Deci, ziceam că mergem la turcaleţi. Aşa s-a exprimat unul dintre cei trei M de miercuri seara. Că aşa ne-am potrivit la iniţiale, ca să vezi. Şoseaua Colentina, în drum spre Europa, număr din 3 cifre, vânt afară, căldură sufletească înăuntru. Am avut o încordare zdravănă înainte să îmi încalc principiul „mănânc în oraş doar ce nu pot găti singur”. Şi asta doar pentru că singurele preparate compatibile cu ziua de miercuri le puteai număra pe degete: bulgur (experimentat deja în cadrul kisirului de luni), supă de linte (sooo last year), zacuscă picantă (mofturi, că e trecut de 9 seara), pastă de năut (n-am mixer să fac, am în schimb o conservă de la nişte egipteni), salată ciobanească (fix roşii, castraveţi şi ceapă, în varianta „tocate pentru curcani”).
Unul dintre M s-a aruncat liniştit la kebab amestecat cu chestii, salată bonus. Cine dracu’ le face la ăştia cashflow-ul, sau cum a conceput al bătrân planul de afaceri, nu m-am prins. Păi, du-te, nene, la vreun Divan ceva prin centru, să vezi ceai cu un cub de zahăr, plus un zâmbet acrit în căutare de bacşiş. Tot 20 de lei te costă şi e la fel de înghesuit. Ăştialalţi 2 M ne-am luat toate chestiile compatibile cu sfânta zi de miercuri şi am făcut ca la reuniunea ginecologilor: pe ăsta l-ai mirosit? Mmmm, nu. Bagă-l în gură. Buun, mai luam o porţie. Bine că n-am avut fete cu noi.
De fapt merge să iei o fată cu tine, nu însa cu scopul de a face o reuniune romantică. Pe de altă parte, dacă scaunele julite, baia înghesuită, turca omniprezentă şi forfota a la bazar nu e pe lista de fiţe ci maţul ghiorăitor e cel care primează, te-ai scos. Se serveşte repede, bine şi mult. Şi bun. Au şi ceai. Daaaa… Turcesc? Doar nu elveţian, normal că turcesc. Bifăm şi două heart-stoppere din alea.
Mai putem? Daaaa… Cafea aveţi? Tot turcească. Fir-ar, ce coincidenţă. Una mică la băiatu’.! Basu’ şi cu toba mare, asta îmi răsuna în piept dup-aia. Şi cum toate senzaţiile merită să meargă la somn, după o oră şi ceva de jogging fără masaj, am cerut nota. „Separat sau în total?”. 77 lei tustrei.
Cred că dacă ziceam separat, rămâneam în continuare cu întrebarea: ăştia din ce trăiesc, nene, dacă lipia, ceaiul, garnitura la grătar (şi m-aş întreba ce altceva) sunt la discreţie, bonus şi degeaba? Aşa… am plătit la grămadă pe vorbele femeii şi am plecat. Împărţeala „notei” am făcut-o din amintiri şi cu amintirea unei seri paralele cu lumea cunoscută până acum.
Halal!
Edessa 63, Şos. Colentina nr.281.
Max
sursă poze: www.edessa63.ro
Turcu plateste! 😛