Am găsit de curând, prin vasta arie muzicală a britanicilor, câteva trupe din noul val de alternativ-electro-brit-pop-etc., cu diverse influențe de nou, așa cum numai englezii (sau britanicii) știu să le potrivească, câteva trupe care mi-au atras atenția și auzul într-un mod plăcut. Deocamdată, m-am oprit asupra celor de la Great Eskimo Hoax.
Venind din Bewdley, Worcestershire, cei trei prieteni din copilărie, Joe, Dom și Andy au pus-o de-o trupă, combinându-și astfel talentul muzical care-i încerca pe fiecare. Cântă împreună de câțiva ani dar singura casă de discuri care i-a băgat în seamă fiind una din Japonia, băieții fiind, ca atare, oarecum mai cunoscuți pe meleagurile samurailor. Deocamdată au ajuns abia la al doilea EP. Voci din presa britanică spun că sound-ul lor a influențat trupe mai cunoscute decât ei, gen Foals sau The Edmund Fitzgerald și că a deschis calea către noi experimente muzicale ale celor care sunt pe aceeași lungime de undă.
Experimentul muzical al celor de la Great Eskimo Hoax îmbină sunetul ambiental și extrem de melodic al chitării, având diverse efecte pe alocuri, cu liniile scoase de synth-uri și tobe care, de multe ori, par desprinse dintr-o poveste de jazz. Cu treceri de la blând către ritmuri alerte, susținute și de vocali aproape impecabil, cei trei reușesc să ofere ascultătorului o muzică specială, originală, cu amprentă tipică a climatului noros din Marea Britanie. Au șanse destul de mari să devină mult mai cunoscuți, pe piața europeană poate, dacă își continuă proiectul așa cum l-au gândit până acum.
Vă propun o piesă care spune destul de multe despre Great Eskimo Hoax, respectiv Universal language of panic, luată de pe EP-ul Of Many Victories.
Colaboratorul nostru pe parte muzicală ne-a băgat pe ţeavă un scurt comentariu la adresa celor de la 311. Noi, sufletişti cum suntem, vi-l oferim şi vouă. Voila:
<< Continuăm seria punerii sub lumina reflectoarelor a trupelor care ne marchează într-un mod plăcut auzul. Voi încerca să fiu cât mai subiectiv posibil, înfrângându-mi astfel temerea de mic de a îmi exprima gândurile şi ideile în scris. Lăsându-mi la o parte, aşadar, frustrările voi începe cu o formaţie pe care o ştiu de mic copil, Fire Club cutreieram, 311 pe numele său (sau pe cifrele sale). Deşi niciodată nu am fost fan al punk-raggae-pop-ska-ului, acest gen de rock de vară, de plajă, după cum inspirat îl denumea un bun amic, m-a atras prin seninătatea şi simplitatea mesajului muzical, întotdeana binedispunându-mă. Puţine lucruri pot fi mai frumoase ca o plimbare prin oraşul însorit, la pas cu şlapii în picioare, pantalonii 3/4, un tricou/cămaşă vesel/ă, cu ochelarii de soare şi cu căştile de la player acoperind civilizaţia brutală înconjurătoare, transpunându-te direct pe o plajă din L.A..
De câteva zile am pus mâna (sau mouse-ul) pe ultimul album 311, numit UPLIFTER, album apărut pe 2 iunie, fiind al nouălea album de studio şi venit după o pauză de trei ani a celor cinci magnifici dinOmaha, L.A.. A-propos, în ordinea numerelor de pe şorturi, aceştia sunt:
* Chad Sexton – Drums, Programming, Percussion (1989 – prezent)
Albumul a fost produs de Bob Rock, multpreacunoscutul producător care a stat la baza succeselor multor formaţii şi artişti de renume universal, cum ar fi Metallica (Black Album, Load, ReLoad, Garange Inc, St.Anger), Motley Crue (Dr Feelgood), Bon Jovi (Slippery When Wet, Keep the Faith), Skid Row(Subhuman Race), The Cult (Beyond Good and Evil), Lostprophets ( Liberation Transmission) şi (cam) multe altele.
După cum şi titlul sugerează, UPLIFTER-ul este un înălţător amestec de colecţie rock cu raggae, hip-hop, dance-hall, funk, în stilul deja brand-uit 311. Raggae-ul este accentuat pe „Mix It Up„,tonurile aşa-zise de marimba aduc „Myheart sings” pe aceeaşi linie cu romanticul universal „Amber„, în „GoldenSunlight” Tim “rupe” tonalităţile orientale. Chitara se simte cel mai bine pe „IndiaInk„, probabil următorul lor single. Primul single ieşit la lumină, posibil considerat cea mai bună piesă de pe album, este „Hey You„, unde se vede cel mai bine „injecţia” administrată de Bob Rock:
Bineînţeles, se văd şi unele lacune: multe cântece au fost scrise pentru o audienţă mai juvenilă şi trimiţând neîncetat un mesaj pozitiv, versurile nu sunt întotdeauna cele mai deştepte sau cele mai şlefuite şi nu mereu “miros” a poezie. Dar până la urmă, cât de importante sunt versurile în acest gen muzical, mai ales dacăeşti contemporan cu PokerFace sau cu Akon?
Ediţia de lux a albumului include şi un DVD documentar, „The Road to 311Day„, regizat de Wayne Price. Documentarul, incluzând interviuri, scene inedite din backstage cât şi nişte filmări luate din live-uri, urmăreşte trupa cât şi fanii în săptămâna premergătoare concertului 311 din New Orleans, din 2008.
Finalul acestui succint comentariu muzical cuprinde mai jos piesele ce se pot găsi pe acest album:
1.Daisy Cutter
2. Get Down
3. Golden Sunlight
4. Hey You
5. I Like The Way
6. India Ink
7. It’s Alright
8. Jackpot
9. Mix It Up
10. My Heart Sings
11. Never Ending Summer
12. Something Out Of Nothing
13. Too Much Too Fast
14. Two Drops In The Ocean
Nu credeam vreodată că o să pot zice că îmi place 311 sau că o să recomand cuiva să asculte măcar unul dintre albumele lor. Dar iată, o fac acum, când vremea e propice muzicii!…Exact cum mi-a fost “prezis” de curând de către o amică: „Păi, Mircio, evoluţie se numeşte”! Ceea ce vă doresc şi vouă! 🙂 >>
Legenda spune că Japonia a fost creată de zei, care au înfipt o sabie în ocean. La scoaterea sabiei, au curs patru picături care au devenit cele patru mari insule ale țării de azi. Japonezii o denumesc, textual, țara de la originea soarelui iar istoria acesteia se adâncește la o distanță de două milenii și jumătate în urmă. Începând de la poporul ainu și până la monarhia de azi, evoluția japonezilor în timp este bogată în evenimente, povești, influențe, triumf.
Stilul de viață japonez, tradițiile și modul de abordare a existenței îi face pe aceștia unici și incomparabili. Substratul civilizației nipone îmbină florile de cireș cu imaginea samurailor, politețea cu ura ascunsă și manifestată țipător. Un popor care nu poate fi încadrat în nicio tipologie modernă, lucru ce se răsfrânge asupra a tot ce ține de originea japoneză.
Dir en grey, un nume care nu poate fi asociat cu nimic concret. Nu este o floare, o carte sau un munte. Dir en grey reprezintă, întocmai ca națiunea din care face parte, îmbinări de sunete, imagini, gânduri și legende. Înseamnă Dir en grey. Fatalitate, tristețe si ură revărsată peste modern, idei care se aud din gândurile lor, ingenios așezate pe portativ. Unici ca stil, orgolioși în prezență. Formați în 1997, mare parte din trupa La:Sadie’s, cei cinci membri ai trupei au pornit pe un drum lung, cu orizonturi largi. În 1998 erau deja în top zece Oricon cu Jealous și I’ll, produse independent iar în prima jumătate a lui 1999 apare deja primul album, Gauze, cu un rock având oarece influențe pop. De la început, vocalistul Kyo se remarcă prin inflexiunile vocii sale, perfect adaptate genului cântat de trupă. Membrii trupei sunt: Kyo-vocal, Kaoru-chitară, Die-chitară, Toshiya-chitară bass, Shinya-tobe.
În 2000, după o amânare cauzată de spitalizarea lui Kyo, formația lansează albumul al doilea, Macabre. Cu un sound un pic modificat spre progresiv, dar având pe fundal același specific Dir en grey, acesta prinde la public, fiind promovat în turneu până în 2001. A treia realizare a trupei apare în 2002, Kisou, urmând turnee în China, Coreea de Sud, Taiwan. Sunetul albumului rămâne același, fiind continuat și pe Vulgar, apărut în 2003 ca al patrulea album. Turneele de promovare au continuat până în 2004 dar numai în Asia. Ieșirea în lume încă nu se produsese.
Anul 2005 reprezintă în istoria trupei prima apariție în Europa. Concertele de la Paris și Berlin au avut loc cu casa de bilete închisă deși promovarea a fost una mediocră. În același an apare și a șasea realizare, Withering to death, album ce de această dată este promovat și în afara Asiei. Inevitabil, SUA este următoarea locație pentru concerte, unde au câteva reprezentații, reîntorcându-se mai apoi în Europa. Urmează alte evenimente la care Dir en grey iau parte alături de Korn, Megadeth, Slayer sau Children of Bodom. Acest al șaselea album reprezintă, alături de promovarea în afara continentului natal, un sound un pic modificat, cu puternice influențe nu metal și metalcore, identic, de altfel, cu cel de pe următoarea realizare din 2007, si anume The Marrow of a Bone. Acum are loc primul lor turneu de promovare pe continentul nord-american, alături de Deftones. Următoarea perioadă îi prinde în concerte în Europa, Japonia iar America de Nord, atât în turnee singulare cât și la festivaluri de gen. Sunt deja consacrați, lumea începând să-i caracterizeze după un stil propriu, ieșit din tiparele cunoscute până atunci. Deși majoritatea cântecelor sunt în japoneză, acest lucru nu i-a împiedicat să-și trimită mesajul către cei care îi ascultă.
La finalul lui 2008 iese pe piață al șaptelea album, Uroboros, ca o fuziune a tot ceea ce însemnase până atunci Dir en grey. Influențele sunt complexe, începând de la progresivul anterior, metalcore și sunete tradiționale japoneze. Vocalul Kyo demonstrează a mia oară că este singurul potrivit pentru instrumentația din spatele său. Urmează turnee progrmate pentru 2009, marile scene din lume nelipsind din programul trupei.
Din păcate, România nu aderă încă la curentul rock, în feluritele sale forme, așa cum se întâmplă în restul Europei deși, încet, încet, câteva festivaluri de profil se permanentizează și la noi. Există o mică ascensiune și o activitate destul de intensă la nivel underground. Dir en grey, în mod fericit, are susținători în România, dorința acestora fiind de a-și vedea trupa favorită într-un concert pe plaiurile mioritice. Și cum informația circulă, o lăsăm și noi să circule. Mai jos puteți subscrie la o petiție online, trimisă pe adresa redacției, în cazul în care susțineți cauza fanilor trupei japoneze:
Mai tot timpul mi s-a părut interesant de cercetat tărâmul muzical rusesc, mai ales sfera rock, gen muzical intens exploatat de marele prieten de la răsărit. Lăsând la o parte trupele care sunt considerate părinții genului în mama Rusie, precum și ceea ce a urmat după, găsim un portativ de mâncat și în noul val apărut pe lângă timpanele ascultătorilor dedicați.
Una din trupele la care m-am oprit un pic este TheSlot (folosind alfabetul latin). Trupa a luat ființă în 2002, la Moscova, având în componență cinci membri. Sunt doi vocali, un nene și o tanti, aceasta din urmă răcnind cât o țin puterile, reușind astfel să omogenizeze sound-ul fiecărei melodii. Și-au denumit stilul ca fiind muzica noii libertăți, fiind încă în căutarea unui sound unic. Între timp, se compară ca zgomot cu cei de la Linkin Park, Korn, Guano Apes, Limp Bizkit, Orgy, Lacuna Coil. Fiind întrebați ce influențe au, răspunsul a venit sec: „viața”.
Primul album-„SLOT1” a fost lansat în 2003, creionând din start linia melodică pe care o păstrează și în prezent. Primul videoclip, realizat pentru piesa „Odni” a rezistat pe MTV, și pe alte televiziuni mari de profil, mai mult de șase luni iar albumul în sine a fost vândut și în afara țării. Toamna lui 2005 le aduce prima nominalizare la RAMP, pentru cea mai buna voce a anului. Concertele vin unul după altul, participarea la soundtrack-uri de filme, compilații. KORN este primul nume consacrat alături de care trupa rusească a concertat.
În a doua parte a anului 2006, apare al doilea album al trupei, „2 Warz”. Succesul este mai mare, comparativ cu cel anterior, fapt ce le oferă o popularitate și mai mare la televiziunile de profil și la concertele ivite din ce în ce mai des. Inevitabil, premiile RAMP le aduc patru nominalizări la categoriile din concurs și premiul la cel mai bun hit al anului. Soundul acestui de-al doilea album rămâne neschimbat, un pic mai elaborat poate.
Toamna lui 2007 este ocazia lansării lui „TRINITY”, a treia realizare a trupei. Pe scena muzicalărusească trupa este deja consacrată, drumul internațional începând să fie din ce în ce mai clar, în special în Europa. Concertele alături de KORN, SAMAEL sau Clawfinger rămân în spate, formația aducând zecii de mii de fani în turnee singulare.
Nu-mi rămâne decât să inserez patru clipuri ale trupei, lăsându-vă să trageți singuri concluziile. Hai, no-rock!
Sunt din Africa de Sud, au o istorie cu multe schimbari si cântă al naibii de bine. Au patru albume la activ, concerte, premii, participări la coloane sonore pentru filme și jocuri video. I-am descoperit întâmplător, și vi-i propun spre studiu, oferindu-vă în dar clipurile următoare.
De ceva timp, am început să vizionez mai des programele de muzică oferite de televiziunea prin cablu a cărui abonat sunt. Contextul acestui fapt îl datorez deselor vizite ale amicilor mei, alături de care împărtășesc acte de intercomunicare profundă, în jurul halbelor de bere și a jocurilor de societate. Pot să spun că nu de puține orimi-a fost atrasă atenția, în timpul activităților de mai sus, chiar dacă concentrarea era maximă, de sunetele trupei Kings of Leon.
Kings of Leon este o trupă nord-americană, în componența căreia intră trei frați și un văr de-al lor, uniți sub numele de Followill. Originari din Tennessee, U.S.A., cei patru fac parte din generația apărută pe firmamentul muzical în 2003, atunci când au lansat și primul lor EP-The Holy RollerNovocaine. Albumul de debut, Youth and Young Manhood a însemnat și primul lor succes dar nu în țara de origine, ci în Europa. Un avantaj și o onoare, așa cum ar trebui să fie, a fost faptul că cei de la U2 (și The Strokes, de altfel) i-au ales să participe alături de ei în turneu. Deja melodii de-ale lor au început să participe în fundalurile unor filme, reclame sau jocuri video. Combinația de southern rock, garage rock și alternative, atent și melodios așezată pe portativ, începuse să-și facă efectul pentru fanii pe care îi câștigau la fiecare difuzare. Presa europeană le acorda atenție din ce în ce mai sporită, deși concurența trupelor autohtone le oferea o concurență substanțială.
Ca o consecință firească, al doilea album al trupei-Aha Shake Hartbreak a fost lansat în U.K. în 2004. A urmat lansarea din S.U.A. în 2005, patru luni mai târziu. Bazat pe același stil cu care porniseră la drum, acesta le-a oferit ascendența audiențelor internaționale. Din nou prezența pe soundtrack de film, în Top 20 englez și invitații în turnee alor unor trupe deja consacrate (Pearl Jam este un exemplu). Drumul le era deja bătătorit iar cei patru tineri profitau din plin de el. Talentul exista din plin iar Angelo Petraglia și Ethan Johns, producătorii lor, nu mai aveau nevoie de alte motive pentru a se convinge de potențialul trupei.
Următorul album, Because of the Times, lansat în 2007, atât în U.K cât și în S.U.A, la doar o zi diferență, arată deja maturitatea la care formația ajunsese. Fundalul sonor devine mai complex, mai cizelat, păstrând, însă, influențele muzicale care i-au inspirat încă de la început. Producătorii albumului, aceeași de la lansările anterioare, nu puteau decât să se bucure privind melodiile ajunse în topuri de renume sau citind recenziile pozitive din presa de specialitate. În Marea Britanie, lansarea a ocupat direct nr. 1 în topul principal.
A urmat Only by the Night în 2008, fiind al treilea din cele mai vândute albume în U.K. Concertele s-au succedat unul după altul, din ce în ce mai numeroase iar difuzarea la posturile de radio devenise o obișnuință. De asemenea, videoclipurile trupei erau nelipsite la tv, în emisiunile muzicale și nu numai. Astăzi, putem spune faptul că Kings of Leon fac parte din noul val rock de succes, nelegat muzical de influențele comerciale și care și-au păstrat nealterate trăirile expuse pe portativ. Trecutul muncit în contextul sudist, alături de educația preponderent religioasă se regăsesc în ritmul cântecelor lor. Conform interviurilor publicate, un mare cuvânt de spus în formarea stilului l-au avut Bob Dylan, Joy Division, Pixies, The Cure, Radiohead și alții.
Personal, apreciez foarte mult ultimul lor album, nominalizat Grammy. Al doilea extras, și anume „Use Somebody” îmi trezește trăiri adolescentine împletite cu regretele unei părți a vieții trăite, poate, imatur. Soundul matur, cu inserții asemănătoare celor de la Foo Fighters sau Bruce Springsteen, denotă potențialul reprezentat de Kings of Leon, făcându-mă să savurez fiecare audiție a lor. Am să ofer spre exemplificare videoclipul de mai jos, dorindu-mi să-i urmăresc în viitorul apropiat la un concert în România.
