(Multumiri lui Victor Gavrilă alias SlimJohn, pentru bancul iniţial)
Praf, căldură şi un vânt ce bate dinspre larg. O atmosferă apăsătoare se simte peste tot. După cum v-aţi dat seama deja, ne aflăm pe malul mării, litoralul românesc, aflat şi el în criză cu tot cu ai săi locuitori. Pe strada pustie care duce la gară, flancată pe ambele părţi de hoteluri de maxim doua stele (dintre care una căzătoare), se zăreşte în depărtare o maşina de lux. Un nor de praf înconjoara intrarea hotelului „La Manelică” iar franele fac tot posibilul ca botul din faţă al maşinii să nu se propteasca in piticul roşu de grădină, de pe trotuar. Vântul işi face şi el datoria şi curăţă atmosfera lăsând în prim plan o toba pe doua picioare cu ceafa groasă de meltean (multumesc Mircea Badea) proaspăt degajată de scaunul din faţă.
Încet, cu grija să nu se verse, individul porneşte agale spre recepţie. Senzorul uşii de la intrare işi face repede datoria iar aerul cald de afara îl insoţeşte pe uriaşul nostru până în faţa pupitrului unde aşteaptă, plictisit, nea Gicu Facaleţ, patron!
– Vriau sî văd o camierî, spuse presupusul nostru turist.
Nea Gicu se trezeşte repede din amorţeală dându-şi seama ca are in faţa nimic altceva decât…un turist străin, un rus, o raritate în ultima vreme, de când Elena promovează „ză lend of ciois”.
– Da, sigur, poţi să vezi ce cameră doreşte inimioara lu’ matale. Alege şefule ce vrei, toate costa la fel 100 USD!
N-a văzut Facaleţ în viaţa lui un teanc mai mare de verzişori şi nici greaţa mai evidentă decât cea cu care rusul îi intinde bancnota. Nou nouţa, aceasta dispare in buzunarul camaşii roz pe care patronul nostu o poarta cu mandrie.
Imediat ce paşii rusnacului se indreaptă către primul nivel al hoteluilui, printre puţinele gânduri ale lui nea Gicu se strecoara şi efectele crizei. Are datorii şi una dintre ele este chiar de 100 USD!!! Are un vecin, pe strada paralelă cu cea a hotelului, care îi tot aduce carne de mici şi de friptură pentru singurii lui doi clienţi, de la etajul 3. În doua minute Gicu e in faţa portii lui Vasilica Cimpoi.
-Vasileeee! Bah Vasilee! Hai mah ca ţi-am adus datoria mah!
Vasile, in chilotâţi, pe veranda casei, îi face un semn obscen din care reiese că a aşteptat banii de la Facaleţ precum astepta ursul primăvara înca din toamnă.
-Şi ce vrei mah acum sa-ţi dau şi premiu? Bah data viitoare să-mi dai banii înainte ca altfel nu mai fugăresc io toţi câinii din sat să iţi fac ţie carne de mici! Ai inţeles?!?
Un pic speriat de atitudinea lui Cimpoi, Facaleţ lasă repede bancnota în cutia poştală agăţată cu două sârme de stalpul porţii. În urma lui, nea Cimpoi recuperează datoria din cutia ruginită şi fericit merge sa-şi pună o ţuică…prea a început bine ziua asta! I-a facut Facale safteaua!
E greu sa te simţi bine la o ţuică dacă te năpădesc gândurile. La fel ca datornicul său, nea Cimpoi nu se simte prea bine înconjurat de repercusiunile crizei. Are la rândul lui datorii! Se uita la păhărelul de ţuică şi ştie că defapt nu e a lui ci a cumnatului, Lica Zbrighindel. Ce-l mai arde suta-n buzunar!!Ce să-i faci..datoria e datorie si trebuie plătita. Îşi trage Cimpoi nădragii pe el şi trece strada la cumnatsu.
Om muncitor şi gospodar desăvârşit, Lică e deja în grădina şi îngrijeste de pruni, sursă de venit importanta pentru el. Cum dă cu ochii de Cimpoi se luminează la faţă.
-Cumnate, nu cumva ai venit să-mi dai datoria? Sau vrei să mai împrumuţi o litră?
-Nu măh Zbrighidel, nu mai împrumut! Acu’ achit măh ca am de unde! Ia, uite colea suta asta, acopera alea 3 damigene şi litra pe care mi-o dai azi!
-Al draculea sa fii tu măh! Fie, da’ de data viitoare sa vii cu banu jos că altfel…
Ca doi oameni cu cap (mai mult Zbrighindel) cei doi cad la pace, Cimpoi pleacă cu litra şi Zbrighindel se retrage în grădină de frica nevestei, nu cumva să afle de suta primita.
Deşi e un om gospodar şi cu oleacă de stare, Zbrighindel are şi el buba lui. Îi plac femeile!! Adică, cum le vede el..curvele! Şi omu’ nostru îşi aminteşte că nu a mai plătit-o pe Florica lu’ Cioculeţ cam de vreo lună. Normal, în situaţie de criză chiar şi curvele lucrează pe datorie. Zbrighindel e un pic speriat, dacă nu o plăteşte pe Florica iar trebuie să se întoarcă cu faţa spre nevastă iar lucrul ăsta nu-i place deloc. Florica tot Florica rămâne! Cu o viteză ameţitoare şi cu gândul la pizdă, Lică Zbrighindel ajunge la casa Floricăi şi numai ce o vede pe aceasta ieşind din wc-ul din fundul curţii. Ce amintire…prima oara tot acolo o văzuse, cu o faşie lunga de hârtie igienica strecurându-i-se suav de sub fusta transparentă.
-Florico! Fă Florico! Ia vino fă până la poartă!
-De ce măh să vin? Ce nu ştiu io ce vrei! Pleacă dracu’ de aici că ne vede lumea!
-Fă Florico, am o surpriza pentru tine!
Entuziasmată dintr-o dată, Florica se indreaptă cu paşi mărunţi spre poartă. A trecut atâta timp de când nu i-a mai facut cineva o surpriză! Ultima i-a făcut-o bărbatsu când a plecat de acasă cu sora ei. În fine, Florica se apropie de Zbrighindel şi acum doar gardul îi mai desparte. Printre două scanduri roase de carii, Zbrighindel îi strecoara bancnota de 100USD.
-Ia fă! Uite aştia-s toţi! Da’….poate faci şi tu o reducere pentru seara asta, ce zici? Ha Ha Ha!
-Ia uite la ăsta! Băh ţi-e nu-ţi ajunge nici daca o haleşti în fiecare zi la masă! Fie…vino diseară..ne petrecem şi noi! Al draculea…auzi la el, reducere..ha ha ha.
Florica privi in urma lui Zbrighindel care deacum era aproape de casă. De când văzuse bancnota ştiuse ce are de facut. O curvă are şi ea datoriile ei nu? Unde poţi să duci şi tu clientu’ dacă nu la hotel! Trase capotu pe ea, işi luă adidaşii în picioare şi plecă grabită…unde credeţi, spre hotelul „La Manelică”. Nu-i drumu’ lung că doar alege şi ea ce e mai aproape de casă.
Odată ajunsă în holul hotelului dă cu ochii de Gicu, prima ei iubire, care o lasă sa şi-o tragă cu clienţii la el în hotel, pe datorie. I-a mai şters Gicu din datorie lu’ Florica da’ banu’ îi place mult mai mult ca fierbinteala dintre picioarele Floricai.
-Ia zii fă Florico, ce te aduce pe la hotel pe acilea? Văd că nu ai pe nimeni cu tine!
-Gicule am venit sa-ţi dau datoria, 100 USD. Uite, ăştia-s banii, şi îi întinse bancnota de 100USD.
Lui Gicu i se trezeşte spiritul afacerist şi îi zise cu tupeu Floricai:
-Auzi fă, tot mai ai de platit o noapte acilea. Cum ai de gând să faci?
Enervată, fară să mai scoată un cuvânt, Florica se repezi după pupitrul recepţiei şi plonjă cu gura fix in erecţia lu’ Facaleţ, care, se simtea bine dinainte să apară Florica în faţa hotelului.
Într-o jumatate de ora cât a circulat suta din mână in mână, de la un datornic la altul, rusul şi-a terminat inspecţia în hotel şi se decide să coboare. Ajuns în holul hotelului merge direct la Făcaleţ.
-Io nu vinit aicea să batî tu joc di mini! Io vrea bani înapoi!
Rusnacul pune mana pe bancnota, o bagă în buzunar şi se îndreaptă spre ieşire întrebându-se în gând de ce dracu e românu’ ăla aşa de fericit, că el oricum n-a luat nici o cameră! Cu zâmbetul lui Făcăleţ întipărit în creier, se urcă în maşină şi demarează în trombă, probabil către ….Nisipurile de Aur.
Atâta timp cât România va fi ţara de tranzit către Bulgaria, Turcia şi Grecia, se vor găsi soluţii de criză şi se vor găsi ivestitori care sa acopere datoriile noastre ale tuturor!