Going to Portiţa (fără băieţi benga)

Epopeea mersului la capăt de lume spre împlinirea simbiozei cu guvizii şi ţânţarii, într-o eternă întoarcere pe plaja plină de comori ascunse, a dimineţilor cu nisip între dinţi şi caraşi nedomesticiţi, dup-amieze trântite sub stuf şi lipicioase de la bere, a serilor viticole şi pe care cu greu le mai gin-eşti apoi, despre asta e vorba.

Ca în multe reţete de succes, e nevoie de o listă de ingrediente. E suficient să le amesteci cu o minimă pricepere, dar cu răbdare, iar ce va ieşi vei putea aprecia numai tu. Şi participanţii, venind în premieră, tot vin, chiar şi fără să fi citit acest preview.

Anul ăsta încă n-am fost (AMR 2 zile), dar presimt, că orice se va întâmpla, e la fel ca în Amintiri din copilărie, se va petrece o poveste a nisipului universal. Sunt şanse mari să nu mai comandăm la barcagiu 6 sticle de Săniuţa, că la singurul bar din zonă alcoolul e scump (iar din alea 6, două le va bea barcagiul pe drum) sau… nici 7 zile n-om mai sta. Deh, avansul tehnologic, compresia timpu… mă rog, îmbătrânirea şi dorinţa de mai mult te fac să rezişti şi numai 3 zile sau să îţi permiţi berea de la terasă – şi numai după ce ai istovit provizia de Silva brună, cu tâlc răcorită peste noapte în nisip. Desigur, nu-i încă acel moment din viaţă în care părul, dinţii şi erecţiile sunt deja în cartea de istorie, dar pe măsură ce preferinţele cresc, numărul celor cu care să le împarţi scade, iar dorinţa de sălbăticie a eternilor parteneri de hălăduială trebuie calculată în funcţie de curba de confort a mai noilor jumătăţi semnificative.

Nisipul, pe lângă funcţia de răcoritor şi vatră pentru ceaunul ciorbei pescăreşti devine de multe ori sursă de resurse când mai dai peste un pepene hectolitric ori vreo sticla intactă de Smirnoff în timp ce cauţi lemne de foc, pierdut de ultimele urme de corturi.  Tot nisipul însă mai are prostul obicei de a intra pe unde nu trebuie. Căci deh, sub pretextul căutatului de lemne te poţi abate zdravăn de la orice urmă de civilizaţie şi face de cap.

“Măi, sună tentant, dar voi mergeţi la cort, aşa-i…?” aud oftându-se. Ei bine, există căsuţe la 15E, în plin sezon. Faţă de cort, ai în plus pat sub fund şi stuf deasupra capului, în rest e la fel: spaţiu restrâns, cald şi zgomotos.  Mă rog, fiecare cu preferinţele sale, eu însă în perioada asta a anului prefer nisipul în imediata apropiere a izoprenului.

Recapitulând, dacă pescuitul de dinainte de arşiţă şi mâncarea de tip DYI  făcută la gura … cortului sunt deja în ADN, ei bine ar trebui să ne cunoaştem deja. E ca la maratoane sau concerte metalifere, dai mereu peste aceleaşi moace. Chiar daca nu le recunoşti la perfecţiune, depistezi lejer tipologia.

Deci veniţi la Portiţa şi puteţi câştiga un pepene de proporţii! Si aici nu mă refer numai la dimensiunile (im)probabile ale pişcăturilor de ţânţari.

Max

Comments

Pingbacks

  1. Povestea nisipului universal | Pianul de pe tavan

Lasă un răspuns