Presa de sărbători

   Am aflat de pe blogul Laurei Andreşan (via Libertatea) că lunea aceasta a împlinit 29 de ani. În loc să cânte păsărelele în jurul dumneaei, Laura a fost tristă „din motive ce nu ţin deloc de aniversare”. Cine ştie, o fi fost pe ciclu şi petrecerea la care trebuiau să vină vecinii de la unitatea militară de vis-a-vis s-a amânat. Cu toate acestea, duduia concluzionează „So, să curgă alcoolul!”. Măcar alcool dacă spermă nu.

**********

   Tot din presă am aflat că o familie de români, stabilită în S.U.A., a fost săltată de trupele S.W.A.T. pentru că au preparat bucatele de Crăciun în stil tradiţional, adică au început prin tăierea porcului în curtea din faţa casei, oripilându-şi vecinii. Iată, se pare că această tradiţie românească nu este acceptată de ţara vecină şi prietenă de peste ocean, deşi urmaşii tăietorilor de capre încep să devină majoritari pe acolo (trăiţi domnu’ Obama!). Eu nu am înţeles de ce a fost nevoie de intervenţia trupelor S.W.A.T…  Mă gândesc că familia respectivă a fost filată vreun an de zile de agenţii C.I.A., N.S.A, F.B.I. şi după ce băieţii si-au dat seama că treaba e de porc au chemat trupele speciale. Păi să intervină D.I.I.C.O.T.-ul şi Jandarmeria şi la noi la bloc, dom’le!

**********

   În Coreea de Nord a început să fie la mare căutare rahatul. Şi nu vorbim de specialitatea turcească, ci de specialităţile care se produc în laboratoarele puturoase ale fiecărei case (după care se trage apa sau se aştern nişte paie, depinde după caz). Motivul ar fi lipsa îngrăşămintelor naturale de pe piaţa nord-coreeană (embargo). O idee care ar putea fi adaptată în România, în rândul pensionarilor fără bani de medicamente. Aceştia ar putea să vâneze şerpi, să culeagă alge sau mucegaiul de pe pereţi pentru a-şi extrage componentele de bază ale medicamentaţiei necesare. În cazul celor care urmează tratamente calmogene le recomandăm fie etno-botanicele, fie să cultive de acum înainte mac.

***********

    Familia Ţiriac junior a fost la un pas de tragedie: Ion Ion Ţiriac a inhalat nişte vapori de clor la un hotel din Poiana Braşov şi a ajuns la spital. Tragedia nu ar fi constat în faptul că ăla mic ar fi putut s-o mierlească ci pentru că ar fi fost posibil să-i placă aromele respective şi, automat, ar fi plămădit un nou viciu. Oricum, ar fi fost, Ion Ion se simte bine. Până la urmă, e obişnuit cu inhalatul.

**********

   O gagică de 12 ani şi-a înjunghiat prietenul de 22 de ani, pe fondul unor accese de gelozie dar şi în urma consumului de alcool. Alcoolul cu siguranţă nu este de vină, din moment ce distinşii cetăţeni sunt din Odobeşti, loc cu îndelungă tradiţie în ale trasului la măsea. Bănuim că tipa l-a prins pe tip flirtând cu cea mai bună prietenă a ei, Maricica de 9 ani (proaspăt admisă în clasa I) şi atunci, orbită de sentimente de furie, a decis să pună capăt relaţiei. Să-şi caute, dom’le, un bărbat serios, că anii trec şi apoi e prea târziu să facă şi copii.

Prima TV, Inamicul Statului degeaba

Ce poate fi mai frumos decât să-ţi petreci sâmbăta seara lâncezind în pat cu ochii beliţi la televizor  în timp ce un grup de petrecăreţi nocturni sfidează frigul şi nervii locatarilor cu răcnetele duhnind a băutură şi a mici, acompaniaţi fiind de o aceeaşi manea play-ată obsesiv la maximum? Răspunsul ar putea veni simplu şi natural şi ar cuprinde o paletă largă de posibilităţi. Ai putea, de exemplu, să alegi să mergi într-o excursie de-o noapte în jurul lunii, să flirtezi cu Angelina Jolie sub privirile pline de gelozie ale lui Brad Pitt sau, mai economic, ai putea să petreci o seară de neuitat dormind ca un porc.

Dar cum sâmbăta trecută am suferit de o acută lipsă de inspiraţie, m-am încăpăţânat să dau curs primei variante de  petrecere a timpului liber, alegând aşadar film la TV cu garnitură de manea de casetofon de maşină. Un film vechiuţ – nici prea-prea, nici foarte-foarte – cu un Will Smith în unul din rolurile lui bune şi un acelaşi Gene Hackman pe care îl ştim încă dinainte să-i pună beţe în aripi lui Superman. Numele său Enemy of the State sau cum ar spune românul Inamicul Statului. Postul emitent Prima TV. Îi ştiţi… Ăia cu We love to entertain you.

Nu o singură dată mi-am propus să nu-mi mai pierd timpul cu tot soiul de secvenţe de film ce fragmentează calupurile de publicitate. Tolerant din fire atunci când lenea mă pune la grea încercare, am cedat şi în cazul ăsta.

Pe durata celor trei ore de difuzare a filmului, film care durează efectiv vreo două ore şi-un pic, cred că Huidu a apărut pe mai multe ori decât orice personaj secundar al producţiei americane. Cum se mai înteţea puţin acţiunea, hop şi Huidu cu bebeluşele în promo-ul care preceda calupul de publicitate. Cum  erai pe cale să mai descoperi ceva ce intuiseşi de la bun început în baza clişeelor hollywoodiene, acelaşi Huidu & CO avea grijă să intervină şi să îţi reamintească faptul că rolul echipei Prima TV este să te entertain-uiască.

Iar pauzele de publicitate, scurte nene! Aveai timp berechet să te duci la bucătărie să-ţi încălzeşti un ardei umplut, să aştepţi să se şi răcească, să îl devorezi în linişte,  să fumezi o ţigară, să dai eventual şi o tură pe la budă, pentru ca atunci când te întorceai la TV să mai ai lejer câteva minute la dispoziţie pentru a mai da o raită cu telecomanda printre canale. Şi când în sfârşit filmul era reluat din punctul în care fusese întrerupt, parcă şi lui Will Smith îi mai crescuse puţin barba de la atâta aşteptare.

Da, ştiu. Exagerez. Nu-i crescuse chiar barba doar că parcă îşi mai pierdea puţin din tonus. În fond, cine m-a pus să mă uit la un film pe o televiziune comercială? În situaţii ca aceasta cred că cei de la ProTV mor de invidie. Numai pe la ei pauzele de publicitate îl făceau parcă până şi pe Frodo să uite care ochiu’ lu’ Sauron îi mai e misiunea.

Ce mă intrigă pe mine nu sunt reclamele vârâte în toiul filmului în momentele pline de suspans. Că doar din publicitatea la ore de vârf le sare şi lor banu’ gros. Ci faptul că atunci când apuci şi tu să pătrunzi oarecum acţiunea filmului, îţi apare unul şi-ţi spune: Îţi place? Foarte bine că îţi place. Asta era şi ideea, pe principiul Vasile, trezeşte-te să-ţi iei somniferu’.

În fine, hai că deja m-am enervat. Cred c-o să iau o pauză să mă uit la Prima TV. Am înţeles că ăia se lăudau că ştiu să te distreze.

Când degetul îmi joacă feste

Când te mănâncă în cur, te scarpini, zice o vorbă de prin popor. Şi, de cele mai multe ori, aşa este. Mie mi s-a întâmplat vineri, numai că în loc să introduc degetul în locul acela unde lumina soarelui nu ajunge mai niciodată, l-am aşezat pe butoanele telecomenzii de la televizor, deşi mi-am propus să renunţ la a mai beli ochii la acest aparat electrocasnic.

…Şi am nimerit la emisiunea Vorbe Grele, emisiunea distinsului domn Victor Ciutacu, acest câine de pază al democraţiei frecată cu seu de Antenă (nici n-are importanţă numărul), frecvent muşcător de faţă al regimului PD-L-ist dar un delicat lingău de palmă al patronului Felix. Să nu mă înţelegeţi greşit, sunt pe aceeaşi lungime de undă cu războinicul Ciutacu, atunci când vine vorba de politica românească. Diferenţa între mine şi dumnealui (pe lângă faptul că domnia sa este cel mai deştept om de pe planetă, cel mai fin analist şi clarvăzător al tuturor evenimentelor de pe Terra) este că eu mi-aş băga degetul acela pe care trebuia să-l duc la cur în ochii tuturor politicienilor actuali din România, nu doar în cei care sunt băsescieni.

Cum spuneam, nimerind din greşeală la emisiunea domnului Guru, am zăbovit mai mult de 10 minute, timp mai mult decât suficient pentru a-mi umple gura de vomă şi urechile de scuipat. Invitatul domnului Ciutacu era domnul doctor primar al capitalei, Sorin Oprescu, un alt personaj demn de luat în seamă, mai ales când vine vorba de pişat. În afară de felul de a scoate cuvinte pe gură, tonalitatea vocii şi lătratul golănesc pe care cei doi îl au în comun, am remarcat că distinşii cavaleri ai scuipatului mai aveau o chestie care îi lega senzaţional: limba domnului Ciutacu (probabil manevrată de nişte sfori) era bine aşezată între bucile domnului Oprescu astfel încât se crease o simbioză mai mult decât perfectă pentru toţi cei care sunt duşmani ai regimului actual (şi nu numai).

Mi-am luat inima în dinţi, pixul în mână, beţigaşele de urechi la îndemână şi am cutezat să notez câteva epitete care au pigmentat emisiunea cu pricina. De exemplu: „ce surprize plăcute ne mai pregătiţi, domnule primar?”, „aveţi un vot de încredere, că doar v-a votat poporul”, „eu v-am susţinut tot timpul, mă veţi dezmăgi?”, „Doamne ajută să reuşiţi”, „uimiţi-ne în ultimul minut”, „ne vedem pe pasaj la Basarab”, „am fost onorat să vă primesc, spre dezamăgirea lui Blaga”. Lista ar putea continua şi în orice context ar fi aşezate, tot scuipat pe buci ar rămâne. Iar domnul Oprescu, gâdilat de limbuţa moderatorului, a trebuit să cace (ar fi căcat oricum) câteva probe de trufie: „anul ăsta termin pasajul Basarab”, „anul ăsta termin stadionul naţional”, „am făcut cele mai bune secţii medicale din Bucureşti” (eşti cel mai bun, pot să te ating?), „o să mut statuile la locul lor după ce termin şi parcarea subterană, să nu mai urle ăia” etc. Nu vreau să insist pe elucubraţiile chirurgului Aumădoare pentru că m-aş enerva la plic. Instant, adică. Oricum, un discurs golănesc, un limbaj stradal, o atitudine demnă pentru electoratul său.

Revin însă la domnul Ciutacu, realizatorul emisiunii. Foarte bine că înjură şi se ia de actualul regim, îl susţin în esenţă (repet, nu ar trebui omis niciun politician). Dar nene, să-l ai invitat pe Sorin Oprescu, cel mai prost primar pe care l-a avut Bucureştiul de la înfiinţarea sa şi să-i mănânci din palmă făţiş, mi se pare o pată de rahat cât China de mare, chiar şi pentru cel mai deştept om al planetei, domnul Victor Ciutacu. Maestre, vă mulţumesc din suflet. Acum ştiu sigur că data viitoare o să-mi bag degetul în cur, şi nu pe telecomandă. Dacă doriţi, îl pot da la supt după aceea.

Campanie de ajutorare a ratingului

   În plină campanie de inundare a ţării de către ţeava spartă a bărbosului suprem, televiziunile se întrec în a prezenta cele mai şocante, dezastruoase, terifiante imagini ale celor cărora ploaia le-a înecat zestrea. Reporterii plonjează în calea şuvoaielor, scormonesc printre dărâmăturile amestecate cu zoaie şi cioburi, totul pentru a prezenta în două sau trei minute o ştire care să facă audienţă pe seama stricăciunilor provocate de natură.

   Ei, dar iată că printre toţi aceşti omuleţi de teren, se ridică tatăl lor, el padre al campaniilor umanitare şi al emisiunilor de după, acest salvator şi sprijin al poporului (nu, nu este Dan Diaconescu), mentorul învăţăceilor din media. Doamnelor şi domnilor, Mihaaaaaaai Tatulici! Oh, da!

   Având o revelaţie după întâlnirea cu răposatul Michael Jackson, probabil, dl. Mihai Tatulici a devenit nedezlipit de calamităţi, întocmai ca Adelin Petrişor, pe vremuri, de război sau precum Cătălin Radu Tănase de scenariile horror. Evident, scopul emisiunii dumnealui este de a strânge fonduri pentru ajutorarea sinistraţilor, departe de mine orice gând dubios. Dar cu toate acestea, nu am să înţeleg de ce tragismul unor asemenea situaţii este exagerat în mod intenţionat, de ce tot timpul se pică în panta derizoriului, forţând oamenii invitaţi prin emisiune să joace o scenă din care mai lipsesc doar tunetele şi fulgerele de pe fundal. Admirabil gestul de a-i ajuta pe cei aflaţi la necaz, nimic de spus, însă păcat că falsul intervine chiar şi în acest gen de campanii.

   Mulţumim domnului Tatulici că există şi îl aşteptăm din nou să apară după primele zile de caniculă. Ar fi bine să facă o chetă pentru ca cei afectaţi de căldurile de-a dreptul satanice să-şi poată cumpăra şi instala aparate de aer  condiţionat. Sau măcar să-şi ia un evantai din acela chinezesc, să ajungă la toţi.

Nu ne distrugeţi presa!

   Presa de scandal are părţile ei atractive pentru mase, mai ales când sunt implicate în joc şi câteva perechi de ţâţe, două trei bârfe pe care turma abia aşteaptă să le audă, poze din casele unor staruri şi aşa mai departe. Evident, minţile odihnite captează din plin formele şi culorile expuse între paginile acestor ziare iar apoi îşi continuă somnul nestingherite, aşteptând următorul ciclu de oxigen consumat în van.

   Dar cum fiecare pădure îşi are uscăturile ei, trebuie să existe câte un măr stricat şi în grămada de articole sclipitoare ale tabloidelor. Şi, ca un cititor veşnic interesat de briz-brizurile publicate printre paginile cu pricina, rămân profund dezamăgit de lipsa profesionalismului a unora dintre cei care îşi lasă iscălitura pe acolo. De exemplu, după ce m-am delectat cu secretul primei labe a lui Bote (a-propos, Bote şi-a confecţionat o linie de mănuşi pentru labă?), după ce am asistat profund impresionat la disputa dintre Boureanu şi Firea, după ce am admirat roşind câteva perechi de ţâţe şi cururi, după ce am vărsat o lacrimă aflând problemele Mihaelei Rădulescu sau după ce am urmat cu respiraţia tăiată firul unei crime comise de un actor porno, mă împiedic de buturuga mică, întocmai ca un car mare! Păi, cum, domnule, eu să fiu car mare? Da, din moment ce am găsit în Libertatea o ştire de genul acesta. Lipsită de savoare, de suspans, de personalitate, de intrigă, de deznodământ odios? Adică, ce mare lucru dacă găinile lui Colen au fost ciufulite de un cocoş? Păi, asta este firea naturii, măi… Tţţţţ.

   Eu cred că maeştrii de la ziar obosesc uneori şi o mai comit.  Ar fi fost de-a dreptul interesant dacă evenimentul respectiv era prezentat sub un nor de sare şi piper. De exemplu: „Găinile lui Colen, ciufulite de cocoşelul său, primit în dar la naştere, de la mama sa (natură)”. Sau, de ce nu, „Găinile lui Colen, ciufulite de cocoşul primit de la colega sa, tăiată şi tranşată în frigider din dragoste”. Ori „Cocoşul lui Colen, sfâşiat de găinile turbate aduse de colega sa, părăsită pentru alta”. Sau „Găinile lui Colen, ciufulite de colega sa în timp ce cloceau ouăle cântăreţului”. Băieţi, ne revenim şi noi un pic?

Cu Naşul la simulacru

Mi-e greaţă de trei lucruri. De mirosul de macaroanele cu brânză expirată, lăsate trei săptămâni într-o cratiţă pe aragaz după ce au fost astupate cu un capac slinos exact în seara în care, beat fiind, le acoperi cu tot cu liliacul dezorientat ce a intrat pe geamul deschis din bucătărie căutându-şi de mâncare, găsindu-şi şi sfârşitul, asfixiat în oală, de musca din ciorbă ce încă mai poartă urme de balegă şi de emisiunile lui Radu Moraru de laB1 TV în care se dezbate despre cum oamenii răi manipulează poporul.

Când ţara şi-a început căderea liberă iar televiziunile mogulilor iau la ţintă guvernul Boc, guvern desemnat de însuşi preşedintele Băsescu, ferocele susţinător pedelist, expus la tot acest bombardament mediatic, are nevoie să i se spună că tot ce înşiră zi de zi oamenii ăştia răi nu sunt decât dezinformări ordinare. Radu Moraru, slavă Domnului Preşedinte, devine pe zi ce trece tot mai bun în a face treaba asta.

Sigur, toată această mobilizare nu-l vizează doar pe ferocele alegător PDL. Aici intră în calcul şi susţinătorul pedelist de conjunctură, cel care îl susţine pe domnul preşedinte Băsescu din simplul motiv că el este singur împotriva tuturor sau că prea se ia toată lumea de dumnealui.  Ca să simplificăm, este vorba de toată mişcarea portocalie care se află cât de cât la curent cu şirul evenimentelor politice. Pentru ceilalţi, susţinătorii PDL de la fără frecvenţă, genul acesta de remediu nu este deloc necesar. Pe ei îi interesează problema numai în sesiune, adică din patru în patru ani. Ei se activează doar în prejma alegerilor la incantaţiile domnului preşedinte, atunci când acesta le solicită ajutorul în lupta cu sistemul ticăloşit, cu cei 322 de parlamentari îndărătnici sau eventual cu fantoma comunismului care este însemnată pe frunte cu sigla PSD şi care e gata să prindă viaţă, din când în când, sub basca domnului Iliescu.

Cu ce e mai prejos demersul lui Radu Moraru faţă de cel al unui lătrău de la televiziunile mogulilor? Păi, la nivel de discurs, au cam aceeaşi plămadă. Doar că unul apără invariabil puterea iar celălalt o critică neîncetat. Marele avantaj al celui care critică puterea este că în cazul în care intensitatea atacurilor creşte se cheamă că face o opoziţie puternică. Marele dezavantaj al celui care o apără este că pe măsură ce se străduieşte să o facă şi mai destoinic, se cheamă că dă limbi în cur. Desigur, prin condiţia sa de mare jurnalist, Radu Moraru este o excepţie.

România, buricul scămoşat al lumii

Săptămâna trecută am citit în Libertatea o ştire care m-a pus cu curu’ pe gânduri. Deşi cu oarece întârziere, am ţinut să abordez acest subiect pentru că, aşa cum vă veţi da şi voi seama, încă este şi va mai rămâne o vreme de actualitate. Despre ce era vorba…

În aceste vremuri tulburi şi decadente în care oamenii îşi numără secundele rămase până la clipa judecăţii programată să înghită Pământul în 21-12-2012 aşa cum susţin marii prezicători, Libertatea ne expune o alternativă care ne linişteşte definitiv: în timp ce pentru toată lumea va fi rău, pentru România va fi, în mod miraculos, bine!

Cine şi-a închipuit că România chiar ar putea dispărea aşa uşor de pe faţa pământului s-a aflat într-o mare eroare. Sâmbătă seara, 21 decembrie 2012, mai multe serii catastrofale de cutremure, tornade, erupţii vulcanice, ploi de meteoriţi, jeturi de spermă intergalactică şi flegme de zei cu nervii în pioneze se vor succede cu o forţă năprasnică şi vor întoarce planeta cu fundul în sus, lăsând în picioare într-un mod inexplicabil doar minunata noastră ţărişoră.

Vom ajunge astfel să avem peste noapte (sau, mai în temă spus, peste ziua care se va transforma în noapte) cea mai bună infrastructură din lume, cea mai bună economie, cele mai de preţ valori, cele mai bune servicii, cele mai plătite job-uri, cea mai vastă cultură, ce să mai… vom fi cea mai dezvoltată civilizaţie de pe planeta Pământ. Şi nu pentru că am făcut un salt de sute de ani înainte, ci pentru că după această nenorocire ce paşte rasa umană, pe Terra nu vor mai exista decât naţia română şi câteva specii de microorganisme pluricelulare cu care ne vom putea compara în toate privinţele.

Aşadar, români de pretutindeni, pregătiţi-vă de ce mai bine! Ni se pregăteşte o nouă şansă. Ar fi păcat să n-o ratăm şi p-asta.

Ei îmi spun loop-ul nebun

Vreau şi eu să-nvăţ să cânt. Aşa începe reclama la Vodafone, pe care e imposibil să n-o fi văzut măcar o dată la teveu, reclamă în care Ghiţă Mureşan îşi exprima păsul cu o voce mult mai groasă decât scrisul ce-i redă spusele, imediat după o sesiune ratată de karaoke pe melodia Crazy Loop a ex-O-zonului Dan Bălan.

De ce şi-o face uriaşul atâtea probleme că nu ştie să cânte?… La cât de mult e, nu cred că se încumetă careva să-i spună în faţă că nu se pricepe la cântat. De fapt, nici n-ar putea să facă asta. Poate doar dacă s-ar sui pe o schelă sau eventual pe o navetă spaţială de bere.

Şi aşa se face că după ce îşi sună el mai mulţi prieteni care se pricep la muzică, găseşte pe internet exact numărul de telefon al persoanei care trebuie, adică chiar al interpretului, şi se întoarce pentru a presta un playback numai bun de intimidat copiii, în timp ce autorul de drept al piesei îşi pune la treabă corzile vocale mai din fundul sălii, într-un live de excepţie.

Bun, am înţeles, de mare efect ideea. Dar până la urmă, îl învaţă cineva şi p-ăla micu să cânte? Că dacă nu, reclama cam pare o invitaţie la playback.

Oricum, eu unul găsesc mult mai inspirat spotul în care acelaşi Ghiţă Mureşan îi dă o ceafă de ajutor Anei Lesko pentru a da un slam dunk. Cel puţin ea are motive întemeiate să îşi dorească să se fie la înălţime după ce l-a ţinut de mânuţă atâţia ani, acolo jos, pe Irinel Columbeanu.


Străjuire şi protecţie

Impactul unui clip publicitar ţine într-o foarte mare măsură de ideea în jurul căreia acesta este realizat. Dacă ai ideea, nu mai rămâne decât ca ea să fie transpusă într-o manieră adecvată de nişte profesionişti şi efectul produsului final va fi cu siguranţă pe măsură.

Dar ce se întâmplă când îţi fată mintea o idee şi ţii morţiş să-ţi faci un clip publicitar după cum te taie capul tău de meseriaş, fără a apela la nişte cunoscători în domeniu? Răspunsul este simplu. Există şansa să obţii un material gata oricând să concureze de la egal la egal o scenetă de sfârşit de an şcolar.

Cam aşa s-a întâmplat şi în cazul clipului cu străjerii de la Interguard. Ce-a ieşit, ar stârni invidia oricărei învăţătoare de la clasele primare:

Săptămâna sub media. 1-7 Martie.

  • bmLibertatea de luni ne informează, potrivit unui studiu recent, că bărbaţii infideli au un IQ mai mic decât cei devotaţi.  Cel mai probabil studiul a ţinut seama de bărbaţii infideli care au fost prinşi în fapt sau, mai rău, chiar au recunoscut-o înainte.
  • Click!-ul de marţi ne serveşte o listă cu bunătăţile ce pot fi mâncate de pe trupul partenerului înainte de sex. Pofticioşilor care deja şi-au desfătat gustul cu tot soiul de ingrediente deja banale precum frişcă, ciocolată sau cu alte preparate ce pot fi flambate pe o parteneră în flăcări, le recomandăm ceva mai special şi le propunem o variantă tradiţională a preludiului culinar, sugerându-le să-şi devoreze iubitele unse cu pastă de lebăr la  o garnitură de jumări cu ceapă.
  • Atât site-ul Antenei 3 cât şi Libertatea ne prezintă miercuri o imagine inedită surprinsă de un robot NASA, imagine din care se conturează formele unei gorile uriaşe. Cine ştie, probabil că este într-adevăr vorba despre o primată îngheţată, trimisă pe Marte cu câteva zeci de ani înainte de către ruşi.
  • Din Libertatea de joi aflăm cum că în Noua Zeelandă, două fantome care au fost capturate în sticluţe au fost scoase la licitaţie pe internet. Ne aşteptăm ca după ce se va încheia licitaţia pentru cele două fantome încarcerate, să se parieze în continuare pentru ce va face noul stăpân cu ele. Le va pune într-o singură sticlă să-şi ţină de urât una alteia, le va da drumul prin casă să se joace cu fantoma pisicii mâncată de câinele vecinului sau le va expune undeva în public pentru a fi bântuite toată ziua de oameni?
  • Cancanul de vineri ne prezintă imagini cu un scafandru curajos care a salvat viaţa unui rechin. Filmul chiar confirmă acest lucru, deşi iniţial crezusem că prin salvarea rechinului scafandrul a înţeles să se dea singur de mâncare animalului înfometat.
  • Tot din Cancanul de vineri aflăm că pe când se afla în vacanţă în Egipt, manechinul Roxana Ilie  a fost momită cu opt cămile şi trei lingouri de aur. Ce înseamnă să nu fi la curent cu preţul pieţei. Pe meleagurile mioritice afacerea s-ar fi încheiat echitabil pentru ambele părţi doar cu un cocktail şi o plimbare nocturnă cu o decapotabilă, fără a se da atâta târcoale pe lângă oază.
  • Libertatea de sâmbătă, în schimb, ne informează că în cadrul Festivalului de Nunţi Simba HoReCa din Sibiu ce va avea loc în perioada 19-21 martie, o firmă a lansat „Nunta de criză”. Pe viitor ne aşteptăm la noi promoţii pentru moşirea în rate sau CAR-ul ţigănesc pentru rechizite şcolare.
  • Din Libertatea de duminică aflăm de cazul unei pisici din Marea Britanie care a supravieţuit o lună în frigider. Probabil că marele ei noroc a fost că în frigider se mai aflau şi câteva sticle neîncepute de votcă.