Aflată pentru câteva zile la Iaşi pentru a petrece sărbătorile în compania „Prinţului”, asistenta lui Capatos a descoperit un lucru care a lăsat-o cu gura căscată. După o seară aproape perfectă alături de apropiaţii fotbalistului, cu sărmăluţe delicioase şi piftie bine închegată, Bianca l-a poftit pe mijlocaşul dinamovist în dormitor să o servească în adâncime. Momentul care a iscat o ceartă în toată regula a fost atunci când, întoarsă de la baie unde tocmai ce se spălase pe dinţi, Bianca l-a surprins pe iubitul ei încălzindu-se în faţa unei camere web, purtând în loc de şort o pereche de chiloţi Cătălin Botezatu.
Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva de la Adrian. Ştie cât de mult am suferit după despărţirea de Cătălin. Nu mi-era de ajuns să-l am pe Cătălin tot timpul în minte, acum îl mai am şi în pantalonii actualului meu iubit, a declarat amoreza.
La scurt timp după acest episod traumatizant, Bianca şi-a făcut bagajele şi a plecat spre mama sa care locuieşte la Deva, informează Ugerpres. Contactat telefonic pentru a oferi mai multe detalii despre acest incident, Adrian Cristea şi-a îngroşat vocea şi a făcut pe robotul.