai mult victoria sau că ceferiştii şi-au construit mai sârguincios înfrângerea, nu ştiu. Cert este că meciul s-a încheiat cu un 3-2 în favoarea echipei care a marcat mai puţine autogoluri.

După golul de 1-0 al clujenilor înscris destul de devreme, am crezut că vom asista la o nouă ilustrare a regulei probate de atâtea ori de echipele româneşti: nu le da gol echipelor mari în debutul partidei că mai tare îi întărâţi. Dar m-am înşelat. Panzerul munchenez, ce-i drept privat de piese importante precum Rubben sau Ribéry, a avut destule momente când a bătut în retragere cu ţeava pleoştită în faţa intercity-ului clujean.

Rezultatul final însă este cu atât mai frustrat cu cât CFR-ul a demonstrat, cel puţin după primele trei meciuri, că poate călători cu drepturi depline la clasa I, alături de marile echipe ale Europei, în cursa către ieşirea din grupele UEFA Champions League sau, de ce nu, către eliminarea din optimi.

Dar, cum’s’zic, cum ar spune mondenul Angel Popescu imitându-l pe Hagi parafrazându-l pe Newton: mingea e rotundă şi ricoşează din corpuri chiar dacă corpurile e ale coechipierilor, nu ale adversarilor. Şi vorba aia, înainte de toate fotbalul se joacă atât pe goluri cât şi pe autogoluri.

Închei într-o notă tristă, meditativă, concluzionând plin de amarul unei beri stătute: există un Bănel Nicoliţă în fiecare din noi.