Iarna nu e de căcat. Iarna îngheaţă lumea. O amorţeşte. Dacă-i frig, vrei cald. Dacă-i cald vrei rece. Dacă-i brună vrei blondă. Dacă-i scundă vrei înaltă. Dacă-i mică vrei mare. Dacă-i luni vrei sâmbătă. Dacă-i dulce vrei sărat. Dacă-i albă vrei neagră. Dacă-i a ta nu o mai vrei. Oricum o dai, tot de căcat e. De ce căcat? Ce probleme are lumea cu căcatul? Pute? Nu toată lumea se cacă? Nu e căcatul rezultatul a ceea ce băgăm în noi? Şi atunci de ce ne spargem în băşini şi ne strâmbăm când e vorba de căcat?

Pinguinulfurios.

   Urmăriţi în continuare discuţia pe care reporterul revistei noastre a purtat-o într-unul din avanposturile organizaţiei amintite mai sus, respectiv sub o masă de şah din parcul Carol. Ferea!

Reporter: De ce m-aţi băgat sub masă?

Robert (alias Robi Wan-Kenobi, lider de grup): Pentru că, nu-i aşa, într-un final ajungem sub pământ şi atunci trebuie să o luăm treptat: întâi sub masă, apoi sub  papuc (sau invers, nu mai ştiu exact), mai apoi sub parterul spitalului, la identificare, şi în cele din urmă la doi metri sub nivelul mării. Să te obişnuieşti, de aia.

Bilă (alias Roacheru’, responsabil cu neliniştea): Nu pot spune exact. Încă nu ştiu dacă este vorba de o nouă conspiraţie sau de o mai veche constipaţie.

Şacalu’ (alias Şacalu’, mai mare decât caii): Comentezi sau asa eşti tu curios ca o fată mare în faţa p#lii?

Ghidushie (alias Kasparov jr., înalt cât un turn): Pentru că pot, pentru că-ţi place.

Adriana (alias Pinguinulfurios, militantă împotriva nebunilor): De-aia. Pentru că am făcut karate. 注目

Diana (alias Deedee, bolnavă): He, he, poate prestezi şi tu ceva. Bolnavă, bolnavă dar sufletul tot cere. Pe lângă asta, trebuie să avem grijă când vorbim, răul ne pândeşte la suprafaţă.

Reporter: De unde până unde Şahişti?

Robert: Din moşi strămoşi. Primul a fost Gânditorul de la Hamangia iar noi suntem urmaşii lui. Gândim mai tot timpul, mutăm piese. În special piese de mobilier. Eu lucrez la o fabrică de mobilă, ştiţi…

Bilă: E o poveste mai lungă. Încă de mic copil am fost fascinat de prepeliţe. Aşa că m-am rugat de părinţi până mi-au luat o trotinetă. Apoi mi-am cumpărat şi prima minge de 35. După prima zi de şcoală am înţeles că politica nu este de mine. Aşa că m-am hotărât să devin şahist.

Şacalu’: Ce căcaturi de întrebări poţi să pui… Încă nu m-am edificat în privinţa ta şi a curiozităţii tale aşa că nu îţi răspund nici la întrebarea asta.

Ghidushie: Nepricepându-mă la fotbal, seminţe şi alte măcării, am avut de ales între două sporturi când eram mai mic: şahul si barbutul. Cum nu am noroc la zar…

Adriana: De la „Ş” până la „I” prin „a”, „h”, „i”, „ş”, „t”.

Diana: Aşa îşi zic oamenii ăştia de când am venit aici, eu vroiam sa joc o tablă. I-am vazut cu tablele în mâna dar apoi mi-am dat seama că făceau curat. M-am păcalit. Dar nici nu plec, că e frig. Stau pâna vine primăvara. Şi aşa sunt sensibilă.

Reporter: Ce aveţi cu caii?

Robert: Cu caii am o problemă de când eram mic. Fiind mai crăcănat, am fost luat peste picior de ţâncii de la şcoală, că vezi doamne m-am născut pe cal. Şi mi-am propus să extermin toţi caii numai ca să le demonstrez că nu mă puteam naşte pe un cal. Serios, nu râdeţi…

Bilă: N-am nimic cu caii. Ba chiar mă distrează, mai ales cei care sar peste piese cu penisul în erecţie.  De ce crezi că pionii au cască de protecţie pe cap?

Şacalu’: Acum chiar că te iau la palme… Cine p#zda mă-tii te-a trimis pe tine să ne spionezi, măh? Băh, dacă stăteam acum în picioare şi nu sub masa asta de beton, îţi arătam eu ce am în comun cu caii!!!

Ghidushie: Nu îi idolatrizez, nu sunt ecvestru. Totuşi, ştiu destule posesoare de plăci tectonice care i-ar iubi de vreo două-trei ori.

Adriana: Exceptându-l pe Şacalu  care e mai tare decât caii.

Diana: Cu caii nimic dar ŞaCalu mă scoate din sărite. Nu ştiu exact care-i motivul. Cred că e el talentat. Oricum nu pot spune mai mult în public, că mă dau afară.

Reporter: Monarhia este o soluţie?

Robert: Da, este o soluţie. Uitaţi-vă la mine, ca lider de grup. Regatul meu poate să confirme. Să confirme că este o soluţie proastă, desigur.

Bilă: Depinde şi de cine ar fi rege. Ca să luăm un exemplu, între regele Mihai şi regele manelelor eu aş alege o cină romantică cu Angelina Jolie. Cu condiţia ca chelnerul să fie Brad Pitt.

Şacalu’: Eşti de căcat, văd că nu te laşi. Cred că până la final fundul tău regal o s-o încaseze grav. Aştept să pui ultima întrebare şi-atunci să vezi!

Ghidushie: Prin Buthan şi la mine în casă! Luaţi aminte: În camera mea eu sunt moţul!

Adriana: Ţinutul glaciar este o monarhie absolută, condusă de către ză unicul Pinguinfurios. Domnesc, nu guvernez. De-aia mă vrea lumea!

Diana: Întrebări mai uşoare nu ai? Mai de fete, aşa. Pâna la urmă neştiind despre ce Doamne iartă-mă vorbeşti, voi incerca să răspund evaziv. Aşa că, daaa, depinde de situaţie. Poate fi o soluţie dar poate la fel de bine să nu fie.

Reporter: Vă urcaţi des în turnuri?

Robert: Nu pentru că eu, de obicei, sunt în pom. Mai schimb pomul din când în când. Când eram mai mic mă suiam în turnurile de la combinatul chimic din oraş, că-mi spuneau amicii să inspir aburul care ieşea pe acolo dacă vreau să devin mai puternic. Copii răi… Ce, ce vă uitaţi la coada mea? Şi nu e coadă, e al treilea picior.

Bilă: Doar când mă apucă sictirul şi mă taie pişarea. Concomitent. 

Şacalu’: Eu am rău de înălţime şi nu urc nicăieri, nu vezi că i-am convins şi pe ăştia să mai coborâm un pic de pe băncute?!

Ghidushie: Nu cunosc poziţia, îmi pare rău. Mie îmi place doar pe la spate, între ţâţe.

Adriana: Mai tot timpul. Turnuri de pachete de ţigări şi pahare de vodkă. Noroc că n-am rău de înălţime.

Diana: De ce am face asta? De ce sa ne urcăm în turnuri? Nu am zis că le distrugem? Aaaa… sau vorbeai la modul figurat? Păi aşa da, în fiecare zi ai de urcat câte un turn. Mai drăguţ e când ajungi sus şi te plictiseşti. Tot la modul figurat… Nu, nu asta ai vrut să întrebi?  Bine, eu urc numai până la etajul I, acolo stau.

Reporter: Nebunii nu-şi fac treaba?

Robert: Cu nebunii îţi faci cel mai bine treaba. Ai de făcut o treabă murdară, pac, trimiţi un nebun. Ce, tu te ştergi singur la cur? Şi cine ar face-o pentru tine, nu un nebun?

Bilă: Depinde de dispoziţie. Când se apucă să alerge în zigzag pe terenul de joacă nu-i mai opreşte nici biciul fermecat al lui Şacalu’.

Şacalu’: Da! Domnu’ Bilă are dreptate, nu se mai poate cu ei, şi-au luat-o în cap! De câte ori pui căciuliţa pe nebun o să vezi că începe şi se agită, nu te mai înţelegi cu el, atacă la regină şi vomită după două-trei minute… E grav şi se tratează doar cu alcool!

Ghidushie: Îi vedem la ştiri. Îşi fac treaba cu vârf şi îndesat. Aţi văzut hipopotamul? Tocmai ce m-am ferit de el.

Adriana: Nebuni? Unde? Unde? Ce treabă? Mare sau mică?

Diana: Fac, fac, de aceea incercăm să îi capturăm. Să facă şi la noi cineva treabă. Fiind nebuni nu pun prea multe întrebări şi ne descurcăm mai uşor cu ei. Cei sănatoşi au prea multe de zis şi nu ştiu ce să le răspund.

Reporter: De ce vă ascundeţi?

Robert: Nu ne ascundem, aşa mergem noi.

Bilă: Nu ne ascundem. Ne expunem doar latura care nu se vede.

Şacalu’: De plictiseală!

Ghidushie: Nu mă ascund, sunt invizibil. Dar mă simţi când îţi fac rocada mare.

Adriana: După ce că te-am primit în iglu-ul meu de la Polul Sud, fără hartă, fără busolă, legat la ochi, ţi se pare că mă ascund?

Diana: De oamenii contaminaţi, de oamenii-cereală. Pot face foarte mult rău.

Reporter: Ce vreţi voi, de fapt?

Robert: Eu, ca lider de grup, vreau să ajung prima dată într-un grup. Sex în grup. Dar fără cai.

Bilă: Eu sunt unul dintre nebunii care are gânduri măreţe. Intenţionez s-o ard pe regină.

Şacalu’: Eu vreau să bat pe cineva şi cred că eşti un candidat serios, cu şanse mari să îmi cazi în gheară!

Ghidushie: Nişte simultane cu terţe.

Adriana: Tu să fii sănătos!

Diana: : Eu să beau alcool dar nu pot, sunt bolnavă. Nu ma lasă doctorul. Şi mai vreau ceva dar mi-e ruşine să zic, poate citeşte Mama.

Reporter: Voi fi în pericol după această discuţie?

Robert: O, da! De aici nici musca nu scapă nef#tută!

Bilă: Nu. Doar am spus mai sus că mie mi s-a căşunat pe regină.

Şacalu’: Băh, io acum îmi dau seama că nu vă cunosc, cine sunteţi voi, măh? Aoleu!! Cred că am încurcat masa… Îmi cer scuze. Stai liniştit că pe tine tot te aştept la ieşirea din parc… Aşa, să te dicstrug pisihologic!

Ghidushie: Nu sunt grobian dar nu-mi place să dau şah mat. Ce zici, o punem de-un pat?

Adriana: : Depinde ce înţelegi prin pericol. E atât de alb aici…

Diana: Nu cred. Pe unde o iei spre casă?

Intrarea la eveniment este liberă.

   Sunt oameni care adoră căcatul. Îl venerează atât de mult încât scopul lor în viaţă va fi să nu rateze nicio grămadă de fecale care ar putea să le iasă în drum. Fiecare căcăţel intrat în câmpul vizual al lor îi va înduioşa până la lacrimi, ridicându-şi mânuţele şi implorând infantil ajutor. Iar ei, iubitorii de căcat, îl vor lua ca atare, în braţe, şi se vor mânji sufleteşte cu materia urât mirositoare, până când Împuţiciunea Sa se va topi de tot. Şi tot aşa, din căcat în căcat, oamenii pro-fecale îşi vor urma calea, sperând de fiecare dată la o grămadă şi mai mare, şi mai mare, reglându-şi standardele după regula nescrisă a unui cerc vicios de rahat.

   Cine intră în căcat o face cu bună ştiinţă. Orice situaţie urât mirositoare şi îmbrăţişată cu ardoare va aduce după sine o alta, şi apoi o alta şi tot aşa. Căcatul devine drog iar sclavii acestei dependenţe vor intra în sevraj în fiecare clipă a existenţei lor lipsită de fecale. Vor căuta disperaţi minutele mânjite intens pentru a-şi satisface pofta nebună de mizerie, fără a-şi doza în vreun fel porţiile luate. Într-un final, căcatul va ajunge deasupra lor, îngropându-i maiestuos, alături de viermii aflaţi în universul etern al celor doi metri de sub scoarţa terestră.

Libertatea de luni ne informează, potrivit unui studiu recent, că bărbaţii infideli au un IQ mai mic decât cei devotaţi.  Cel mai probabil studiul a ţinut seama de bărbaţii infideli care au fost prinşi în fapt sau, mai rău, chiar au recunoscut-o înainte.

• Click!-ul de marţi ne serveşte o listă cu bunătăţile ce pot fi mâncate de pe trupul partenerului înainte de sex. Pofticioşilor care deja şi-au desfătat gustul cu tot soiul de ingrediente deja banale precum frişcă, ciocolată sau cu alte preparate ce pot fi flambate pe o parteneră în flăcări, le recomandăm ceva mai special şi le propunem o variantă tradiţională a preludiului culinar, sugerându-le să-şi devoreze iubitele unse cu pastă de lebăr la  o garnitură de jumări cu ceapă.

• Atât site-ul Antenei 3 cât şi Libertatea ne prezintă miercuri o imagine inedită surprinsă de un robot NASA, imagine din care se conturează formele unei gorile uriaşe. Cine ştie, probabil că este într-adevăr vorba despre o primată îngheţată, trimisă pe Marte cu câteva zeci de ani înainte de către ruşi.

• Din Libertatea de joi aflăm cum că în Noua Zeelandă, două fantome care au fost capturate în sticluţe au fost scoase la licitaţie pe internet. Ne aşteptăm ca după ce se va încheia licitaţia pentru cele două fantome încarcerate, să se parieze în continuare pentru ce va face noul stăpân cu ele. Le va pune într-o singură sticlă să-şi ţină de urât una alteia, le va da drumul prin casă să se joace cu fantoma pisicii mâncată de câinele vecinului sau le va expune undeva în public pentru a fi bântuite toată ziua de oameni?

• Cancanul de vineri ne prezintă imagini cu un scafandru curajos care a salvat viaţa unui rechin. Filmul chiar confirmă acest lucru, deşi iniţial crezusem că prin salvarea rechinului scafandrul a înţeles să se dea singur de mâncare animalului înfometat.

• Tot din Cancanul de vineri aflăm că pe când se afla în vacanţă în Egipt, manechinul Roxana Ilie  a fost momită cu opt cămile şi trei lingouri de aur. Ce înseamnă să nu fi la curent cu preţul pieţei. Pe meleagurile mioritice afacerea s-ar fi încheiat echitabil pentru ambele părţi doar cu un cocktail şi o plimbare nocturnă cu o decapotabilă, fără a se da atâta târcoale pe lângă oază.

• Libertatea de sâmbătă, în schimb, ne informează că în cadrul Festivalului de Nunţi Simba HoReCa din Sibiu ce va avea loc în perioada 19-21 martie, o firmă a lansat „Nunta de criză”. Pe viitor ne aşteptăm la noi promoţii pentru moşirea în rate sau CAR-ul ţigănesc pentru rechizite şcolare.

• Din Libertatea de duminică aflăm de cazul unei pisici din Marea Britanie care a supravieţuit o lună în frigider. Probabil că marele ei noroc a fost că în frigider se mai aflau şi câteva sticle neîncepute de votcă.

În cazul în care liberalii vor da curs provocării, ne aşteptăm ca domnul Mircea Diaconu să joace rolul iepurelui.

   Înăuntru am găsit o atmosferă caldă, liniştită, lume puţină. Era ora amiezii, e poate de înţeles. Mă aflam în Casa Myt, un restaurant aflat la început de Drumul Taberei, mai exact la numărul 4. Mi-am aşezat kilogramele la prima masă, mai la geam, bucuros încă de faptul că soarele mângâia uşor capitala. A durat cam 10 minute până am primit un meniu, deşi mai erau doar două mese ocupate, însă acest răgaz mi-a dat prilejul să observ ceea ce ţinea de estetica restaurantului.

   Casa Myt aduce puţin a pub, puţin a club de jazz, puţin a rustic, cu mult lemn, cu instrumente atârnate de pereţi. Mi s-a părut destul de fain compartimentat, împărţit, practic, în patru zone, fără a da senzaţia de aglomerare. Fiind gol la ora aia, oricum nu se punea problema vreunei senzaţii de acest gen. Pe fundal se auzea un jazz-funk, nici prea tare, nici prea încet iar eu deja mă gândeam la somnul care urma să mă fure după masă…

   Şi iată că am primit şi meniul. Bucătăria destul de variată (italienească şi românească în principal) deşi preţurile săreau un pic peste medie. Am comandat (o ciorbă de văcuţă şi pulpe la grătar cu piure de cartofi) şi m-am pus pe aşteptat. Iar comanda, să nu fiu faţă-palidă, nu a durat mult. Chiar rezonabil. Iar porţiile au fost medii, cu mâncare gustoasă.

   Dacă aveţi drum prin restaurantul Casa Myt, e bine să aveţi pregătiţi nişte bănuţi la voi pentru că ciorbele sunt 7,5 lei (cea de burtă e 9,5 lei), pizza variază între 15 lei şi 27 lei. Vinurile sunt între 29 şi 76 de lei, apa plată la 500 ml costă 5 lei iar berea Ursus la sticlă 5,5 lei.  De fumat, se fumează, există reţea gratuită wireless iar vara se pare că se plantează şi o terasă la drum. Servirea nu excelează dar nici nu deranjează şi măcar pentru o masă şi un pahar liniştit de vorbă, Casa Myt merită încercată.

-Da!

-Băh, ce-mi place afară!

-Să trăiţi, de ce? Că e frig…

-Băh, Boc, tu nu ştii să apreciezi nimic. Ce dacă-i frig ? Înseamnă că merge vinul fiert ca uns, băh, hă, hă, hă !

-Da, aşa e. Dar eu prefer sucul de portocale. Şi pe frig nu-l pot bea.

-Boc, tu arăţi ca o portocală, hă, hă!

-Da, să trăiţi…

-Băh, şi ştii de ce mai îmi place afară?

-Nu, de ce ?

-Pentru că oricât de frig ar fi, tu tot pitic rămâi, hă, hă, hă !

-Hi, hi…

-Hai că eşti simpatic. Băh, Boc, fii atent ce-am făcut…

-Ce, ce ?

-Stai, mă, că-ţi spun.

-Când, când ?

-Boc, te pleznesc !

-Mă iertaţi…

-Aşa… Fii atent, am fost să cumpăr mărţişoare pentru duduile din familie.

-Aşa…

-Taci, mă!… Şi mă gândeam eu că lu’ aia mică nu-i mai iau nimic, oricum nu înţelege ea ce-i cu şnurul ăla roşu cu alb.

-Îhî…

-Lu’ aia mare îi iau mai bine o sticlă de ceva, mă înţelegi… E fata lu’ tata, băh, Boc, hă, hă, hă!

-Hi, hi!

-Şi lu’ nevastă-mea am zis că mai bine îi cumpăr un buchet de flori, ceva, să fiu galant, mă-nţelegi…

-Foarte frumos!

-Mai taci, băh! Nu e nimic frumos. Că am ajuns în târg să iau mărţişoare şi ce crezi c-am văzut?

-Păi, cu i-aţi mai luat, că parcă v-aţi hotărât la altceva… 

-Piticule, un marinar rămâne un marinar. Există porturi în care mai descarci marfă din când în când, pricepi ?

-Nu.

-Eşti prost, băh ! Trebuia să mai iau un mărţişor pentru cineva, da ?

-Da, să trăiţi !

-Şi m-am speriat, băh, Boc ! Eu, bătrân lup de mare, trecut prin valuri, furtuni, dispute politice, m-am speriat!

-De ce?

-Un adevărat coşmar, Boc… Am scurs lacrimi, mi-au tremurat picioarele, m-am panicat, Boc…

-Domnule preşedinte, este în regulă. Sunteţi în siguranţă.

-Băh, Boc, nici nu ştii prin ce clipe am trecut… Nici nu ştii ce am văzut pe tarabe…

-Ce, ce?

-Uite, ţi-am trimis prin MMS, pe telefon.

-Staţi aşa… Gata, am primit. Staţi să văd.

-Zi, băh, Boc…

-Hi, hi, hi, hi!

Clanc!

   UpStage prezintă  luni, 8 Martie, un spectacol de teatru dedicat femeilor: Fitness, de Jacques de Decker, cu Mihaela Teleoaca şi în regia lui Mihai Bisericanu. Spectacolul, o coproducţie Teatrul de Comedie şi Artistic Production cu sprijinul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, spune povestea femeii aşa cum numai o femeie poate să o spună. De la realism la isterie şi deznădejde, Fitness aleargă prin stări şi contexte diferite, dar şi prin personaje diferite.

   “Avem strictă nevoie de comunicare, de adevăr în relaţia cu cei din jur… Multe necazuri ni le provocăm singuri, atât din teama de a fi sinceri, de a ne apropia unii de alţii, cât şi din lipsa de respect, poate faţă de cei din preajmă… Putem avea mulţumiri în viaţă doar dacă reuşim să fim comunicativi, atât prin cuvânt cât şi prin gest. Un eseu atractiv, amar-umoristic, despre relaţiile dintre oameni.”

(Mihaela Teleoaca)

   În plus, reprezentaţia din 8 Martie se va bucura şi de prezenţa autorului, belgianul Jacques de Decker, secretar permanent al Academiei regale de limba şi literatura franceză din Belgia, autor a peste 30 de titluri de istoria teatrului şi literaturii, eseistică, dramaturgie şi beletristică, fiind unul dintre cei mai importanţi autori belgieni contemporani. Alături de Jacques de Decker, directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiţă, dar şi echipa artistică a spectacolului, regizorul Mihai Bisricanu şi coregrafa Margo Dumitru vor participa, la invitaţia UpStage, la o discuţie despre femeia modernă şi cum este ea portretizată în dramaturgia contemporană.

   Aşadar, spectacolul are loc luni, 8 Martie, de la ora 20.00, în Club Control, pe strada Academiei nr. 19.  Biletul de intrare costă 15 lei. Rezervări se pot face la adresa de e-mail  vlad.iorga@gmail.com .

Căutăm pe lângă noi justificarea acțiunilor noastre nefăcute prin acțiunile nerezultate. Căutăm în noi liniștea, căutăm pe lângă noi odihna. Căutăm în trecut, scormonim, privim la lucrurile care ne-au durut și nu le dăm voie să plece. Ne convingem singuri că doar urâtul creează stări, că doar negrul e culoare, că doar durerea contează, că durerea a mâncat tot, că doar abisul ne protejează.

Uităm de tot. Nu ne agățăm decât de tristețe, nu ajutăm rănile să se vindece, le scărpinăm până sângerează iar și iar. Ne convingem singuri că doar asta a contat, că nimic din ce a fost nu a existat. Uităm să fim noi, ne învelim cu o carapace groasă, scorțoasă, imună. Punem sare pe răni, le lingem așa sărate și dacă nu credem că suferim îndeajus mai adăugăm piper. Grăim cuvinte cu dublu sens incerți pe acțiunile noastre, urmărim reacțiile și sensurile înțelese și dacă ne doboară, apelam la celălalt sens, ambiguu, în dorința păstrării unei uși deschise.

Nu vedem jumătatea plină. Doar pe cea goală. Doar abisul. Doar negrul care se adânceşte şi care devine și mai negru. Rana încă deschisă sângerează. Rană peste care tot mai punem sare. Trebuie închisă din interior. Dacă o acoperim nu înseamnă că s-a vindecat. Dacă nu o mai vedem nu înseamnă că nu mai e. Depinde doar de noi dacă vor rămâne cicatrici sau dacă urmele vor fi insesizabile.

Depinde doar de noi dacă devem jumătatea plină!

Pinguinulfurios