Ionesco şi Brâncuşi la un pas să-şi piardă cetăţenia franceză pentru că au fost români
După ce o serie de emisiuni de satiră din media franceză au lansat afirmaţii calomnioase la adresa cetăţenilor români, francezi sunt hotărâţi să adopte măsuri mult mai dure în ceea ce priveşte problema românilor din Franţa.
Un număr semnificativ de francezi au solicitat autorităţilor din Hexagon retragerea cetăţeniei franceze mai multor personalităţi de marcă precum Eugène Ionesco, Constantin Brâncuşi sau Henri Coandă pe motiv că au avut origini româneşti.
„Exodul românilor în patria noastră nu a început de azi, de ieri. Dacă ne-am hotărât să stârpim răul, s-o facem din rădăcini. E inadmisibil ca nişte români să fie aşezaţi pe acelaşi piedestal cu marii oameni de cultură francezi. Dramaturgie mai absurdă ca a lui Ionesco n-am mai văzut iar Brâncuşi e o adevărată pagubă la casa omului. Nici nu vreau să mă gândesc cât material a băgat în Coloana Infinitului… Să nu mai vorbim de Coandă al cărui efect a făcut ca mii de români să sosească zilnic cu avionul la noi în ţară”, a declarat pentru HotMuse Xeno Fobby, un tânăr magrebian sătul să îndure infracţiunile românilor din Franţa.
Autorităţile române nu au rămas indiferente şi au reacţionat prompt la iniţiativa fără precedent a francezilor. „E treaba lor dacă vor să recurgă la astfel de măsuri. După părerea mea, eu cred că acesta este un moment prielnic ca românii să-şi mai recupereze din adevăratele valori”, a declarat pentru aceeaşi sursă citată mai sus ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi.
Ptiu, drace!
În ţara în care Szarkozy aplică tehnicile de magie albă „white power” în confruntarea cu personajele din State de Rromania, câţiva conaţionali de-ai săi păstrează tradiţiile moştenite în familie, respectiv ritualurile woodoo. Diferenţa între francezii respectivi şi nomazii noştri este că cei din urmă au ajuns în lumea de dincolo de Nădlac, cum mergi spre Rusia, în timp ce primii erau cât pe ce să ajungă în lumea de dincolo de Styx.
Conform presei din Franţa, 12 cetăţeni dintr-o localitate apropiată Parisului şi-au luat inima în dinţi (după ce în prealabil inima le sărise în gât), picioarele în braţe şi au sărit pe geam, de la etajul doi. Motivul acestui gest ar fi, cică, apariţia diavolului în toiul nopţii în apartamentul unde aceştia tocmai socializau la o partidă de woodoo. „Diavolul” ar fi fost de fapt, spune lumea, un colacatar care s-ar fi trezit la orele alea şi ar fi nimerit în mijlocul jocului de-a magia neagră. Oamenii l-or fi văzut pe ăla negru, apărut brusc, şi-or fi crezut că gata, a venit Scaraoţchi peste ei.
N-ar fi de mirare să auzim cazuri de acest gen petrecându-se şi pe meleagurile autohtone, chiar dacă practica woodoo nu este implicată în niciun fel. Să aflăm, de exemplu, cum un grup de pensionari, practicanţi înverşunaţi ai ritualului de buzunar vântoo, s-au aruncat de la balcon la apariţia poştaşului cu pensia sau a administratorului cu întreţinerea, confundându-i pe aceştia cu dracu’ în persoană. Sau, un grup de enoriaşi adunaţi acasă la un meci de fotbal al naţionalei, aruncându-se de la etaj, după ce în prealabil au susţinut o şedinţă de şpriţism, la apariţiei doamnei cu mătura, confundată cu doamna cu coasa.
Vă rugăm să nu încercaţi asta acasă.
Când natura roade totul în cale…
Obosită să tot distrugă agoniseala de-o viaţă, în fiecare an, a urmaşilor lui Burebista şi Decebal dar, probabil, nemulţumită şi de condiţiile de şedere pe plaiurile mioritice, natura şi-a strâns tolba cu nori şi a luat-o la vânt către vest, aşa cum au făcut-o la un moment dat zidarii şi faianţarii autohtoni. Şi unde s-a găsit ea, doamna natură, să-şi scuture broboanele de sudoare, după o bucată de drum? În Polonia, provocând inundaţii, aşa cum numai norişorii ei ştiu să facă.
Evident, s-au spart diguri, apa a năvălit prin case, câmpurile cu verdeaţă s-au umplut cu şuvoaie, lumea a pişat ochii de ciudă iar autorităţile au început să caute vinovaţii şi soluţii. Şi pentru că legătura indisolubilă dintre toţi poliţiştii din lume există şi e reală, şeful lor actual din Polonia a găsit imediat cauzele pagubelor făcute de inundaţii: castorii. În opinia domniei sale, vinovaţii pentru slaba rezistenţă a digurilor în faţa şuvoaielor năvalnice sunt aceste jivine cu dinţii de oţel, care rod totul în calea lor, întocmai cum moldovenii pârjoleau totul în calea armatelor lui Sobieski.
Îl rugăm pe domnul ministru să cerceteze dacă nu cumva slaba replică dată de polonezi nemţilor sub domnia lui Hitler a avut la bază o sabotare a cariilor de lemn, vieţuitoarele cu pricina pătrunzând pe teritoriul Poloniei agăţate de blana fiecărui ciobănesc german care a trecut graniţa către stăpâni polonezi iar apoi s-au infiltrat în patul puştilor, sfărâmându-le în cele din urmă. E o pistă de cercetat pe partea asta.
Rugăm autorităţile române să nu ia exemplul omologilor polonezi şi să caute răspunsurile de după inundaţii în blana castorilor, vidrelor sau nutriilor. De asemenea, îl rugăm respectuos pe domnia sa, leul, regele animalelor, să facă un apel către toate jivinele care cacă şi pişă pământurile româneşti, să nu submineze efortul depus cu atâta abnegaţie de către factorii de decizie şi protecţie ai poporului, în lupta lor cu şuvoaiele imperialiste de apă. Nu de alta, dar alor noştri nu le place băutura amestecată cu apă.
No ham, no miau
Că bucătăria chinezească este una din cele mai diversificate dar şi cele mai bizare bucătării ale planetei nu mai este un secret. Nu ştiu în ce măsură s-ar mai mira cineva dacă într-un restaurant chinezesc, în loc de pătrunjel, chelnerul i-ar presăra peste supă mustăţi de pisică tigrată sau prepuţuri de fetuşi de hamsteri eşuaţi prin labirint, la fel cum nu ştiu dacă cineva ar mai rămâne perplex în cazul în care ar afla că micuţii asiatici ar fi capabili să jupoaie purecele de tundră pentru a condimenta cu învelişul său salata de mormoloci sau să colecteze transpiraţia unui vierme inelat şi să o servească numai la ocazii speciale, socotind-o drept o delicatesă de lux.
Nu în acelaşi registru se încadrează şi ultima noutate din domeniul culinar venită de pe îndepărtatele meleaguri ale Chinei. Aflăm astfel că odată cu intrarea în vigoare a primei legi de protecţie a animalelor, câinii şi pisicile ar putea fi excluse de pe meniurile restaurantelor, punându-se capăt în acest fel unei tradiţii milenare.
Trebuie să recunoaştem că o astfel de măsură loveşte poporul chinez exact în măruntaiele lui. Păi un chinez care nu mănâncă câini şi pisici este ca un scoţian treaz, un brazilian care îşi dă cu stângul în dreptul, un neamţ care lucrează la Renault sau un bulgar fără provizii de castraveţi muraţi pentru iarnă.
În cazul în care o astfel de lege va fi promulgată, restaurantelor chinezeşti de profil nu le mai rămâne de făcut decât un singur lucru şi anume să încheie cât mai rapid parteneriate cu cabinetele vetelinare. De ce? Pentru că nu cred că o lege ar putea interzice şi servirea fuduliilor de motani sau de dulăi proaspăt castraţi la o garnitură de viermuşi sau la o salată de gândăcei agitaţi.
Casper & friends
De vreo săptămână circulă pe net un filmuleţ înregistrat de un preot din Kazahstan care a răscolit întreaga suflarea pioasă. Acesta pretinde că ar fi surprins cu camera telefonului său mobil două siluete luminoase care nu erau altceva decât doi îngeri ce ridicau sufletul unui copil la cer. Pentru cine se mai îndoieşte încă de minunata minune, iată şi un link către imaginile video: link.
Dacă plecăm de la premisa că imaginile sunt autentice şi că cele două siluete sunt chiar nişte îngeri, înclin să cred că este vorba despre doi îngeri începători. Altfel nu îmi explic de ce au uitat să se comute pe modul invizibil. Bine, asta dacă nu au avut vreo avarie la sistemul de camuflare sau, cine ştie, poate preotul a surprins imaginile cu un telefon care dispune de o tehnologie 4D încă necunoscută de muritorul de rând.
Dacă e să mai socotim şi faptul că preotul tehnolog a declarat că imaginile au fost filmate iniţial întâmplător – probabil pentru a le posta pe o reţea socială online dedicată bisericii – şi că mesagerii înaripaţi au putut fi zăriţi doar pe înregistrare – la momentul filmării ei neputând fi remarcaţi – e clar că nu poate fi vorba decât de o descindere eşuată a îngerilor sau de o cameră video ultra-performată a telefonului feţei bisericeşti.
Cert este că indiferent de cauzele ce au stat la baza deconspirării lor, imaginile n-ar fi putut fi făcute publice şi fără un acord de sus. Ori asta înseamnă că popa în cauză chiar e capabil să ia legătura cu divinitatea.
Am citit undeva prin presă (Cancan) cum că preotul tehnolog care a filmat întreaga scenă nu va refuza să meargă la nicio ceremonie de înmormântare, de acum încolo, pentru că este sigur ca toate sufletele pe care le binecuvântează vor ajunge in Rai. Rămâne de văzut dacă binecuvântatorul va tăia şi bilete.
Mănca-o-ar pe mă-sa de băiat
Săptămâna trecută a circulat prin presă un caz mai puţin obişnuit ce ar fi făcut invidios orice protagonist pofticios al bancurilor cu canibali.
După ce şi-a cheltuit toţi banii pe votcă şi jocuri de noroc, un rus şi-a omorât mama pentru că nu vroia să-i mai dea bani pentru băutură, iar apoi, de foame, a mâncat din ea timp de o lună. Şi-ar mai fi gătit la ea mult şi bine dacă un poliţist ce l-a urmărit până acasă, după ce acesta furase un telefon mobil, n-ar fi văzut trupul ciopârţit al femeii, îngheţat, pe balcon. Ce face şi alcoolul ăsta din oameni… Îţi bei toţi banii, îi bei şi pensia lu’ mă-ta, mai furi câte ceva ca să mai faci rost de nişte bani de băutură, dar cât să şi bei… Te mai răzbeşte şi foamea; mai trebuie să şi mămânci…
Aşa se face că după ce micuţul înfometat a pledat vinovat, argumentând gestul său prin simplul motiv că îi era foame, judecătorii s-au mai înmuiat puţin şi i-au făcut o reducere a pedepsei de la 15 ani la 14 ani şi trei lui. Era şi firesc, nu? Dacă micuţului îi era foame şi maică-sa nu îi mai dădea de mâncare… Ce-ar fi trebuit să facă? Să dea în cap la oameni pe stradă? De câtă inconştienţă ar fi putut da dovadă recurgând la un asemenea gest în condiţiile în care cina zăcea pe balcon?
Nu ştiu cât va cântări pentru micul canibal o eliberare cu nouă luni mai devreme la o condamnare de mai bine de paisprezece ani. Pentru viitoarele posibile prăzi, colegii de celulă, va conta fiecare clipă.
De la 50 Cent la juma’ de dolar
Criza nu are preferinţe atunci când vine vorba de sex, naţionalitate, statut social, gusturi în gură sau gusturi în general. Sau cel puţin aşa ar trebui să acţioneze o criză care se respectă. Aşa cum este şi cazul crizei mondiale actuale.
Iată un exemplu elocvent: pe fondul recesiunii, rapper-ul american 50 Cent a fost nevoit să mai strângă din cureaua cu diamante şi să renunţe la luxul cu care era obişnuit. Dacă până nu demult artistul american cumpăra câte un diamant zilnic, odată cu criza omul e nevoit să vândă din cele vechi pentru a-şi satisface nevoia de a cumpăra lucruri noi. Exact ce aminteam şi mai sus. O criză care se respectă nu se lasă intimidată nici măcar de legiunile de bijuterii sau diamante practicante de 24 de karate din colecţiile vedetelor înstărite. Aşa cum spunea şi sărmanul rapper, astea sunt vremurile în care înveţi despre adevărata valoare a banilor. Abia acuma se vede ce înseamnă să cheltuieşti în loc de o mie de mii de dolari pe lună doar cinci sute de mii de dolari.
Cu riscul de a fi răutăcios, poate că era şi normal să se întâmple aşa. Câtă aroganţă îţi trebuie să te afişezi cu un nume de 50 de Cenţi şi să învârţi milioane de dolari?…
Mâinile sus sau aripile jos!
Am aflat zilele trecute, cu o oarecare stupoare, că poliţiştii germani au fost nevoiţi să aresteze o cioară, după ce aceasta a agresat sistematic, timp de mai multe zile, o femeie. Cioara nu era nicidecum un afro-american cu zece lanţuri la gât, certat cu legea şi pus pe scandal. Cioara era chiar acea pasăre cu pene negre prezentată mai pe larg în manualul de zoologie.
Din doua, una. Ori tabloidele nu mai ştiu cum să dea curs oricărei ciudăţenii pentru a-şi mări reitingu’, ori poliţiştii nemţi au depăşit până şi bariera dintre specii atunci când este vorba de rigurozitatea cu care aplică legea.
Adică, să ne închipuim cam cum ar decurge arestarea unei ciori. După mai multe reclamaţii primite la adresa înaripatei, un echipaj de poliţie se deplasează la locul cu pricina şi îi explică ciorii, sau cum ar spune latinii, doamnei Corvus Frugilegus, într-o păsărească nemţească de lemn, că s-au făcut mai multe sesizări la adresa sa şi că este rugată să îi însoţească la secţia de poliţie pentru o serie de declaraţii. Cioara să se împotrivească în primă instanţă şi să croncănească în gura mare că este abuzată şi să-i acuze pe oamenii legii de rasism. Oamenii legii să o ameninţe cu armele din dotare cerându-i să-şi lase aripile în jos şi să îi comunice că dacă nu o să colaboreze, atunci îşi va petrece următorii o sută de ani din viaţă într-o celulă, doar ea şi o sperietoare de ciori. Cioara să cedeze, poliţiştii să-i pună cătuşele proiectate special pentru păsări recalcitrante şi apoi să o bage în maşină în timp ce îi sunt citite drepturile. Ajunsă pe secţie, să fie închisă într-o celulă alături de o vrăbiuţă ce a fost prinsă furând firimiturile de pâine pentru porumbei şi un maidanez versat ce a smotocit toate pisicile de pe stradă. Apoi să-şi petreacă toată noaptea înjurând de zori poliţiştii că nu-i sunt respectate drepturile, cerând cu insistenţă un telefon pentru a suna la Protecţia Animalelor.
Acuma, mai în glumă mai înserios, nu vi se pare că meseria de poliţist devine din ce în ce mai dificilă!?…
Pictorial desen animat
După ce au inventat wrestling-ul, iată că americanii o pun de încă o șotie, la celebra revistă de scos balele domnilor (și unelor doamne), Playboy. Pentru că familia Simpson aniversează douăzeci de ani de existență, afemeiatul Hugh Hefner (calmați-vă, nu este o insultă) s-a gândit să ofere urmașilor lui Onan de pe continentul nord-american, și nu numai, un pictorial sexy cu stăpâna-femelă a familiei din desenul animat sus-amintit, respectiv Marge Simpson. Nu știm dacă Homer, soțul acesteia a fost de acord cu această chestiune dar ce mai contează acum?
Fiind cu mult înaintea altora, cel puțin așa declară dumnealor, americanii dovedesc acest lucru inclusiv prin faptul că, iată, duduile în carne și oase nu mai sunt atât de atractive pentru cititorii de baie ai revistei și încep să prefere personaje zămislite de unii și transpuse în desene animate. Ne așteptăm ca în curând presa de peste ocean să fie invadată de cazuri ale zoofililor care i-au agresat sexual pe Bugs Bunny sau pe Tom și Jerry ori, să vedem la știri cum cetățeni liniștiți și la locul lor îl vor da în judecată pe Captain Planet pentru că le-a stricat peluza din fața casei într-o (e)misiune de capturare a unor criminali.
Și, ca toate să fie în regulă, pictorialul doamnei Simpson va fi însoțit și de un interviu cu aceasta, în care va prezenta diverse întâmplări din „cariera” sa. Acum, pe bune, nu credeți că domnul Hefner are și el o vârstă și ar fi cazul să lase revista altora?