Forever

Primarul „fac io, dreg io” Oprescu a intrat pe ultima sută de metri în cursa către păstrarea scaunului pufos şi bănos de primar al capitalei. Campania electorală nu a început şi în acte, ci doar în varianta fără factură. Cel puţin asta arată ultimele acţiuni ale edilului al cărui singur propriu proiect este autostrada suspendată din Bucureşti. Rămasă proiect. Probabil în campania asta o să povestească locuitorilor din capitală cum o să facă şi un parc Disney în Herăstrău, port pentru iahturi pe Dâmboviţa, la Unirii, o junglă amazoniană în Ferentari şi, evident, finalizarea străzilor din centrul vechi.

Şi de această dată doctorul eminent Oprescu va candida ca independent dar susţinut de noua alianţă galactică USL (Ponta+Antonescu=love). Că lor le pasă de oamenii care votează, că susţinerea este normală pentru un om care are proiecte bune şi coerente, că se urmăreşte consolidarea unui consiliu care să nu mai pună beţe în roate primarului muncitor, că e timpul ca Bucureştiul să devină un oraş senzaţional etc. Super. În traducere liberă, acest lucru înseamnă că la anul trebuie să vină bani mulţi de la U.E., deci cum-necum trebuie să cace nişte proiecte, aprobate rapid de un consiuliu majoritar USL şi apoi contractele, se ştie, să ajungă pe mâini bune şi prietenoase alianţei, la preţuri supraevaluate. Dom’ Oprescu, evident, ca un edil independent şi echidistant, va fi un fel de moderator TV al acestui lanţ de distribuţie. Că oricum iese de-o bere, acolo…

Între timp, în căcatul ăsta de capitală, se schimbă borduri iar (vedeţi, băi, boilor, că nu numai Videanu era de vină?), se schimbă gazon semănat cu o lună în urmă, se plantează copaci uscaţi, se asfaltează aiurea, se înmulţesc câinii fără stăpân şi, în general, se fut banii aiurea. Aiurea pentru cetăţeni. Adevărul e că oricum am da-o cu ştampila, tot rahatul ăsta va fi. Forever ever.

News alert

Știre de maximă importanţă. Pentru un post media, mereu în contact cu viața de zi cu zi, momentul este totul. A fi pe fază = a fi ancorat în realitate. La fel a crezut și editorul de știri, când a considerat de maximă alertă păţania dintr-o bodegă.

Și pentru că vrem să fim ancoraţi în realitate, ne-am teleportat până la faţa locului. Situaţia se prezintă după cum urmează:

Doi omi, femeie și bărbat au decis să mai facă rost de bani să-și facă un credit la Provident să ia un frigider de la ofertă de la Altex și după lungi dezbateri, cea mai simplă metodă a fost să-și pună pirostriile.

Ulterior perioadei de pregătire a evenimentului, consfinţit prin purtarea unor inele pe degetul inelar și al unui certificat la sertar, a urmat îmbuibarea invitaţilor în scopul golirii buzunarelor.

Antreul a fost cu salam de sibiu luat pe sub mână de la băcănie, sărmăluţele în foi de varză făcute de soacra mică, friptura afumată de soacra mare și vinul de buturugă de la socrul mare. Lăutarii au fost cadoul de petrecanie de la nași iar tortul de la cumetri.

În toiul activităţilor de sărbătorire a deciziei de schimbare a frigiderului, în localul cu pricina, prin prisma unor forte malefice de la Domo, ofuscat pe oferta de la Altex, una bucată de 0,259785478 centimetri pătraţi din tencuiala tavanului, pică drept în capul socrului mic. Socrul mic, speriat că a crezut că-l pleznește soacra mică pentru că iar a băut câteva păhărele în plus, dă să o ia la fugă, se împiedică de praful de pe jos, praful agaţă cablul de la microfon, cablul trage piciorul de la masă, masa cade peste cuier și cuierul în capul socrului mic.

News alert: tavanul unui restaurant a căzut pe un nuntaș. Bărbatul de 50 de ani a avut nevoie de copci.

Lăutarii au continuat cu „Ia-ţi mireasă ziua bună” și apoi s-a strigat darul. Omii și-au făcut credit la Provident și au luat frigider de la Flanco.

Rămâneţi ancoraţi în realitate.

 

Pinguinulfurios

Surferii americani vor aştepta noul val al crizei mondiale în România

Mai mulţi surferi din Statele Unite ale Americii au anunţat pe blogurile lor personale că vor fi de faţă atunci când noul val de criză va lovi România. Ideea care la început părea să fie doar o dorinţă bizară a unui grup restrâns de practicanţi ai acestui sport extrem începe să capete amploare peste ocean.

„Practic sportul ăsta de 25 de ani. Ştiu toate plajele de pe coasta de est şi de pe cea de vest. Nu mă mai atrag. Acum simt nevoia de ceva nou, de un loc mai exotic. România este exact locaţia de care am nevoie. Îmi pare rău că am ratat valul din Grecia dar sunt convins că nu-l voi regreta nici pe cel din România. Deja am început să mă documentez despre aceasta ţară. Îmi doresc enorm ca noul val să mă prindă în capitala lor Budapesta, pe Casa Poporului. Ăsta e un moment cu care te întâlneşti o dată în viaţă”, a scris pe blogul său Steve Wet, unul din surferii dornici de aventură.

Intenţia teribiliştilor americani a atras şi atenţia autorităţilor române. „Iată că, într-un final, campania de promovare turistică a României în care am investit cu atâta încredere începe să dea roade. Cine şi-ar fi închipuit vreodată că aceşti neînfricaţi sportivi americani vor prefera să prindă noul val al crizei mondiale aici, la noi, în România, în loc să îl aştepte la ei acasă, în America, practic locul de unde a început totul? Acesta nu este decât rezultatul unei campanii în care am pus foarte mult suflet”, a declarat pentru HotMuse doamna Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.

Pentru a fi siguri că nu ratează momentul, surferii americani au început deja să sosească pe aeroporturile din toată ţara. Radu Mazăre a anunţat că se va ocupa personal de găzduirea acestora.

Coasa presei

Jurnalistul Robert Turcescu şi trupa sa „Casa Presei” au cântat sâmbăta trecută pe scena Festivalului Sinaia Forever.
Slab, slab, foarte slab. Parcă tot mai bine îl prinde postura în care cântă în strună puterii.

Verde Împăiat

După un an şi jumătate, timp în care a fost închis pentru renovare, Muzeul „Grigore Antipa” îşi va redeschide sâmbăta aceasta porţile.
În prima zi se aşteaptă deja un aflux de dinozauri politici.

Partida dintre România şi Franţa sabotată de o familie de cârtiţe

Întâmplare fără precedent în istoria fotbalului modern petrecută ieri seară la inaugurarea National Arena, în timpul partidei dintre România şi Franţa: o familie de cârtiţe şi-a făcut apariţia pe gazon, muşuroaiele lăsate în urmă influenţând considerabil calitatea jocului ambelor echipe.

E păcat că inaugurarea unui astfel de stadion pe care bucureştenii şi românii în general îl meritau a fost perturbată de apariţia unor necuvântătoare. Dacă nu e gazonul bun, nu e bine că nu se investeşte. Dacă e gazonul prea bun, nici aşa nu e bine că atrage cârtiţele. Am alertat deja Poliţia Animalelor pentru demararea unei anchete. Sunt convins că familia de cârtiţe responsabilă pentru acest incident va fi prinsă şi adusă în faţa legii chiar dacă va fi nevoie să se scormonească pe sub tot stadionul”, a declarat pentru ProstSport edilul Capitalei, Sorin Oprescu.

Organizatorii susţin că animalele buclucaşe au început să-şi facă apariţia după ce Marcel Pavel a terminat de interpretat imnul României, fiind atrase de inconfundabila voce a acestuia. „Este absurd să dăm curs unor asemenea speculaţii. Toată lumea ştie că muzica mea este una comercială şi nicidecum una underground. Dacă după ce aş fi cântat eu şi-ar fi făcut apariţia pe teren văcuţa de la Milka aş mai fi zis. Dar nişte cârtiţe?! Nici nu poate fi vorba de aşa ceva….”, a replicat artistul pentru sursa citată mai sus.

Surprinzător, francezii nu pun rezultatul de egalitatea pe seama calităţii gazonului. Meciul era sortit unui rezultat de zero la zero. De fiecare când golul plutea în aer, atmosfera incendiară creată de publicul român a făcut ca acesta să se umple cu o masă de  aer cald şi să se ridice şi mai mult deasupra terenului. În asemenea condiţii erau şanse extrem de mici ca una din echipe să marcheze vreun gol, a declarat printre altele selecţionerul echipei Franţei.