Articolele scrise de acelasi autor

Săptămâna sub media. 1-7 Martie.

Săptămâna sub media. 1-7 Martie.

Libertatea de luni ne informează, potrivit unui studiu recent, că bărbaţii infideli au un IQ mai mic decât cei devotaţi.  Cel mai probabil studiul a ţinut seama de bărbaţii infideli care au fost prinşi în fapt sau, mai rău, chiar au recunoscut-o înainte.

Click!-ul de marţi ne serveşte o listă cu bunătăţile ce pot fi mâncate [...]

Asfalt tango, go, go!

Asfalt tango, go, go!

Pentru a scoate ţara din criză, Mircea Diaconu le-a cerut liberalilor să “iasă din pluton”.
În cazul în care liberalii vor da curs provocării, ne aşteptăm ca domnul Mircea Diaconu să joace rolul iepurelui.

Întâi Martie, apoi şi Ziua Femeii

Întâi Martie, apoi şi Ziua Femeii

În sfârşit primăvara a reuşit să-şi facă cu greu loc printre mormanele stinghere de zăpadă îmbâcsită de pe marginea şoselelor şi printre blocurile mohorâte ce-şi aşteaptă rândul în programul de reabilitare termică. Şi aşa cum ne-a obişnuit încă de pe vremea când decupam hârtia creponată şi spuneam poezii elogioase despre mamă, [...]

Ionel, ce vrei să te faci când o să fii mare?

Ionel, ce vrei să te faci când o să fii mare?

Ieri, în pragul aniversării de 80 de ani, Ion Iliescu a declarat că atunci când era tânăr vroia să ajungă în anul 2000(…).
Domnul Iliescu rămâne modest ca de obicei. Păi cum s-ar fi simţit mai tinerii şi mai neexperimentaţii colegi de partid dacă ar fi declarat că atunci când era tânăr şi-ar [...]

Aruncarea mătuşelor

Aruncarea mătuşelor

După invocarea a trei excepţii de neconstituţionalitate, dosarul “Mătuşei Tamara”, dosar în care Adrian Năstase este judecat pentru dare de mită, va fi trimis Curţii Constituţionale.
În ritmul acesta ne aşteptăm ca dosarul să fie clasat în baza certificatului medico-legal care atestă că mătuşa Tamara era senilă sau pur şi simplu în [...]

Pastila de după

Pastila de după

Duminică seara, Traian Băsescu le-a spus jurnaliştilor care-l aşteptau la ieşirea din restaurant că este mai “sănătos ca toţi patronii” lor “şi la minte, şi la corp”.
Declaraţia domnului preşedinte ar fi fost mult mai completă dacă acesta ar mai fi menţionat şi că, după tratamentele adecvate, este mult mai sănătos şi la dosar.

Săptămâna sub media. 22 – 28 februarie

Săptămâna sub media. 22 – 28 februarie

Din Libertatea de luni aflăm de cazul unui neamţ care timp de aproape o lună a pătruns pe ascuns într-o închisoare pentru a face sex cu o deţinută. Acum că a fost prins în fapt, cu siguranţă va înţelege mai bine ce înseamnă să stai noaptea cu inima cât un purice în aşteptarea celui care [...]

ELECTROPOLIS, Club Control

ELECTROPOLIS, Club Control

Dacă e miercuri e Electropolis. Săptămâna trecută electro-alternativ-pop-ul a fost la înălţime. Miercurea aceasta e timpul ca electro–synth–pop–indie-ul să ne încânte auzul. La pupitru, acelaşi Mircha.
Miercuri înseamnă băutură, mulţi watti şi, nu în ultimul rând, muzică bună.
Mâine, 24 februarie, începând cu orele 22:00, pe Str. Academiei nr.19, în Club [...]

O brand frumos

O brand frumos

Ion Iliescu a declarat în cadrul Congresului PSD de sâmbătă că nu are nevoie de titulaturi pentru că are propriul dumnealui brand.
În aceste condiţii îi propunem liderului PSD să-şi înregistreze numele la OSIM şi îi sugerăm în acelaşi timp să-şi aleagă ca siglă, în loc de cei trei trandafiri, o lopată [...]

Săptămâna sub media. 15 – 21 februarie

Săptămâna sub media. 15 – 21 februarie

Libertatea de luni ne informează că păpuşa Barbie are două joburi noi, mai precis gazdă de emisiuni televizate şi programator de calculatoare. Ne aşteptăm ca în curând păpuşa să rupă gura târgului şi să-şi treacă în CV şi o specializare de atârnătoare de mall sau de  piţipoancă de Dorobanţi.

Libertatea de [...]

© 2009 RevistaCioburi.ro