Monolog în jurul pişătoarei

   Uneori, ne lovim de situaţii care nu-şi găsesc explicaţii în mintea noastră, prin simplul fapt că nu generează un şir logic de evenimente care să aibă consecinţă situaţia în sine. Ca această frază, de exemplu… Mai exact, sunt convins că multora dintre noi ni s-a întâmplat măcar o dată să scăpăm ceva pe jos (un zar, o lingură, o biluţă, orice de genul acesta) iar apoi să găsim respectivul „obiect” într-o zonă în care, conform logicii, nu ar fi avut cum să cadă în veci. Gen…

    Iată cum zilele trecute, îndemnat de litrul de apă pe care tocmai ce îl înghiţisem, am dat o tură prin toaleta corporaţiei unde lucrez. Elegant, izbăvitor, primul jet a ieşit precum intră prima bere după o zi de muncă. Mai apoi, după ce presiunea s-a reglat şi cascada şi-a domolit curgerea, am început să contemplu cei 50 de centimetri pătraţi din faţa mea (imagine pe care o văd de fiecare dată când micţionez în acelaşi loc dar care mereu mă surpinde – e ca şi cum primul jet generează o ştergere a memoriei exact despre porţiunea de perete respectivă). Evident, detalii care nu prezintă interes. Cum spuneam, am fost surprins şi de această dată. Pentru că în faţa mea, ţeapăn şi arogant, stătea un floc. Pe cei 50 de centimetri pătraţi, în dreptul privirii mele tâmpe, îmi făcea ţanţoş cu mâna un floc. Din acela, din locul greu accesibil de soare… Revenind la chestiunile fără logică, mi-am pus o întrebarea: cum p#la mea a ajuns acolo acel fir de păr?

   În cele câteva zeci de secunde în care mi-am golit vezica, mintea mea a încercat să creeze scenarii plauzibile vis-a-vis de prezenţa Domniei sale, flocul, la aproape doi metri deasupra podelei. M-am gândit că încăperea toaletei o fi populată de o specie extrem de minusculă de păsări, care trăiesc în firidele dintre plăcile de faianţă şi adună firele de păr rătăcite pe jos pentru a-şi face cuib. Ori, cine ştie, o fi vreun floc blestemat să prindă viaţă după ce se desprinde de buchet şi condamnat să se plimbe prin budă până ce femeia de servicu va rupe vraja. La un moment dat am avut impresia că-mi ghiceşte străduinţa de a înţelege prezenţa sa malefică acolo. Chiar mi s-a părut că-mi aruncă sfidător o privire de genul „nu-i aşa că te simţi cel mai prost om de pe planetă acum?”. O, da! Şi totuşi, prin ce mârşăvie a ajuns el acolo?

   …Un zgomot m-a trezit la realitate: mi-a picat un nasture de la pantaloni. Unde dracu’ o fi picat?

Comments

Lasă un răspuns